Am voie

Am voie sa plang cand ma enervez? Am voie sa ma enervez cand constat ca ceva nu iese?
Am voie sa ma enervez cand, in plus, cineva cu capsa pusa vine sa-mi spuna ce nu-i convine si are (intr-un fel) si dreptate? As vrea uneori sa am puterea sa ma cert si sa-mi caut dreptatea. Dar pe cei carora li se citeste rautatea pe buzele incordate sau pe alte trasaturi ale fetei prefer sa-i evit. Ceea ce nu-mi opreste lacrimile ce stau sa-mi cada de nervi. Evit sa mi se faca reprosuri. De aceea tind sa ma conformez pentru buna stare a tuturor. In acest caz, in alta ordine de idei, as prefera sa traiesc intr-o casa fara vecini. Si sa fac oricat praf ar fi necesar ca sa-mi pot instala ceea ce (vorba aia nasoala) vrea muschiul meu.

Franturi

McDonalds. Un pusti de aproximativ 7-8 ani, nazdravan si zgomotos, se cocoata pe toate scaunele. Afara se afla un tobogan in spirala. In dreptul lui - un clown pe care stau scrise regulile de folosire. Pustiul opreste un angajat: "Am o intrebare: Afara e un clown. Daca sunt mai mic decat el, am voie sa ma dau pe tobogan?" In momentul raspunsului un scaun de bar de care este agatat un alt copil nazdravan aluneca si cade. Afara primul pusti se masoara cu clown-ul.

In vizita pe la mine via google sau altele

Nu stiu daca am spus vreodata cum ajunge lumea pe la mine. Mi-am inserat codul counter-ului pe toate cele 4 bloguri pe care le detin, asa ca o parte dintre vizitatori cauta:
* acrilic
* pictare pe panza
* bogdan dinca fotografie
* a picta
(chestii de genul asta)
Dar mai cauta si ceva de genul:
* bunica - nu stiu a cui, dar nu pe-a mea, in orice caz
* animale p - ?!?
* bis bald - daca mai ajungi o data la mine si nu stii ce inseamna, bis bald :)))
* intre ce va fi si ce a fost,fiecare se plimba fara rost manat de o senzatie de asteptare - he? asta o fi vreun vers ceva...
* intre ce va fi si ce a fost,fiecare se plimba fara rost manat de o senzatie de asteptare - imi pare rau, cu acelasi vers tot la mine ai ajuns
* scenarii, poezii pentru copii mici - de-astea nu am
* mihai constantinescu - au mai fost cautati si altii din breasla lui, din pacate nu am muzici cu ei
* dan sociu - are blog de curand
* sfarsit - nu, sfarsitul nu-i aici
* indigestie - se mai intampla si pe la case mai mari
* baleine bleue cherche de l'eau - ai gasit bine, e un cantecel din copilarie
* nazbatii - heh
* pot vorbi cu cineva de pe aici - nu stiu daca ma intrebi, dar... keine Ahnung, poate ai noroc
* trist - ...
* bagajul regasit - he, aici este :D
etc etc etc
Si nu in ultimul rand, cineva cu bunavointa mi-a cautat cu mister google propriul nume. Care fusesi, bre?

Auzi la ei

Numara bloguri!!! Chestia asta se va invarte intr-un anumit cerc din care doar unii fac parte. Ultimul la numaratoare pana acum ar fi Dragos Novac. Dar eu nu-l citesc pe Dragos Novac. Sunt multi pe care nu-i (mai) citesc. Cu siguranta pe mine ma vor uita (si-asa nu ma cunoaste nici-unul :))), desi sunt printre primii bloggeri din Romania (a se verifica in calendarul vechiului meu weblog.ro).

