Jurnal de Stubenwagen

Ok, am hotărât să încep experimentul "coşuleţ". Speculez şi eu ideea că a cam deprins ritmul zi/noapte şi că se doarme când trebuie. Băiţă, masaj, lăptic. LS dădea ieri seară semne clare de oboseală. Cred că a avut o zi nu prea bună. Posibil şi din cauza alăptatului aiurea. În doze prea mici. Dumnealui respinge uneori sânul, mai ales dacă nu (mai) curge (imediat) sau a obosit şi am deseori falsa senzaţie că nu mai vrea. L-am pus aşadar pur şi simplu în coşuleţ, l-am ţinut de un picior sau de burtică, am dat drumul la ursuleţul cântător (că şi-aşa aveam impresia că l-am cumpărat degeaba mai ales pentru faza că imită zgomotele auzite din viaţa intrauterină care se presupune că liniştesc BBii mici, fază valabilă numai imediat după naştere, când încă îşi mai amintesc, nu mai târziu; oricum, chiar dacă l-am cumpărat la timp, la noi acasă nu a mai funcţionat aşa minunat ca la spital) şi a adormit. Pe la miezul nopţii (după vreo 3 ore) l-a trezit iar foamea şi a supt doar la un sân şi a adormit la loc. Ceea ce înseamnă că nu i-a mai ajuns pentru încă pe-atât. Deci s-a trezit după două ore cu nişte crampe. A bobinat ceva în scutec şi l-am cam trezit cu schimbatul scutecului. N-am mai îndrăznit să-l pun în coşuleţ. Până la ora 3 noaptea nu reuşisem să aţipesc decât câteva minute. Ok, vina mea: un pahar de cola băut mai pe seară. :->
Experimentul meu a funcţionat cam o jumătate de noapte (asta în cazul în care calculez la programul de somn comun inclusiv primele câteva ore pe lumină ale dimineţii). Prima mea remarcă. Dacă un copil adormit se hrăneşte doar parţial şi (ştiu că) se trezeşte de foame în scurtă vreme sau îl frământă nişte meteorisme, spre dimineaţă începe circul. O las totuşi la nivel de presupunere, fiindcă D a încercat să doarmă azi-noapte lângă noi şi n-am vrut să-l deranjez cu posibilul circ. Oricum nu s-a odihnit.
Şi, da, am nevoie de consecvenţă. Dar şi de un copil care se trezeşte mai rar sau deloc noaptea. Ceea ce e un ideal sau o excepţie de la regulă. Fiindcă majoritatea copiilor care dorm toată noaptea sunt hrăniţi din sticlă. Laptele din sticlă are alte componente şi altă consistenţă. Nu spun că din (să recunosc) disperare am cumpărat inclusiv lapte praf din care i-am dat o singură dată cu gândul că-i completez masa, moment în care m-am simţit trădată de mine însămi cu mâna pe biberon. Plus că mi se pare o adevărată corvoadă să prepar acest lapte când sânul oferă totul de-a gata.
Deci experimentăm.
Azi am probat iar o suzetă, fiindcă aproape îşi mesteca degetul mare. Nu toate suzetele sunt la fel. Încă tind să cred că şi pe-astea le-am cumpărat degeaba.

Help?

De ce nu cer ajutor nimănui? De ce nu pretind păreri şi sfaturi? Pentru că majoritatea sunt oferite prin optica fiecăruia. Parţial experienţă proprie, parţial din auzite. Nu funcţionează toate la fel. Nu îl pot alăpta cu program standard. Nu îndrăznesc încă să mă sacrific câteva nopţi (câte?) ca să-l învăţ în coşuleţ, atâta timp cât doarme atât de bine lângă mine, că mă trezeşte la timp doar pentru hrănire şi adoarme la loc şi adorm şi eu lângă el şi astfel reuşesc să mă odihnesc cât de cât. Ce e aşa de grav că doarme lângă mine în pat (şi bine că doarme măcar noaptea!) şi că D şi-a mutat cartierul de dormit în altă încăpere? L.S. e un mic terorist speculant. În braţe ar sta cel mai bine. Tot acolo adoarme şi ar continua să doarmă. Mutat de pe braţe în altă parte (coşuleţ, cuibuşor făcut din perna "cornuleţ" de alăptat etc) se trezeşte cam imediat şi urlă cu un aer tragic. Colici e mult spus. Ne descurcăm. Putea fi mult mai rău. Copilul cică s-a "învăţat prost". Nu cred că greşesc dacă-l ţin mai mult aproape de mine. Nu greşesc nici dacă, dimpotrivă, nu îl ridic imediat ce începe să urle. Ba chiar îl ignor multe minute în şir. Altfel mă sufocă muntele de vase nespălate de pe chiuvetă (de exemplu) sau risc să mănânc doar pâine cu unt. Da, ştiu, nu e păpuşă (cum spunea Diana). Cei care se exprimă cu "Aaa, wie süüüß! Ein Babyyy!!" parcă n-ar avea habar câte eforturi cere puericultura. Tăcem şi înghiţim. Mergem mai departe. Va fi mai bine. L.S. s-a făcut între timp cât un bolovan. Şi s-a schimbat la faţă.

