Nuntă

Ăăă, deci la doișpe fără zece vine Cate, iar la paișpe treizeci se pupă cu Uiliam pe balcon.
După care fus orar? ;;)

Plictisitor

Printre atâtea fapte bune am făcut și o boacănă. Am avut un blanc pe creier, altfel nu se explică de ce mi-am băgat nasul unde nu-mi fierbe oala în timp ce am fost avertizată de mai multe persoane, adică ce ție nu-ți place altuia nu-i face, adică m-a mâncat undeva și am săpat în grădina care nu-mi aparține, despre care crezusem că e ca și abandonată și, evident, am fost văzută de la fereastră (e și greu...). Voiam să nu tac mâlc, dar abia ieri am prins ocazia să îi vorbesc proprietarului. Altfel nu ar fi zis nimic săracul. Om binecrescut și la locul lui. Era totuși vizibil dezamăgit, în zelul meu muncitoresc i-am dezgropat (și ciuntit) (cel puțin) una dintre plantele lui favorite, o specie rară greu de găsit (în mintea mea o buruiană, zău că așa arată), pe care am îngropat-o la loc și am călcat ușor pământul deasupra ei cu speranța (certitudinea, chiar) că își va reveni. Nu i-a plăcut moșului, așa cum nu mi-ar fi plăcut nici mie. Am mărturisit că uneori sunt idioată și că n-am cuvinte care să mă scuze. Am lăsat-o în coadă de pește.
Restul zilei l-am petrecut în casă după ce prezența peretuă a vecinului grătărar care se bucură de frumusețea grădinii împreună cu gagica a început să mă enerveze. Trebuie să-mi aleg zilele (sau momentele zilei) când sunt într-adevăr complet singură. Am nevoie de liniștea mea (de) singuratică. D nu prea m-a înțeles, așa că a rămas în grădină bătut de soare, cu tot cu măgăoaie și dyna blaster online, în timp ce fericiții serveau prânzul sub marchiză cu tot cu musafiri. Cul, na? În fine, ce să mă mai strofoc, n-are sens, ieri a fost ieri, azi e azi.
Desigur, vreau în continuare acasă.

De ce froh

Paști cald, însorit, ninge nestăvilit cu polen, țuțuroiul stropește cerculețe în balta cu pești roșcalii, pe masă sub marchiză cântă un miniradio, gagica vecinului își spală câinele cu furtunul. Vecinul preia stropitoarea și îi schimbă jetul. După ce udă bine animalul se repede cu bună intenție spre micul meu metru pătrat de pământ pe care alaltăieri l-am curățat și l-am îngrijit cu bunăvoință. Am despărțit și replantat căpșunii, am semănat măcriș într-o jardinieră, am îngropat câteva rădăcini de dalie și niște bulbi uscați (petrecuți) de frezie. Peste noapte jardiniera a aterizat în pământ (deranjează vizual). În mintea mea jetul puternic de apă a dezrădăcinat căpșunii și a împrăștiat semințele măcrișului care nu ar fi trebuit să ajungă nicăieri altundeva în grădină. Metrul ăla de pământ era al MEU.
Ieri a fost frumos: ne-am plimbat familia cu vaporașul pe Rhin și am servit o înghețată care nu era a mea. Pe-a mea a servit-o altcineva. Am vopsit zece ouă. Nu mai am chef de păscuțe. De ce froh? PaștE fericit (nu există), PaștI fericit... E o tâmpenie. Această expresie vine din altă lume. A celor mai puțin profani. Mai am nevoie de o schimbare, dar presupune mari sacrificii. Așa că rămân profană (semi). Vreau acasă.

vreau acasă

Am pus

poze noi cu leușteanul

Concurs cu leuștean

câtu-i lunca și Beiușu, nu fecior ca bădiuțu

voiam să precizez că provocarea-i mare, dar nu am șanse de câștig: leușteanul meu o fi la fel de bătrân ca Moshul Fetei, dar e firfiriu, vecinul de deasupra (care știe de el) nu (mi) l-a tăiat așa cum mă temeam, doar la ciuntit un pic, nu-i nimic, salvai eu astăzi rămurica respectivă, ca s-o pun la păstrare în congelator.

Nu mai știu pe nimeni cu leuștean prin zonă, dar fac apel la ăia câțiva cititori diasporeni care mi-au mai rămas, poate se știe vreunul cu musca pe căciulă. Hai, fraților, la concurs! Care aveți așa ceva prin grădini puneți pe panoplie, să vedem și noi.

Scaietino, uite poze.

 

Update 20 aprilie (la cerere): 

Nu pot să-mi dau seama cât a crescut, era deja măricel la prima poză. Undeva pe fundal (spre colțul din dreapta jos, printre bălării și iederă) se află micul tufiș de leuștean.

Bonus, instantanee din grădina noastră, azi:

alte aiureli

dacă aș întâlni un djin i-aș cere o casă fără cabluri, fără sertare și uși, fără obiecte (sticlăraie) pe jos, fără ghivece și pământ de flori, fără flori, fără telecomenzi, scaune, mese, mașini de scris și telefoane, fără hărți, cărți și reviste, fără scări pliante și lampadare, fără scaun de toaletă și perie, fără ceas, eventual o casă goală. ceea ce e un nonsens pentru junior, dar o liniște pentru mine.

treipuncte

îmi vine să descriu, cât e cald, dar își pierde, își pierde farmecul, iar dacă păstrez acest mic secret acasă, acolo unde îi stă cel mai bine, peste un Timp când voi reveni asupra acestor rânduri voi fi uitat deja... am să spun doar că e un vis aproape imposibil căruia i-am dat deja un șut memorabil în neant. ceea ce s-a Terminat s-a terminat, așa cum se taie un film.