Antologie de femei din istorie. Nou apărută. Autoarea - un personaj local, la ea in zonă. 

De fapt nu știu nimic, iar acum speculez la greu, de fapt reinventez istoria, cum ar veni.

Să zicem așa: Cleopatra, regina Elisabeta a Marii Britanii (una dintre ele, care-o fi, ba chiar amândouă), Marie Curie etc etc și maică-mea, scriitoare de poezii (sau versificatoare de rime sportivă, dacă ar fi fost să nu știu că uneori mai face și pauze de scris). Atât, gata cu speculația, fiindcă devine flecăreală (inutilă) (pleonasm?). 

Și aici vin și eu cu întrebarea pe care au pus-o mulți înaintea mea: cine ești tu când nu ești cine ești? Când nu te ridică alții în slăvi, când nu primești diplome de carton și medalii de plastic? Când nu ești șef de departament, doctor, profesor, președinte?

Toate astea sunt statute. Valorificări de sine și validări. 

Pe vremea când încă mai locuiam la ai mei am cunoscut două femei, de aceeași vârstă cu părinții mei. Ambele nemăritate. Tatăl lor le interzisese să se cupleze cu bărbați, dacă nu erau nici măcar directori.

Acum 20 de ani, când m-am mutat în Germania, am avut inițial intenția să-mi acreditez studiile ca să-mi pot practica meseria. Au fost atâtea piedici încât după niște ani, am considerat că pe acest drum nu am nicio ușă deschisă și l-am abandonat cu totul. Mama și acum crede că nu m-am străduit suficient și că nu e chestie de noroc.

Dintr-o perspectivă cu care nu e oricine de acord, motiv pentru care - la repezeală - se va mulțumi să-mi reproșeze că nu am încredere în mine, aleg să cred atât că pregătirea mea a fost într-adevăr insuficientă la propriu (lipsă crasă de elemente curriculare din programa facultății, în comparație cu temele studiate în școlile de aici în mod obligatoriu, dar și studiu individual insuficient și lacunar), cât și faptul că existența unor factori mincinoși (cum ar fi lucrarea de diplomă, de exemplu, pe care - ce e drept - am scris-o singură, dar al cărei experiment a fost fake) care mi-au sabotat energetic accesul la această meserie.

Aș fi vrut să mă exprim altfel, dar nu-mi găsesc cuvintele momentan. În fine.

Mă consider de multă vreme ca neavând nicio acreditare profesională. Pa! Fac ce pot. Îmi caut joburi în care pot începe și pot învăța la locul de muncă. Am fost vânzătoare într-un discounter. Acum lucrez în logistică. Printre altele fac pachete (pe bandă rulantă).

Aș putea fi oricând și femeie de serviciu. Și? De ce li se umflă unora pipota când cineva bate câmpii despre ei (și ei nu-și dau seama) sau că au nșpemii de urmăritori, like-uri și inimioare pe social media? Pe de altă parte, cine e cutărița de la Cucuieții din Deal care scrie antologii despre femei celebre și despre maică-mea? Chiar dacă mă autocontrazic? 

După care criterii poți stabili dacă poeziile maică-mii sunt chiar bune sau sunt produse grafomanice? Există bun și prost în creație? Pare că da. Pipi.ro are pagină de atelier pentru texte proaste.

Nu am pregătire de literat și nici că am chef să devin vreodată. Orele de teorie literară din liceu au fost din păcate dictări de plictiseală, din care nu am rămas cu nimic. 

Însă am o problemă.