Offtopic

De ce femeile fac yoga şi bărbaţii beau.

Somn uşor MM

A murit un artist, a început circul din presa ro. Dacă nu judecă, bipezii nu mai sunt oameni. A avut ea motivele ei. Mai bine ar lăsa-o în pace. O idioată de la realitatea zgârmă în rahat în direct şi îşi întrerupe sistematic partenerii de discuţie. Halal!
Chiar dacă nu rezonez cu ea, am fost şi eu cândva fană MM.

P.S.:  BOR bate câmpii. Sinucigaşul nu e singurul păcătos pe această lume.

Caniculă şi furtună

În Germania e vară. Sau mai corect spus: e şi în Germania vară. Fierbinte. Aşa cum o pot percepe nemţii la peste 30°C, dar încă nu 40. Ne topim, L.S are bubiţe, cred că are şi un puseu de creştere, fiindcă pare că nu se mai satură, ar mânca în permanenţă, doarme în reprize mici, se trezeşte speriat după ce-l mut greoi de pe braţe în coşuleţ. Nu mai ştim în ce poziţie să-l ţinem. Posibil că la faza asta se asociază şi niscaiva dureri de oase la cartilajele de creştere. Posibil că are (în sfârşit?) colici. Tot nu sunt convinsă. Ceva asemănător păţim noaptea pe la două când e musai un supozitor cu extract de chimen. Pe de altă parte, când n-are nimic, începe să gângurească şi să zâmbească satisfăcut.
În rest, aşteptăm furtunile, cu alea ne mai răcorim un pic, cu toate că sunt aşa de violente...

P.S.:  Poza cu lada bunică-mii de zestre a ajuns imaginea unui articol idiot de trist.

1 lună cu L. S.

Nu, n-o să transform blogul în jurnal de mămică, dar momentan cam totul se învârte în jurul boţului de om care creşte într-un an cât alţii în paişpe. Sunt ruptă de oboseală. Fomilă primeşte papa de la mama (natură) la fiecare 2 - 3 - (maxim) 4 ore, aşa că se satură doar pentru scurtă vreme. Noaptea, dacă nu are colici (care eu nu cred că-s colici, ci mai degrabă nişte meteorisme ce preced evenimentul zgomotos, galben-verzui cu frimiturele din scutec), doarme, papă, doarme. Cred că deprinde încet ritmul zi-noapte. Adoarme la fel de târziu ca şi până acum, teoretic (şi practic) are ora lui de urlat cam pe la 10-11 seara - exact când aş vrea să dorm şi când sunt cu răbdarea cam la limită (acum vreo două săptămâni încă aş mai fi urlat ca nebuna de la geam, noroc că mi-a trecut între timp), aşa că ideea moaşei de-al îmbăia şi culca la ora 6-7 ne e cam peste mână. Fiindcă după baie, masaj, alăptat oricum nu adoarme imediat. Într-o lună a pus pe el cel puţin 1 kg şi a crescut mai bine de 3 cm. Şi nu crezi până nu te vezi cu el în braţe. I-am luat indubitabil, dar ne scuză entuziasmul, cam prea multe hăinuţe (că doar se spală, ce naiba?) şi există fără să facem vreun calcul prea detaliat o sumedenie de alte lucruri pe care am senzaţia că le-am cumpărat degeaba. Am primit în dar 3 muzicuţe cu aceeaşi melodie, primim în continuare lucruri de îmbrăcat (unele deja cam prea mici), cine e mai inspirat, aşa, ne oferă şi altceva decât şosete şi căciuliţe (din care abia dacă a purtat vreuna), de exemplu un inel sau o cârpă de muşcat sau mai degrabă pamperşi şi uleiuri de masaj. În fine, lui L.S. îi merge bine, deci. Are doar nişte coşuleţe pe faţă, acneea sugarului dacă o pot numi aşa, de la căldură cică, habar n-am, doctorul zice că de la hormonii mamei, băi de dă-l...! Şi picioarele un pic strâmbe, dar nu iremediabil. E clar că a stat prea mult la înghesuială în uter.
Mâine ne vizitează cineva de la Autoritatea pentru copii. Să vedem ce vrea de la noi. Cică ne aduce un mic dar şi ne dă nişte sfaturi.
Sunt în dilemă dacă să-i deschid un blog sau nu. Timp am şi n-am. Trece extrem de repede, numai alăptatul îmi ocupă câteva ore serioase pe zi. Uneori rămân cu gospodăria în pom.

