Uneori am senzația că nu mă pot descurca în această lume. E plină de necunoaștere, de proastă informare, de neînțelegere, neîncredere și de ură. Și fiindcă nu pot renunța așa ușor, mi-am creat lumea mea autistică social, unde mă retrag și mi-e bine. Cred că totul se trage de la otrava aia de fb, la care de când zic că renunț, dar nu pot, cealaltă jumătate a mea are o speranță mică, mică să schimbe ceva, chiar și o umilă opinie. Sunt prea lașă ca să mă implic în lupte adevărate. Ar însemna să plec de-acasă. Lupta mea e aici. Dar URA propagată cu scurcircuitul de gândire al spiritului de turmă răzbate până la lună și înapoi cu un urlet fără efort. Resping ura și pledez pentru înțelegere și acceptare. Și aici e buba. Am propriile mele probleme de acceptare. Sunt praguri peste care nu pot trece. Nu e ură, e doar neînțelegere și dezamăgire. Sunt țânțari făcuți armăsari. Am două exemple: Tante B și HB.
Una se amestecă prea mult în viața mea personală și vine cu programe și soluții concrete ca din cărți. Ea nu știe (sau poate nu înțelege) că noi funcționăm altfel. Sunt o idioată când spun că nu trebuie s-o intereseze, doar ea e cea căreia îmi permit să-i mai povestec una alta, poate că m-am plâns prea mult și i-am dat apă la moară. În ultima discuție cu ea m-am simțit agresată de întrebările și de intențiile ei de a-mi salva familia de la prăpăd. De atunci am o problemă cu ea. Am clarificat-o cât de cât, dar refuz în continuare să mai particip (cu entuziasm) la inițiative care vin din partea ei. O evit.
Cealaltă mă ignoră total cu aroganță. Uneori își aduce aminte de mine cu o atitudine foarte nevinovată, în mare parte când are nevoie de ceva. Am sperat de mai multe ori că relația noastră poate deveni ceva, cumva. Știu, are 3 copii și multe pe cap. Și?
Am citit de curând undeva că resentimentele nu-s bune. Alea trebuie clarificate și scoase afară. Iertarea, e cel mai bun remediu. Ce trebuie să iert eu aici? Pe cineva care a vrut să mă ajute și pe cineva care n-a avut timp?

Nu știu cât la sută este norocul meu de a avea copii rezistenți la infecții și câtă pondere are faptul de a nu fi ceea ce numesc nemții Putzteufel sau pe românește diavol (adică obsedat) de curățenie, dar mi se pare de un egoism total să pretinzi să-mi țin copilul acasă, chiar și dacă are DOAR muci, un pic de tuse și NU E CHINUIT DE BOALĂ, doar ca să-l nu-l îmbolnăvesc pe-al tău, fiindcă, vezi Doamne, are imunitatea scăzută. Nu mă feresc de infecții, decât dacă doamne ferește sunt catastrofale. Acest lucru nu o fac nici pentru copiii mei. Dac-ar fi să ținem acasă toți copiii cu muci, păi mai bine închidem grădinița până la vară! Să-i ținem acasă înfofoliți și să-i dopăm cu antibiotice. Așa se vor face bine și cu imunitatea bombă.
Exclud, evident, de la această discuție situațiile speciale.

Soacră-mea e o persoană foarte atentă și dă pe din-afară de ultracorectitudine. Ceea ce o face incomodă cu tot cu firea ei veselă și zurlie este doza la fel de mare de seriozitate cu care spune verde în față lucruri pe care ea le crede corecte și musai ideal să le spună. Așa că nu se gândește de două ori. Asta ar fi problema mea cu ea, dacă aș ignora faptul că mi-e soacră.
În dulapul nostru din bucătărie se află un set de 6 castronele plate din cristal, de-alea care erau la modă în anii 80, cu castronul de desert aferent. Din fericire au scăpat cu succes de evenimentul spargerii așa că ne folosim încă de ele când servim o înghețată.
Când socrii mei dau telefon, de obicei sună el și ne întreabă ce mai facem. Dacă e vocea ei în receptor, cu siguranță are ceva important să ne transmită. Așa că a sunat într-o bună zi (când eram singură acasă), special ca să mă anunțe că a găsit 11 castronele identice într-un talcioc și le-a cumpărat instant pe toate (n-au costat decât 1 Euro) ca să avem rezerve pentru când s-or sparge alelalte (nu s-a gândit că probabil vreau să-mi iau altceva). La ceva timp după ce le-am primit, m-a întrebat dacă le-am spălat. I-am zis că nu, erau curate. ”Trebuie să le speli înainte.” ”Le-am pus separat de celelalte, în două teancuri separate, nu le încurc, o să le spăl cu puțin înainte să le folosesc”. ”Trebuie totuși să le speli înainte să le pui în dulap”. ”Nu am să le spăl înainte să le pun în dulap, e degeaba, se vor prăfui între timp”.
Nu va mânca nimeni din ele (decât cel mult din alea 6), că nu are cine. Încă ceva care-mi va umple (o vreme!) dulapurile degeaba.