Famelie mare

Daca m-am ingrijorat vreodata de ce unii ma cauta atat de rar pe messenger, acum nu mai am motive. De cateva zile m-am regasit cu un verisor de gradul 2 pe care nu l-am vazut decat o singura data in viata mea pe vremea cand era cu mucii la nas. Daca m-as apuca intr-o zi sa contabilizez cat de departe imi e raspandit sangele, cred ca m-ar prinde seara. Dar cred ca o sa fac o data o lista, inutila de altfel, din care vor lipsi cu certitudine nume, fiindca apartin unor oameni pe care nu-i cunosc, dar de care intamplator stiu ca exista.
Asa, si ziceam de verisorul cu pricina. Maica-sa e vara cu tata, iar mamele lor, adica bunicile noastre, sunt surori.
Intamplarea a facut ca el si cu fratele sau (pe care l-am intalnit de mai multe ori) sa treaca pe la ai mei prin Bucuresti. Asa ca nu mult i-a trebuit sa faca rost de ID-ul meu de messenger si sa ma contacteze imediat ce a ajuns inapoi acasa si a avut acces la net.
L (un nume ciudat) este foarte interesat de mine, ma saluta in fiecare seara si ma intreaba ce fac, ma tine de vorba (cam fara limita) si motiveaza ca sunt persoana importanta pentru el (sunt vara-sa). Si ma tot chinui sa-l conving (mai indirect asa) sa nu exagereze, sa-i dau buna educatie peste cap si sa-l fac sa nu ma mai salute ca n-are rost, ca e pierdere de timp, ca eu rareori salut (etc), iar el gaseste motivatii destul de responsabile pentru un pusti de 17 ani. Ma intreb daca tot asa vorbeste si cu celelalte 800 si de contacte (da, atatea are :-o) din lista lui de prieteni. In orice caz, pare a fi un entuziast colectionar de ID-uri. Mi l-a cerut si pe-al maica-mii. :D
De ieri sunt si in lista unui alt verisor (cu L si cu mine) care din fericire (!?) nu m-a salutat pana acum. Un alt pusti pe care (iarasi) nu l-am vazut decat la propriul lui botez, iar pe al carui frate mai mic nu-l cunosc deloc. :)))

Pe de alta parte din harnicia mea de ieri m-am ales cu dureri de spate si cu febra musculara la gamba dreapta. Stiu si de unde, dar nu spun ca nu prea stiu cum... aaa, adica m-am "gimnasticit" asimetric tot stergand la un geam.

Zi de curatenie

Ca asa se nimereste ziua cuiva tocmai cand imi planuiesc si eu sa-mi fac curatenie, dar nu-i nimic. Fiindca-mi face placere. Asa ca am amanat un pic rasturnatul casei cu toate alea in sus si m-am apucat de pictat. De data asta, ca sa mearga mai repede a trebuit sa ma inspir dupa un model (mult mai reusit de altfel, dar si mult mai studiat) si sa pun un pic si de la mine, chiar daca pare ceva mai grosolan. Si nenea asta tot cam pe aceeasi dimensiune a pictat (eu pe 20/30, el pe 23/41). Si i-am dat si alt nume, ca numai estuar nu se cheama ceea ce-am mazgalit eu acolo.

Vreau un banner

Adevarul e ca sa editezi cate ceva prin template-ul de pe blogger e o adevarata aventura pentru cineva ca mine care nu se pricepe decat strict limitat. Asa ca nenii astia au upgradat si meniul "administrare de template", ca sa-i fie mai usor blogger-ului care nu le are cu scripturile.
Am incercat si eu sa upgradez, mi-a dat niste aranjamente peste cap, iar la rearanjare au inceput erorile. Hiacint, pe-asta nu o probasem, deci ai dreptate (daca ne referim la acelasi lucru). Asa ca, speriata de noua jungla in care am intrat, intr-un rastimp de cateva minute am facut urgent back-up la template-ul vechi (noroc ca se poate).
Dar eu ce ma fac acum? Vreau un banner sau cum naiba ii spune, o poza din-aia lata in cap de pagina si nu stiu cum se procedeaza. :(
De blogul nemtzesc nici nu mai incape vorba. Acolo chiar ca nu stiu. Are si ala limitele lui.

