M-am înstrăinat sau e contextul de așa măsură că se completează totul, dar mă simt momentan extrem de singură, atât de mult încât mă chem pe cealaltă mine însămi și mă strâng în brațe cu putere, ca să știu că de fapt nu e așa, ies noaptea din casă, ascult cursul râului de dincolo de drum, mă culc în iarba înaltă din grădină și mă uit la luna aceea roșie în proporție de 92% plină și o stea luminoasă la fel de roșie mai la stânga ei, care nu e marte, fiindcă luna e în săgetător, iar marte - retrograd în pești, deci e oricare altă stea, cometa nu am reușit s-o văd, asta e mă mulțumesc cu pozele cu ea și cu pleiadele observate de undeva din Cornwall, unde nu am reușit să ajung până acum... bla, bla... Dureri de genunchi, cataplasme, o tăcere suspectă. Am spus ceva nepotrivit. Iarăși bagatele pe post de piedici. Nu pot veni la tine, vreau să mă culc. Whatever... Nu știu dacă e maimuța cea care mă face să gândesc așa, dar mă văd deja de ani de zile într-o situație complicată, cam fără ieșire sau doar cu o ieșire extrem de incomodă. Nu am ouă pentru ea. Ar însemna să ajung să dorm pe străzi sau ... chiar să dispar. Dar nu am ouă. Aleg să suport rahatul mai mic. Și să mă străduiesc să ajung și să rămân zen în atare condiții. Nu am unde să mă duc.