Avem un verişor

Bine ai venit pe lume, Andrei Thomas! :D

http://picasaweb.google.com/alin.trusca/AndreiThomas#

Următoarele zile cu Goguţă

Leander Sebastian

Ne obişnuim încet, încet unii cu alţii, i-am facut deja prima băiţă (cu moaşa de faţă), apoi şi pe-a doua, nu prea i-a placut, fiindc-a fost înfometat. Nu suntem siguri că are colici. Mănâncă mult, cu disperare, apoi regurgitează surplusul. Are ceva strângeri prin burtă, se agită, se frichineşte, dar nu ţipă, după caca se linişteşte. Şi se îngraşă zilnic ca un purcel. Ceea ce înseamnă că lactobarul are destul. Şi deschide la orice oră. Am lăsat educaţia de-o parte. Într-adevăr, dacă are nevoie de afecţiune şi de senzaţie de ocrotire, acestea nu le poate primi decât prin apropiere, prin contact trup lângă trup. Mai ales acum la început. Aşa că D şi-a mutat cartierul de dormit în bucătărie, iar Sebi i-a luat locul în pat lângă mine. Aşa putem dormi împreună ceva mai mult decât separat şi cu mai puţine concerte nocturne.

PS - Din campionat nu mi-au rămas până acum decât vuvuzelele. Extrem de stresante.

Am mai găsit un cântecel drăguţ.

Primele zile cu Junior

Ar trebui de fapt să închid naibii această pagină şi să consolez plângăciosul din coşuleţ. Locul acela îi este total neobişnuit. Nu-l suportă. Nu-l putem păcăli decât când doarme deja. E în stare să urle ore întregi până oboseşte. Ni se rup inimile pentru el, se schimonoseşte ca o ridiche. Nu înseamnă lipsă de atenţie în ceea ce-l priveşte. Ori este superobosit de impresiile adunate de peste zi, ori nu ştiu. Că, lăsat singur, de altfel curat, sătul şi odihnit nu tace decât dacă-l iei la loc în braţe. Sau după vreo oră două de orăcăit. Suntem rupţi de obosiţi, cel mai activ e noaptea. Răsună în toată casa. Încercăm să-i creem un ritual de culcare. Deocamdată e prematur să spun dacă dă rezultate. Azi-dimineaţă mi-a adormit la piept şi nu l-am mai deranjat de lângă mine. Aşa am putut să mă (mai) odihnesc două ore. Uneori (deja) simt că mă apucă disperarea. Faza de baby blues încă n-am depăşit-o complet şi mă sperie un pic viitorul. De mâine D se reîntoarce pe plantaţie. Rămân singură cu el. Singura care ne mai consolează cât de cât e moaşa care (cum e stabilit) ne vizitează zilnic şi ne tot dă diverse sfaturi şi ne creează speranţe noi. Dar şi vizitele ei vor lua cândva sfârşit. Rămâne s-o stresez la telefon. Până acum n-a fost cazul. În fine...