In Wuppertal nu e tramvai

Tuffi e un producator de lactate. Dar Tuffi a fost numele unui elefant celebru. In 1950, orasul Wuppertal era pe lista de invitati a celor mai renumite circuri. Intr-una din aceste dati a venit un circ al carui proprietar pentru a-si face reclama avea obiceiul sa-si plimbe animalele cu trenul sau cu tramvaiul. Si ce putea fi mai senzational decat sa plimbi un elefant cu Schwebebahn (tramvaiul suspendat si monumentul orasului)? Asa ca elefantul si-a cumparat bilet si a urcat in Schwebebahn.
Numai ca fie din cauza ca s-a clatinat tramvaiul, fie ca a fost prea ingust pentru el sau era prea la inaltime sau ca a fost sufocat de reporteri, elefantul n-a rezistat mai mult decat cativa metri de calatorie si cu puterea corpului sau a spart usile vagonului si a sarit in Wupper (raul care traverseaza orasul si care in mare parte se afla pe sau, mai degraba, sub traseul Schwebebahn). Cat de curand toti reporterii erau cat se poate de bosumflati. Cu socul care se instaurase, nimeni nu a fost in stare sa fotografieze elefantul. Asa ca nu exista nici-o fotografie din momentul sariturii/caderii, ci doar niste schite ulterioare. Tanara elefantica (era o ea) nu s-a ales decat cu o zgarietura la fund, cu celebritate si cu numeroase vanzari de bilete la spectacole. Locul unde a sarit aceasta, undeva intre statiile Alter Markt si Adlerbrücke, a fost marcat pe zid cu un elefant pictat. Iar elefantica a trait pana la adanci batraneti.

Planteaza o idee, planteaza un copac

Salut si eu ideea. Am privit cu scepticism lista aia de intrebari. Imi pare cam pierdere de timp si spatiu. Dar scopul in sine este laudabil. E un vis frumos si deloc irealizabil :)

Pareri subiective

N-am mai scris cam de mult. Poate si pentru ca momentan nu prea mai am nimic interesant de spus (despre mine). Merg la germana in continuare si chiar daca sunt cea mai buna din grupa respectiva (asta oricum nu are nici-o valoare, decat poate pur personala) descopar ca exista inca o gramada de lucruri pe care nu le stiu si pe care sunt dornica sa le invat. Ba mai mult m-am apucat de prima carticica. Una mai usoara, desigur. Profesorul meu doctor, bine dispus, generos, piticut si gras a avut propria initiativa sa mi-o imprumute. "Peter Bichsel - Kindergeschichten". Am citit 4 povestiri si mai am 3. Si tot vazand eu ca sunt chiar usoare ma tot batea gandul sa traduc una pe hartie. De fapt ieri am si ales una si am si terminat traducerea. Intre timp mi-a venit ideea sa creem o categorie noua (de traduceri ca exercitiu) pe furnicute.
Dar pentru traduceri din autori in viata sau morti de mai putin 75 de ani exista copyright. Asa ca din motive de corectitudine, chiar si pentru niste fragmente traduse de noi insine si publicate, am vrea sa cerem aprobare oriunde e cazul. Cautand ieri numele lui Bichsel pe google-ul romanesc am observat ca volumul pe care il citesc a fost deja tradus de vreo 4 ani la Rao. Dar si ca un site care ofera cursuri online de germana a "copy-paste" un text ce se gaseste deja online pe un alt site. Astia or fi cerut aprobare? Ma indoiesc... Nu ma surprinde. Chestii din-astea sunt frecvente.
In alta ordine de idei, ma tot lungesc cu o alta carticica, de data asta in romana, pe care as fi putut s-o termin lejer in cateva ore. Ma asteptam la mai mult de la "Asteptand-o pe Sara" lui Haulica. Sincer.
Nu as putea spune ca e prost scrisa, ci ca se cantoneaza in viata unui om cel mult obisnuit care are sau a avut sau ar fi avut de-a face cu tot felul de femei reale sau virtuale (o nebunie de altfel, de parca ar fi toate una si aceeasi) si ca in toate paginile salasuieste mai degraba toata fantasmagoria care-l cuprinde la varsta crizei. Desigur ca o astfel de carte nu poate iesi in fata cu ceva foarte spectacular, "socant", desi ar fi cateva fragmente, dar prea mult nu cred ca i-ar prinde bine. Si totusi imi pare ca lipseste ceva. Poate ca uzeaza prea mult de banal. Iar de banal fug cat ma tin picioarele. SF nu e in nici-un caz si nici nu cred ca s-a vrut. Pe ici pe colo mai apar cateva mici elemente de magie cum e cea de la inceputul cartii ("Pe Mordelia au razuit-o din fotoliu"), de care m-as putea agata, dar putine. Mai mult nu prea am ce scrie. Si nici nu ma pricep, asa ca ma opresc aici. Clar, nu prea e genul meu de carte.

