în liniștea concertului de lăcuste
mă opresc la umbra ta,
te cuprind cu brațele amândouă
și nu-mi ajung,
sunt prea puțin când mă abandonez în coconul Aripilor nevăzute sau în aurul mantiei Lui vindecătoare
gândurile acestea nu ar fi ale mele,
nici emoțiile,
nici cuvintele,
nici albul hârtiei pe care le aștept așternute, alinătoare
nici tu
ce puteri ai tu, copacule,
când mă sprijin de tine cu flacăra aproape stinsă,
când îmi lipesc urechea de scoarță,
tălpile de rădăcini,
când îți caut cu dor pulsul
inimă lângă inimă
vântul îmi vuiește lin prin păr,
mă leagănă patul de frunze
și cred că te aud, în sfârșit,
strigându-mă de dincolo
16.08.2021