Cântecul ăsta e pentru noi, ăştia cu nervii puşi la încercare ;)

Cezariana este totuşi sfântă

Pfai, venirăm şi noi în sfârşit acasă. Servirăm prima noapte (parţial) nedormită şi (evident că) o s-o mai ţinem o vreme tot aşa. Iar îmi vine greu să povestesc, îmi voi aminti cu siguranţă multe pe parcurs. M-am dus vinerea trecută (acum o săptămână) la spital ca să provoc naşterea, fiindcă depăşisem termenul. Am primit o pastiluţă care provoacă şi înteţeşte contracţii. Câteva mai erau ele pe-acolo, aşa că s-au bazat pe ideea că e suficientă doza primită. Teoretic se repetă sau se dublează doza după 4 ore. Până seara s-a făcut linişte completă în burta mea. A doua zi am reluat procedura şi am continuat până au apărut durerile. Dup-amiaza mă luptam deja cu ele tot mişcându-mă încoace şi încolo. Ca să mă dilat. Având în vedere că travaliul se consideră începând cu o dilataţie de 3cm, anestezie peridurală (PDA) nu primesc înainte de. În vreo două ore de lălăit am ajuns la 4cm şi am hotărât instant pentru PDA, fiindcă durerile deveniseră insuportabile. Stăteam deja pe pat cu electrozii CTG-ului pe burtă şi respiram adânc şi calm ca să oxigenez pruncul. Până a venit anestezistul a mai trecut vreo oră şi ceva timp în care am ajuns la 9cm. Şi vine omul şi zice păi e cam târziu, că e posibil să naşti înainte să-şi facă efectul. Stăteau acolo lângă mine mai mulţi înşi care nu ştiau ce să facă. Mi-am asumat într-un final riscul şi am făcut totuşi anestezia. Totul a redevenit frumos, numai că maimuţelul nu mai părea în ordine. Era în pericol de suferinţă fetală prin hipoxie (lipsă de O2). Aşa că s-au hotărât să-i ia sânge de la cap ca să vadă starea oxigenului. De 2 ori nu le-a mers aparatul de testat. La a 3-a oară au adus un medic superior şi un alt aparat. Toată această tevatură a mai durat vreo două ore, timp în care efectul PDA s-a epuizat. Am revenit la dureri şi mai puternice şi la nevoia de a împinge. O porţiune amărâtă de col uterin stătea în drumul maimuţelului care nu coborâse niciun pic. Membranele au fost prea tari, aşa că au fost rupte artificial. Deja mă chinuiam prea tare. Respiraţiile mele o luaseră pe apa sâmbetei. La un moment dat m-am panicat şi mai tare (ai mei făceau deja palpitaţii pe holuri) când mi-a ajuns pe la ureche cuvântul Saugglocke (un fel de pompă cu vacuum utilizată în loc de forceps) exact ultimul lucru la care mă gândeam. N-au apelat la Saugglocke. Se urcaseră în schimb pe burta mea. Într-un final cuvântul salvator, ideea în care crezusem de la bun început, îşi făcea loc ca măsură de urgenţă cu care încă nu se grăbeau. Imediat m-am uşurat mai apoi, deşi durerile erau deja permanente. Ca s-o scurtez, sunt acum binemersi pe picioare. Mobilizarea a început tot în prima zi. Îmi resimt operaţia, dar nu mă ţin de pereţi. Îmi ridic şi car copilul în braţe. Ba chiar îl alăptez din prima zi. Merge cam greu, fiindcă dumnealui e leneş, trebuie educat să mănânce şi nu să adoarmă la sân, mi-a făcut deja sfârcurile praştie, nu (neapărat) fiindcă nu-l alăptez corect, ci (posibil) fiindcă am sfârcurile prea mici. Dar există soluţii. Vine de astăzi o moaşă la noi în vizită. Am deja o listuţă de întrebări. Cam atât. Mă duc să mai dorm un pic. Dacă mai apuc. 

Hello world!

Mă numesc Leander Sebastian, am (avut) 52cm şi 3650g şi nu prea am avut chef să ies. Dar tot m-au scos. M-am învăţat deja cam prost în braţele alor mei, sunt leneş la supt, adorm repede la sân şi apoi nu mă mai satur. Însă cresc în fiecare zi. Am acum aproape o săptămână.

