Trebuie sa zic ca de data asta am calatorit cam cu frica in san. Cele doua incidente de la anumita companie de zbor recent intamplate au reusit sa-mi inoculeze otrava clevetelilor diversilor patiti ce-au comentat stirile prin diverse medii de presa. Nu am avut nici-o problema. Am plecat cam la timp, ba chiar un pic mai tarziu. Am aterizat cu un sfert de ora mai devreme decat era prevazut. Cum ne-am dat jos din zburatoare ne-am izbit de caldura de afara si apoi am intrat fara cale de intoarcere in sauna. Era autobuzul care urma sa ne transporte catre cladire. La banda rulanta cateva bagaje se invarteau ratacite. Banda s-a oprit si pret de cel putin 15-20 de minute ne-am holbat la ea. Intr-un final i-au dat iarasi drumul. Printre sutele de valize, asteptand-o pe-a noastra, am zarit aparand pe ici pe colo cateva carora li se balanganea deschizatura. Acele bagaje fusesera cu siguranta "controlate". Chiar mi-am exprimat verbal mirarea aratandu-i cuiva o astfel de valiza. Concluzia e simpla si clara. La aeroportul "Henri Coanda" OTOPENI se fura in continuare din bagaje. Daca esti fraier si calatoresti cu un geamantan neasigurat cel putin cu un cifru si cu o cordelina suplimentara risti sa fii victima hotilor de bagaje.
De traficul din oras nu pot sa spun ca mi-era chiar asa dor, ca seamana intrucatva cu celebrele aglomeratii rutiere de pe autostrazile germane (si nu numai), vesnic in santiere.
Dar parca mi-era dor de cate o circulatie blocata in centrul Bucurestiului unde nu functioneaza semafoarele, de (ne)rabdarea simulata si pufaielile diversilor calatori cu mijloacele de transport in comun la o simpla atingere nevinovata (cu scuzele aferente), de mirosul emis (uneori) de aceleasi persoane samd. Coada de la posta a fost de data asta aproape inexistenta. Normal, m-am dus mai de dimineata si in orice caz nu la ora schimbului de tura. E cea mai mare greseala sau curat ghinion sa te nimeresti atunci la posta. Aia n-au auzit de sistemul de coada unica, numar de ordine si de functionari care trebuie sa stie sa le faca pe toate.
Mi-am cautat (fara sa insist prea mult) o rochie pe care trebuie s-o imbrac cu o anumita ocazie. M-am crucit de moda acestei veri. Se poarta printre alb/negru cu puchitzai si verde. Dar un verde greu. Verde clasic. Cu unele taieturi si materiale merge chiar misto. Io n-am avut curaj cand am fost la Aachen sa-mi iau o astfel de rochie (desi mi-ar fi placut). Cu adevarat excentric. Parerea mea.
Intr-un final am mers cu mama azi la un pom laudat de ea. Era sa plec si de-acolo cu mana goala. Pana la urma am probat un model care nu-mi facea cu ochiul cat a stat pe umeras, mi-a venit bine, l-am cumparat si am plecat. Am scapat. Imi mai trebuie o traista. Si eventual niste cercei.
Ar fi trebuit sa ma intalnesc cu cineva, asa era vorba, dar pare ca se eschiveaza. Pretextul emis nu ma incalzeste. De fapt ma apuca asa o lehamite... Nu-i nimic. Am scapat de-o grija. Imi bag picioarele.
Saptamana viitoare plec oricum din Bucu. Sper sa fie mai confortabil de data asta. Vara la tara e printre altele extrem de placuta. Mi-e dor de mirosul de balegi, de visinele acre din pomul de langa prispa, de o gaina cotcodacitoare ce zboara din fanar, de poiana dintre meri si de multe altele. De tacanitii din neam nu prea mi-e dor. Cu aia eventual o sa ma cert cand o sa le spun ca un drum nu poate fi al lor si ca nu au dreptul sa blocheze accesul drumetului care o mai ia si el peste deal ca s-ajunga mai repede in vale.
Cam asta.
