.

De câte ori se gândeşte la ceva anume, zuzei i se face frig. Timp pentru tăcere.

:)

Tocmai mi-am adus compul de la reparat. Nu pot să spun cât de dezamăgită sunt. E la fel cum l-am dus. Un harddisk formatat complet nu ajută cu nimic. Bine măcar că mi-a salvat omul şi folderul care nu mai avusese noroc. Cred că îl arunc pe geam. :(

Am visat azi pe... şi pe..., frustrări mai vechi sau mai noi, dureri la fel de dulci amândouă.

Cu 8 zile de concediu nu mai ajung acasă înainte de naştere. Mi se pare prea puţin. Vin la vară cu plod cu tot. :D

Vitamine şi o prăjitură cu fulgi de porumb

Cred că zilele astea o să umplu blogul cu o grămadă de prostioare. Azi-noapte, în timp ce stăteam cu ochii pe pereţi împreună cu D care nici el nu putea dormi, mi s-a făcut poftă de o prăjitură cu fulgi de porumb. După ce-am făcut un drum în plus la magazin ca să duc o cheie cu care am plecat aseară din greşeală, de aiurită ce sunt, m-am oprit la farmacie să iau nu ştiu ce vitamine prescrise de medic. Una dintre ele era în varianta valabilă doar până în săptămâna 12. Am renunţat la pachetul de 60 de tablete şi am luat doza la jumătate. Ce sens mai are dacă sunt deja în a 11a săptămână. Nu-i nimic, mi-arată farmacista, există şi varianta de la săptămâna 13 până la alăptare. Cool, zic, eu, o iau şi pe-asta atunci. Mai adaugă şi-un pacheţel cu magneziu tot de pe reţetă. 50 de euri, zice ea. M-am crucit, dar n-am zis nimic. Ce înseamnă cincizeci de euri. Trei perechi de pantaloni la kik. 5 pulovere. O groază de mărunţişuri de la lada de 50 şi de 10 cenţi. Piaţa la piaţă pe o săptămână. În fine. Mă duc la magazin să-mi iau fulgi de porumb. Constat că de fapt nu mai am bani. Ce naiba, doar n-o să plătesc cu cardul o pungă de fulgi, aşa că iau şi un borcănel de salată de icre, singurele pe care le găsesc prin zonă, nemţii nu prea papă aşa ceva, nişte iaurt, mai adaug şi două castroane de plastic (pentru amestecat diverse), că erau la ofertă, şi gata.
Acasă am găsit reţeta asta şi m-am apucat de ea. Cine vrea să-mi urmeze exemplul, îl sfătuiesc să nu mărunţească fulgii direct în punga lor de plastic. Se va trezi cu ei pe jos.
By the way. Mă duc eu ieri către ogor. Şi cum ajung în staţia de autobuz, tocmai ce vine trenul. Păi mă urc în tren, ce dacă ajung prea devreme. Sunt şantiere prin zonă care întârzie autobuzele. Mă aşez frumuşel, cald şi bine, nu scot cartea, că-i doar o staţie. Şi m-apucă visarea. Trenul se opreşte între timp, coboară unii şi pleacă mai departe. Când se-anunţă staţia următoare, Scheisse, cobor şi eu şi trec pe partea cealaltă. Nu-i nimic, iau trenul înapoi. Chiar urmează să apară. Se anunţă 10 minute întârziere, hai pe jos, cât o fi, poate prind şi autobuzul pe drum, în timp ce mă îndrept spre bulevard, tocmai trece autobuzul meu. Din fericire timpul mi-a fost suficient, mă opresc în dreptul unei farmacii, ca să-mi iau în sfârşit vitaminele. Pauză de masă. Mda.
Nu ştiu cum e acum pe-acasă (prin Ro, adică), dar o viitoare mamă care face prima vizită la medic primeşte o geantă plină de pliante informaţionale, dintre care cea mai mare parte dintre ele sunt reclame la diverse produse cu specific. Şi mă întreb, cum supravieţuiau pe vremuri gravidele fără suplimentul de acid folic, de iod şi de altele?

