În timp ce spăl vasele și mai rezolv una-alta prin bucătărie și prin casă obișnuiesc să ascult muzică în căști. Mulțumesc Celui de Sus și mă bat împlinită pe umăr, fiindcă mi-am cumpărat niște căști din-alea, fără cablu, moi, atât de clare și cu un acumulator atât de rezistent! Uneori ascult muzici noi și tind să salvez inclusiv plictiseli în lista mea lungă de favorite. Am între timp un playlist de vreo 5-6000 de piese, peste 400 de ore de muzică non-stop, din care ascult în mare parte la serviciu în timp ce fac pachete sau ridic umerașe cu haine în rafturile din depozit.

Muzicile mele din trecut mă transportă deseori înspoi acolo. Fiecare melodie are amintirea ei. Reflectez de tot atâtea ori când le reascult. Ce aș fi devenit, dacă aș fi avut alte alegeri? 

Astăzi mă gândeam la faptul că există bucăți de film din viața mea despre care nu am scris/povestit niciodată. Sunt poate neinteresante sau doar mimimi sau lucruri jenante. 

Îi povesteam astăzi lui Z despre cum îl confund pe frate-miu cu fi-miu cel mare, doar pentru că sunt băieți. Frate-miu nu mai e copil, iar fi-miu nu seamănă deloc cu el, dar nu știu de ce îi asociez. La vârsta lui fi-miu (13-14 ani) frate-miu era cool și își permitea să umble prin discoteci cu N, pentru care aveam o slăbiciune în perioada aceea. Aveam 15 ani și eram un fel de looser, eventual plictisitoare și neinteresantă sau doar imatură. N era doar un prieten căruia îi plăcea să mă chinuie. Iar lui frate-miu îi plăcea să mă persifleze în prezența lui N. N a devenit în anii ce au urmat un fel de prieten după care am oftat o vreme, dar care într-adevăr nu a vrut să strice prietenia dintre familiile noastre în cazul unei relații eșuate. În traducere (livrată de proprii mei părinți la o plimbare duminicală prin parc): lui N nu-i plăcea de mie ca femeie. Măcar s-a exprimat cu diplomație.

Cam în aceeași perioadă îmi ajunsese la urechi părerea unui coleg de clasă din liceu (astăzi cunoscut solist de trupă rock) ca un compliment: că aș avea un corp fain, dar fără cap. 

Capul - nu! 

Îl admirasem pe A și visasem la el 3 ani de zile. Era înalt, drăguț, purta plete nu prea lungi, părea înțelept, citit și cânta la chitară. Irraggiungibile.

Capul - nu!

Relativ recent am avut o epifanie: toată perioada liceului a fost de fapt o traumă.

Iar dacă am crezut că a existat cândva ceva fain, m-am mințit cu nerușinare și atunci și în tot acest timp din urmă.

Pe A l-am uitat când a apărut T. 

T m-a obsedat mulți ani. El este un suflet drag care a venit să mă provoace. Și atât. Mai vine uneori prin visuri și mă iubește acolo. 

Irraggiungibile.

Ar trebui să mai scriu din-astea. Să scot diverse la lumină.

Dar mai întâi să ascult soundtrack-ul potrivit.