In sfarsit

Ma tot zgandarea o muza pe ici pe colo, dimineata imi tragea draperiile, imi fierbea un ceai aromat, punea o cuvertura peste dezordine. Seara se aseza incapatanata in varful patului, imi scormonea printre cele mai frumoase melodii si dadea muzica mai tare. Azi mi-a adus in sfarsit sevaletul la lumina, mi-a desfacut tuburile, mi-a pus apa in borcan si mi-a pus pensula in mana. De data asta sunt suficient de multumita de ceea ce a iesit.

Blog pet

Fiindca n-am ce face sau, altfel spus, nu mai aveam cu ce sa-mi impopotonez blog-ul, via mintea de ceai, via cristinoi, mi-a venit ideea sa adopt o pisicuta. Dai un click pe ea si sare afara din cosulet. :P Na! Se intrevede o moda noua prin blogosfera sau...? :p

Bunica s-a distrat mai bine

Alaltaieri am fost la Polterabend-ul unor prieteni. Este o petrecere cu spart de portelanuri (din superstitie) care se organizeaza inainte de nunta. Ne-am strans undeva sub niste corturi si acolo aproape ca am "incremenit". Era loc si inauntru, langa masa cu salate. E bine sa fie cat mai multe persoane.
Din nefericire n-am gasit nimic de spart prin casa, asa ca am plecat cu mainile in buzunare. Lasa ca au spart altii si pentru noi. Ne-a intampinat o muzica buna de trimis la culcare, iar la butoiul cu bere isi astepta randul Oma (bunica) Richter. Este mama matusii lui D (deci ruda prin alianta), are peste 80 de ani si am dreptul sa-i zic Oma. Ba chiar imi face placere. E cam singura bunica pe care o am pe-aici. Este o femeie cum rar am intalnit. Este mica, destul de sprintena, mai mereu binedispusa si foarte receptiva la glume. Bunica si-a gasit locul in camera cu salate, intr-un grup de guralivi veseli, si de-acolo i-a rasunat rasul tipator si colorat toata seara. Cam pe la ora plecarii acasa o asteptam pe Oma sa apara din casa. Eram curiosi daca se mai tine pe picioare. A doua zi devreme avea de gand sa mearga la nu stiu ce festivitate a bisericii. Ne temeam ca poate o ducem mai degraba in coma la spital, insa bunica a iesit potolita si clatinanda. S-a asezat ajutata la masa noastra si a declarat "creponata" ca nu a baut, dar ca s-a distrat. A doua zi a fost suficient de in forma si a plecat unde si-a planuit.

(auto)sugestii

Scenariul ar fi cam asa...

Ziua 1 - Seara -
Tii ce oboseala m-a cuprins. Aoleu ce tarziu eee!!! Maine ma trezesc devreme. Iiih, si n-am nici-un chef sa merg la scoalaaa...

Ziua 2 - Dimineata devreme -
Bhaaa, nici nu s-a luminat de ziua. Maaama, 5? As mai dormi un pic. Da' ce crezi, ca mai pot? Hai, naiba, sa ma ridic.
Urmeaza o plimbare prin toata casa de cateva zeci de minute bune.
Daca e cazul, uneori te intorci in casa fiindca ti-ai uitat nu stiu ce...

Ziua 2 - Dupa-amiaza -
Hai sa ma intind un pic. Ce naspa, nici n-am putut sa ma concentrez de oboseala... Ahhh, de-abia ce atipisem. Ti-e foame? Da, mi-e cam foame...

Ziua 2 - Seara -
Nu mai rezist, trebuie sa adorm mai devreme azi. Urmeaza sporovaiala de rigoare de dinainte de adormire. Chestii importante...

Ziua 3 - Dimineata devreme -
Baga-mi-as... Iar nu s-a luminat!! Waaa, ora 5!!! Sunt topit...