Şi cum urgenţa grăbeşte decizia, m-am înscris (din nou) la şcoala de şoferi.
Trebuie să-mi fac paşaport nou.
Trebuie să-mi cumpăr haine pentru burtoase (într-o bună zi).
Mda, mi-am găsit de lucru. :D

B (2)

gata ninsoarea, gata gheţuşul, gata murăturile de aprilie. visam cu ochii deschişi în iarba fragedă a unui mai însorit la un tip cu burtă, barbă şi chelie. şi mă gândeam la o doză de vitamine pentru vitalitatea lui masculină, mă gândeam la paharul cu vin roşu ce migra spre guriţa lui cu buze inexistente, bea iubitule, bea, Gregorian, ce frumos, şi tu nu poţi. am adormit lângă el fără griji pentru condeiul flasc pe care aveam eu să-l trezesc cumva.
nu mai facem Paştele împreună, a murit o mătuşă, plec la O. nu-mi mai raspunde la telefon. cine ştie, n-are semnal, pune sârme ca la radio. şi ce-ai făcut? m-au sedus doi tipi. şi? şi nimic. i-am refuzat. sunt cu tine, nu? ce fraieră ai fost. mda. cred că ar trebui să mă uiţi, m-am îndrăgostit de altcineva. de cine? nu-ţi spun. e de pe sait? nu-ţi spun. faza e că am plusat amândoi...
lumea se terminase şi reîncepuse de câteva ori până seara şi iar se terminase şi iarăşi începuse. eşti o fraieră dacă îi răspunzi, ce mai vrea de la tine dacă ţi-a dat papucii. după o discuţie imposibilă de câteva ore în care părea indecis mi-o dezvăluie în toată splendoarea şi frăgezimea ei pe blue eyes, cea care plusase cu un mail. ea e o himeră... când i-am dat bandana înapoi mi-a spus că e un gest de clasa 4a. era un gest de despărţire. era fericit lângă himera lui radioasă. nu m-a lăsat în pace, gesturile mele erau incalificabile. eram extrem de vinovată. în ziua în care i-am recitat unui preot lista cu păcate, incluzând detalii semnificative din copilărie şi din viaţa mea sexuală, am crezut că mă eliberez. din secundele imediat următoare am decis să nu mai calc niciodată în lăcaşul acela.
pe vremea când încă mai credeam că jobul mult visat va intra în casă şi mă va lua de mână, B se despărţea de blue eyes, fiindcă e prea bătrân pentru ea şi nu o lasă maică-sa, tu eşti realitatea spunea, vreau cu tine în vamă, vreau cu tine peste tot, Madredeus şi câinele cerşind atenţie lângă patul bătrânesc al părinţilor plecaţi la ţară.
ce ţi-a trebuit să spui că ţi-a băgat ăla limba până-n gât? ce mă interesează pe mine? trebuia să mă încingi. ce căutam eu de fapt lângă burta aia cu chelie şi barbă? se presupune că noi făceam dragoste? zile fierbinţi de vară şi terorisme de messenger, blue eyes e la cairo, o lasă maică-sa să fie cu mine. să fiţi fericiţi. himera radia lângă el. ce te interesează pe tine cum mă f** eu cu blue eyes? am vrut să ştiu dacă şi cu ea s-a întâmplat cum s-a întâmplat cu mine. i-am povestit şi lui A. ne-am spart de râs. treaba asta a făcut înconjurul lumii. mda, tot degeaba dacă natura te-a lăsat doar cu un creionaş. şi bleg pe deasupra.
ignore list.
B s-a căsătorit între timp cu o bunicuţă.

