Paști cald, însorit, ninge nestăvilit cu polen, țuțuroiul stropește cerculețe în balta cu pești roșcalii, pe masă sub marchiză cântă un miniradio, gagica vecinului își spală câinele cu furtunul. Vecinul preia stropitoarea și îi schimbă jetul. După ce udă bine animalul se repede cu bună intenție spre micul meu metru pătrat de pământ pe care alaltăieri l-am curățat și l-am îngrijit cu bunăvoință. Am despărțit și replantat căpșunii, am semănat măcriș într-o jardinieră, am îngropat câteva rădăcini de dalie și niște bulbi uscați (petrecuți) de frezie. Peste noapte jardiniera a aterizat în pământ (deranjează vizual). În mintea mea jetul puternic de apă a dezrădăcinat căpșunii și a împrăștiat semințele măcrișului care nu ar fi trebuit să ajungă nicăieri altundeva în grădină. Metrul ăla de pământ era al MEU.
Ieri a fost frumos: ne-am plimbat familia cu vaporașul pe Rhin și am servit o înghețată care nu era a mea. Pe-a mea a servit-o altcineva. Am vopsit zece ouă. Nu mai am chef de păscuțe. De ce froh? PaștE fericit (nu există), PaștI fericit... E o tâmpenie. Această expresie vine din altă lume. A celor mai puțin profani. Mai am nevoie de o schimbare, dar presupune mari sacrificii. Așa că rămân profană (semi). Vreau acasă.