Ziua 3 - Seara -
'Aide draga si tu... A fost luna plina, de-aia n-ai putut sa dormi. Si eu am adormit foarte greu

Ziua 4 - Dimineata -
Suna ceasul. Unde e telecomanda? De la radio se-aud stirile despre vreme si trafic. Un pupic pe frunte si se inchide usa.

Ziua 4 - Seara -
Aaa nuuu, e tarziu, ar cam trebui sa dormim. Pregateste patul. Haide maaa, mai stai mult? Nu pot sa adorm. Sunt teribil de obosit. Bine, ma, hai...

Ziua 5 - Dimineata -
Waaaaa, iar e ora ciiinci!!!... $%&/(==?(&&$§§&&/(

Peste o saptamana
Haide ma, iar stai pana tarziu?
Urmeaza scenarii intr-un ritm asemanator.

Ca e la moda

Your Dominant Intelligence is Musical Intelligence

Every part of your life has a beat, and you're often tapping your fingers or toes. You enjoy sounds of all types, but you also find sound can distract you at the wrong time. You are probably a gifted musician of some sort - even if you haven't realized it. Also a music lover, you tend to appreciate artists of all kinds. You would make a great musician, disc jockey, singer, or composer.

What Kind of Intelligence Do You Have?

A fura

Un concept cu virtuti "innobilatoare". O mai avea vreun sens sa ma apuc sa-i balacaresc si eu pe ilustrii reprezentanti ai acestei minunate meserii? Din fericire am fost mai rar victima, dar nu-i nimic, au fost altii mai batuti de noroc decat mine. Sa ma ierte Al de Sus ca imi vine sa-i dau dracului pe toti in zi de sarbatoare. Stiu ca e consum de energie, dar e frustrant chiar si pentru mine cand ma pun in pielea patitului...

Plimbarica

Pe la prânz sosi Werner. Ne pusărăm ciuboţelele, ne luarăm fâşurile, îşi pescuiră şi ei umbrelele şi duşi fusărăm. Cu un pfifăit numai bun de răsculat şi cea mai adormită celulă din trupurile noastre îşi făcu intrarea într-o fostă gară (acum reimprovizată) un Schienenbus din aerul încălzit şi sufocant al căruia coborâră mai multe zeci de plimbăreţi. Cândva prin tinereţile mele tot aşteptând un personal de Bucureşti în gara din Caracal (o las aşa, putea fi oricare altă gară) am zărit pe una dintre linii mergând încet un trenuleţ atât de scurt şi de neobişnuit care avea cel mult două vagoane. De neconceput pentru mine. Era probabil vreun frăţior mai tânar sau mai vârstnic al celui în care ne urcarăm şi noi. Avea faţă şi voce de... autobuz. Schienenbus-ul nostru se umplu de castraveţi şi o luă "la goană", prin pădure, prin oraş, pe lângă şosea, prin tunel pe o linie de mult abandonata unui trenuleţ industrial şi la fel de ţâpuritor când îşi intră în drepturi 200 de metri mai în vale de căsuţa noastră.
Noi ne luarăm locuri la geam. La întoarcere tot la geam le luarăm, ba mai mult, ne înghesuirăm chiar pe prima băncuţă din faţă (deh, ultimul vagon ajunse primul) încadrându-ne aproape cu succes în turmă, că doar o dată mai circulă câte-un tren de persoane şi pe linia asta. Dintr-o cutie ne lămuri un nene ce şi cum. În peisajul nostru presărat cu tot felul de containere şi fiare vechi (raiul ţigănimii române colectoare), case, făbricuţe, străzi şi câmpuri cu cai apărură tot felul de gogoşari cu aparate foto cărora le făcui conştiicioasă şi entuziastă cu mâna. Cine ştie pe ce meleaguri gazetăreşti îmi călătoreşte mutra zâmbitoare de la geam...
Într-un final lăsarăm locul unor alţi membri de onoare ai turmei şi coborârăm potoliţi şi împăcaţi în aerul proaspăt şi răcorit de ploaie care se dovedi a fi de fapt incredibil de împuţit la ieşirea din peşteră. Nu aveam să o ştim niciodată pe propria piele dacă nu-şi deschidea portiţa cu discount pe bază de biletele de la Schienenbus...