B

pe B nu l-am urât niciodată. pe vremea când răchita făcea micşunele, iar eu încă nu plantasem o serie de trandafiri adevăraţi în grădina din faţă şi nici caloriferul nu trepida ca apucatul la fiecare jet de apă încălzită, am cunoscut un tip interesant. scria eseuri, poezii şi proză pe un sait şi modera uneori pe ascuns discuţiile plictisitoare dintr-o cameră de chat. de când aştept să apari... te-am văzut la cenaclu şi nu ştiam cum să dau de tine. ai scris ieri un poem tare interesant. e primul care mă prinde. acel ajută-mă să mă îmbrac... oau, chiar vorbeşte cu mine. cel la care microfonul cenaclului zăboveşte preţ de cel puţin jumătate din program. vii şi mâine? cred că da. sunt cam bolnav, dar văd eu cum fac.
era un sfârşit de martie minunat în care de fapt păsările călătoare se întorc nerăbdătoare acasă, iar acasă plouă şi ninge şi plouă şi ninge, iar eu îmi reparasem două carii pe gratis la I care era în practică la stoma.
tocmai vin de la dentist. oau mie nu-mi place la dentist, aşa că nu obişnuiesc să merg. crecă are o groază de stricăciuni în gură, îmi zic. hai acolo în cerc, cu noi. tema de azi: jocuri şi jucării în poezie. se citesc diverse texte. trântesc şi eu unul proaspăt scremut mai de dimineaţă când s-a pus iar strat generos de zăpadă, iar autobuzele cu călători striviţi în ele nu plecau din staţie. ceva cu ninsoare, cu Shiva, cu nu ştiu ce geamantan cu vise de cer, slăbuţ, jenibil chiar. mie mi-a plăcut mult poemul despre nimic, spune F, mi-aminteşte de Seinfeld. jucăriile cele mai îndrăgite sunt pistoalele, puştile, tancurile, joaca de-a pacea nu are nimic interesant. mergi şi tu la M? ne înghesuim cu toţii în câteva taxiuri şi ajungem într-un apartament în care lătra un câine. M era extrem de agitată. lăsase pe jos un căcăluş. muzică, fum, înghesuială prin toate cotloanele, A experimentează iar delicii culinare prin bucătărie, lupişor îmi intrepretează poemul cu ninsoarea. eu aş zice vise din cer. mda, sună cam stângaci, văd eu ce-i fac. de fapt nu i-am mai făcut nimic. lupişor se bălăbănea pe-o uşă de dulap cu bărbia în piept. se trezeşte, tresare şi întinde mâna spre paharul din imediata apropiere. ajută-mă să mă îmbrac. străzile dormeau sub gheţuş. lupişor, bei asta şi dispari.
urmează un poem cu dedicaţie. o replică. apoi replică la replică. vai, steluţe (în genele ei). iarăşi cenaclu, iarăşi afterparty la M acasă, căcăluşul de rigoare. burta moale a lui B era o pernă strânsă în braţe. în întuneric lenevind pe o laviţă i-am căutat gura. un sărut larg, fără aer de dinţi stricaţi. gura lui bărboasă.
băi, ce naiba ai, lasă-mă să dorm, mă deranjezi. frate-miu se întoarce pe partea cealaltă. iar deschide asta compul. bună pisoi, ce faci. zi de zi, pisoi, până la cenaclul următor. mergem la C şi M să vedem meciul. eşti mişto. meciul e un vals împedicat într-o mare de nisip. hai să jucăm mima pe propoziţii. M face o criză de nervi din nimic şi pleacă de-acasă. după un timp în care I îşi pretinde inelul de logodnă de la P, M se întoarce şi se linişteşte. în fine, e ziua lui B şi primeşte în dar un tricou cu lupişor. plecăm spre casă amărâţi, viaţa e un căcat, bună seara şoferule de taxi, e mişto cu tine. bună dimineaţa...
la R la ţară ne aştepta o generaţie de dulciuri expirată sub un pom de crăciun. ne certaserăm cu vântul puternic şi cu mărăcinii din zăvoi, rătăcind aiurea în drum spre râu. yesterday şi colinde la poartă, A ne-a gătit nişte puţulici demenţiale.
B n-a înţeles niciodată ce e aia dragoste cu mâinile. cum adică. păi mă freci toată seara şi mă-ncingi şi dup-aia mă laşi aşa? nu înţelegi ce-am vrut să spun. în fine, vii sâmbătă la O? mda, vin, dar le-am promis lui C şi M că mergem la ei. mergem la O, e mişto cu tine, dansăm un pic, vreme de pus murături. B era pe gânduri. C ne povestea aventurile lui tabără. cum şi-au tras-o unii, toţi patru într-o căsuţă de camping, cum s-a răsturnat căsuţa cu ei şi cum i-a certat un prof. bă, păi voi aţi dat cu toţii în acelaşi sens?
în week-endul ăsta vii la mine.
(va urma, poate)