Termen

N-am născut încă. Şi nici nu mai nasc în luna mai. Nu ţin musai la calendar, că termenul e oricum orientativ. Dar teoretic azi am împlinit 40 de săptămâni + 0 zile. Ai mei sunt la mine de o săptămână, se cam grăbesc (că mai urmează o naştere în familie cât de curând) şi eu nu mai nasc. Tata mi-a făcut cămara (în sfârşit e gata). În rest se plictiseşte şi îmi ocupă cu orele scaunul jucând sudoku online. Mama mă însoţeşte la medic, la care de astăzi trebuie să mă prezint zilnic pentru CTG :-|. De parcă ar avea vreo concludenţă graficul respectiv. Se văd nişte contrăcţiuţe amărâte pe el (care, "vorba doctoresei", trebuie să se îndesească, altfel nu nasc), mult mai slabe decât alea din perioada statului în spital, şi cam atât. Mâine aceeaşi poveste. Mă duc cel mai probabil o săptămână şi dup-aia mă trimite la spital (cu sau fără semne de travaliu). Să nu mă enervez prea devreme, totuşi.
Euroviziunea (că tot îmi sugera Vio să dau raportul) am petrecut-o întinsă pe nişte perini pe jos (momentan nu am nicio canapea prin zonă, din raţiuni de comoditate şi de şantier la orizont). Lena a câştigat pe merit. Am urmărit-o cam de pe la castinguri. Nu este o voce, e o persoană. O geamănă. :D Este originală, e cool. Cine mai bombăne că e penibilă şi altele (de-alde marcelpavel şi alţi distruşi), mănâncă struguri acri. În rest, alţi doi-trei bunuţi şi restul Schrott (cum zic nemţii). Ce bine că m-am calmat.

Întrebarea săptămânii (lunii etc)

Când naşti?
Varianta subînţeleasă: da' nu mai naşti o dată?
Răspuns: mai am un pic până la termen. Posibil să-l depăşesc şi să vezi ce o să-i înjur pe-ăia care m-au îndopat cu perfuzii.

Azi schimbai prefixul. ;;) C'est ma vie. :D

Ai mei au ajuns astăzi de dimineaţă surprinzător de repede. Nu ştiu cum au făcut, că nu prea aveam încredere în ei, că dacă nu se descurcă, nu au (nu vor) GPS, nu cunosc limbi străine etc. Ori de câte ori s-au oprit (posibil nu de prea multe) nu au reuşit să se odihnească. Acum zac rupţi înghesuiţi pe canapeaua (nedesfăcută) din bucătărie pe care am reuşit s-o eliberăm ieri (la timp) de lucrurile maimuţelului. Camera acestuia (şi temporar şi a noastră) e în sfârşit parţial gata. Am inaugurat-o azi-noapte. Aş fi dormit ceva mai mult dacă nu mă trezea spre dimineaţă o durere enervantă de burtă (nu contracţii) şi starea de cvasiagitaţie pe fondul humpty-dumpty-ului hormonal. Am luat cartea de pe noptieră, am aprins lămpiţa aia specială (am două :D) şi m-am apucat de citit, ceea ce l-a trezit într-un final şi pe D pe când s-a întors de pe-o parte pe alta şi i-a sărit accidental lumina în ochi. Care n-a mai putut dormi şi a plecat devreme pe ogor. Maimuţelul mai are teoretic o săptămână până la termen. Dacă vrea poa' să ude şi canapeaua mai trage de timp şi mai profită de marsupiu, habar n-am dacă naşterea depinde musai de el. În fine, să vedem.
Momentan mă bucur de nişte conserve adunate de pe la neamuri, de alcoale, miere, neşte eugenii, pufarine şi cei mai banali pufuleţi. Şi de alte câteva daruri pentru maimuţel. :D

PeSe obraznic: Uitasem cât de grobian e uneori tata. :-/ Mă descurajează orice urmă de grosolănie, chiar dacă nu mă priveşte (dar mă implică în calitate de martor)...

1 centimetru

Nopţile de zombie-uit sunt tot mai dese. Contracţiile sunt la locul lor. Colul s-a deschis deja un centimetru. În două săptămâni. Camera maimuţei are în sfârşit tapet. Şi tot nu e gata. Alde mama vor să se pună sâmbătă la drum. Cred că nu mai durează mult şi începe tic-tacul.