Waw, ești la volan, îți duci plodul la grădiniță și îi faci cu mâna lui X, soțul lui Y și constați, dar vai, ce-a slăbit, ce bine arată, ba chiar nu e deloc urât (în comparație cu ea). Ce gânduri răutăcioase, au trei copii, două treimi urâți ca ea, restul frumoși ca el, dar ”I have a crush on you, babe” și nu ești al meu, ce bine, scap de suferințe inutile așa că mai bine mă gândesc la mâna lui Charlot, înmănușată în alb, strângând bastonul, mâna aceea stângă cu care o strânseseși pe a mea, așa pe șest, uitându-ne la film, fără să ne vadă nimeni, ca un semn că încă mai exist pe-acolo pe undeva. Și nu am îndrăznit să-ți amintesc de toate acestea, nu în spațiul public unde citește unul sau altul. Ce bine că mă pot gândi nevinovat la toate prostiile, fără să fiu nevoită să le expun și că nu există cititori de gânduri pe toate drumurile, ca să mă dea în vileag. Ce scandal monstru ar ieși, dacă într-o dimineață aș uita masca autocenzurii acasă, așa cum uneori uit să mă ung cu cremă, și aș începe să expun fără nicio urmă de ipocrizie ceea ce gândesc și ceea ce cred. Aș putea începe chiar aici.

Însă mai bine nu.