Noi doi

Noi doi ne-am întâlnit cândva într-o gară micuţă, micuţă. Mulţimea străvezie se strecura grăbită printre noi. Te vedeam de la fereastră. Te văzusem un timp nedeterminat, aşteptându-mă micuţ, zgribulit, curios prin câmpuri, dealuri, păduri şi sate, pe poduri, la răscruci, în tunele. Mă văzuseşi de atâtea ori coborând, aurie, radiantă şi micuţă, micuţă, dulce. M-ai luat de mână şi mi-ai deschis uşa unui taxi pentru care ai plătit dublu ca să ne poarte până undeva, vizavi.

Una, alta

Gummibärchen dă semne că există. Nu, încă n-a început sesiunea de antrenament la paralele, dar simt diverse mici înţepături, semn că cel mai probabil creşte şi îşi face loc în apartament, cel mai probabil mai sparge un zid, ceva. N-aş vrea să fac ca toate viitoarele mămici şi să raportez cu punct şi virgulă toate stadiile de dezvoltare ale maimuţei. Ideea este că nu vreau să copiez pe nimeni, nici nu prea aş avea cum, deşi blogurile de sarcină abundă momentan. Încă nu se vede nimic, n-am început să cumpăr nimic. Poate ne reapucăm şi noi şi terminăm la timp cu şantierul.

Emisiunea de lipeli între diverşi looseri e o glumă proastă a realizatorilor ei pe seama candidaţilor, împachetată "frumos" cu fundă. Nu ştiu de ce mă mai uit, poate doar pentru că e un mijloc util şi gratuit de distracţie pe seama naivităţii, a lipsei de duh, ca să nu zic a prostiei crase a unora. Cei mai mulţi dintre ei se îndrăgostesc instant, femeile pregătesc daruri penibile de genul unor desene pe hârtie sau al unor aşa-zise poezii de despărţire sau al unor inimioare din lumânărele aprinse presărate direct pe pat, cu care, cred ele, işi impresionează pretendenţii. Tot felul de gesturi ieftine, siropoase, de care mi se face inevitabil greaţă. Ceea ce n-are absolut nicio legătură cu sarcina, care deocamdată mă scuteşte de complicaţii fiziologice.

Gummibärchen

De azi e oficial: voi avea un copil. :)

PS:

Cadou pentru blogul tău

De la Gramo pentru blogul Optzecei.

 Îi cadorisesc pe: Sorin, Moshul fetei, şi pe Nuclearrr.

Cât costă un zar?

Ah, ca să nu fiu prea protocolară, că n-am nevoie pe acest blog, nu-mi place de mine astfel, am fost iar la târgul de jocuri de la Essen. Ştiam că e cândva în perioada asta a anului şi ne-am amintit la timp, cât să uităm din nou destul de repede că avem şantier început şi neterminat în casă şi o zbughim (relativ instant, nefiind perfect hotărâţi) într-acolo. Şi ştiind că suntem cam sparţi la pungă şi mergem la pomu' lăudat, am luat cu noi un mic trolley în care aveam de gând să ne cărăm trofeele. Ştiind deja cam care e faza la acest târg, am luat-o mai moale, ne-am orientat un pic şi am găsit o măsuţă liberă la editura de la care cumpărasem anul trecut un joc (care e, by the way, şi acum nedesfăcut :->). Nu era acelaşi joc, era unul cu nişte văcuţe. Editură elveţiană, vacile sunt la mama lor. Un joculeţ banal dar extrem de simpatic cu cărţi cu vaci pe ele, viu colorate, cu cifre şi muşte (cu cât mai multe muşte pe o carte, cu atât pute vaca mai tare) şi cu instrucţiuni inclusiv în limba română. Ne-am jucat şi am cumpărat jocul. Am nimerit ulterior la o altă masă, o editură olandeză de data asta, titlul unui joc nou, apărut chiar la târg, Hotel Amsterdam. Am jucat şi aici o rundă.
La fiecare editură există câţiva reprezentanţi care joacă împreună cu tine şi îţi explică regulile. Asta e fain. În fiecare an apar zeci, sute de jocuri noi, dintre care cel puţin câteva sunt destul de interesante. Apoi am mai găsit încă unul pe care l-am jucat complet, tot simpatic, dar care nu ne-a dat pe spate. Ar mai fi fost câteva. Există diverse jocuri pe care nu le găseşti oriunde pe piaţă. Cel mult pe net. Jocuri clasice, jocuri tactice, de perspicacitate, jocuri cu multe reguli, cu piese puţine sau dimpotrivă. Nu am fi avut bani pentru toate, dar am avut iar pentru câteva la mâna a ţâşpea de la dealerii nelipsiţi din peisaj. Spre sfârşitul programului păpasem cam toată rezerva cash din portmonee. Tocmai când treceam pe lângă taraba cu zaruri de rezervă, de toate mărimile şi pentru toate gusturile...  

Pasăre pe limba ei

Îmi dau seama că însemnările de care mă simt cel mai ataşată sunt scrise în momentele cele mai nepotrivite, fie pe fugă înainte să zbor undeva, fie seara târziu când de fapt ar trebui să închid, când D se strecoară deja sub aşternut şi mormăie că-l deranjez din adormire. Exact atunci am o groază de idei pe al căror conţinut îl pot cu uşurinţă exprima. E musai să nu tac. Dacă tac, pot să zic pa.
Mi-e dor să fiu din nou în trenul acela. Cu nerăbdarea aceea plăcută. Nicio teamă, nici urmă de neîncredere. Bauchgefühl. Intuiţia mă trage după ea. Mi-e dor de liniştea din înserare, de apele cele multe şi de febratamusculară. Tevoiiubimereu,n-aiteamă este cel mai frumos lucru pe care l-am auzit spus vreodată. Deşi tot mă tem de cele mai multe ori că totul se va sfârşi aici. Sau va reîncepe altfel. :)

Şi nu, de însemnarea asta nu-s mulţumită. Mi-ar fi plăcut să rămân poetă.

Habarnam 2

Am comis-o din nou. :P


Habarnam si Orasul Soarelui - Capitolul 5

Restul aici.

Mai bine nu citi

Nu am nicio pretenţie de la această însemnare. Toate blogurile sunt pierdere de timp cu sau fără scop.
Faza cu reinstalarea a rezistat doar o seară. A doua zi am revenit la tractor. Care merge greu, toarce zgomotos, îmi oferă purici pe desktop, dar e cel puţin o linie de plutire. Rettungsring pentru zile negre. Cu ocazia asta constat că nu prea mai am chef nici de net, nici de bloguri, nici de muzici, de niciun fel de ştiri. Tocmai când am şi eu în sfârşit puţin timp pentru mine şi adicţia mea. A trecut aproape o jumătate de an. Şantierul e la aceeaşi fază, ştiam. Dacă noi nu ne zbatem, atunci cine? N-am nevoie de păreri avizate de pricepuţi şi nici de întrebări de genul: cum, n-aţi mai făcut nimic? hahaha! Toate acestea n-au vechimea necesară. Ele sunt musai de făcut la momentul oportun. Adică ultimul. Când te-apucă urcatul pe pereţi.
"Ea nu avea niciun prieten", îmi spunea. "Prietenii mei au devenit şi ai ei". Nu ştiu ce nu a funcţionat între ei. Probabil trăiau după fusuri orare diferite. Probabil au apucat-o pe ea pandaliile, probabil se simţea sufocată de atenţia lui. Habar n-am... Când imi amintesc cât de intense erau atingerile acelea, câtă pasiune am pus fiecare în jocul acela de mâini tot mai fierbinte, că ce-a urmat n-a mai fost decât îndurarea a două trupuri în lupta cu somnul şi cu nerăbdarea, că ce-a urmat n-a mai fost decât dimineaţa ridicându-se lină peste un trup răpus de oboseală şi nu de ardoare...
Propoziţiile astea îmi rezonează acum atât de strident, când mă gândesc că practic (şi nimic nou) nu (mai) am niciun prieten şi nici nu mă zbat să-mi fac, chiar dacă deunăzi am întrebat-o într-un mod pueril (ca la groapa cu nisip, leagăne, forme şi găletuşe) pe şefa noastră de echipă. O întrebare aruncată în zbor printre diverse directive de lucru în magazin. Nu am pretins niciun răspuns. El a survenit totuşi puţin mai târziu când am observat că şefa mea se confesează noii noastre colege cu aparenţa lipsei (sună cam aiurea, ştiu) oricărei limite de timp. Îmi văd de ale mele în continuare. Şi am de ce, zău.
Mă cutremur şi acum când îmi amintesc cum îi spuneam anul trecut că ar fi mai bine să mă lase în pace. Cât curaj am avut, dar şi ce senzaţie de gol am avut după, când am constatat că într-adevăr tace şi nu trage de mine. Un gol asemănător cu cel de azi când n-am avut ce face şi am îndrăznit să recunosc, fără prea multe ocolişuri, un lucru pe care nu voiam să-l afle atât de repede. O dată spus am conştientizat în sfârşit toate urmările. Care nu-s chiar cele la care visam. Ştiam, oricum...

Sentimente, afecte, confuzii

A o lua de la zero. E ocazia nemaipomenită a renunţărilor. Obligate şi autoimpuse. Stabilirea unor alte limite. Am pierdut diverse mărunţişuri o dată cu formatarea, dar nu plâng după ele. Ce naiba să mai fac? Ocazie să renunţ la nişte bloguri din reader. Fantome sau nu. Băi, chiar nu le pot citi pe toate. Reinstalează (aproape) tot, aminteşte-ţi cum ai făcut data trecută, unde ai pus nu ştiu ce plugin, pe unde poţi schimba nişte setări. Mă simt momentan depăşită de situaţie. Toate la timpul lor, D nu mai are răbdare, cred.
Nu mai ştiu ce-am vrut să zic astăzi, ah, da, ceva legat de termenii din titlu. E simplu. Fac deseori, chiar intenţionat, confuzii între sentimente şi afecte. Îmi place să cred un lucru, chiar atunci când nu e. Timpul, dispariţia obiectului vizat ajută la uitare, conturul aşa-zisului sentiment se estompează. Îşi pierde sensul. Cu alte cuvinte, mă apropii iar de Scheiss egal. Şi-mi pare rău. Fiindcă ei îmi sunt (teoretic) prieteni. Dar sunt oameni care tac de la o vreme şi faptul ăsta mă pune pe gânduri. Iar ei ştiu că nu îndrăznesc, fiindcă dacă o fac, nu e momentul potrivit, dacă o fac, nu mi se răspunde, vorbesc în gol. De ce să forţez unele lucruri care de fapt nu există?