Ni s-a pus deci şi nouă de-o plimbărică. Aşa că am bătut vreo 200 km şi am ajuns într-un orăşel drăguţ cu gracht, poduri, mii de biciclete şi căsuţe înghesuite una-ntr-alta şi fără perdele la ferestre. Unele facturi ne-au lăsat ceva mai mulţi bani în buzunar decât aşteptat, aşa că ne-am răsfăţat cu câteva nimicuri. Printre ele ar fi câteva filme pe care voiam eu să le am de mai demult, aşa pentru sufleţelul meu (se pare că olandezii oferă cam pe toate drumurile diverse dvd-uri chilipir), o băscuţă, un cuţitaş de plastic pentru salată (am intrat deja în vreo 3-4 magazinaşe cu obiecte de uz casnic şi de decor şi atât m-am minunat, că de-abia am putut să plec cu ceva de ciudă că nu le pot lua pe toate), o punguţă de caramele, nişte pânze pentru pictat (dintre care una uriaşă pe care am luat-o la risc, fiindcă nu eram siguri că încape în maşină, vedea-m-aş acum scoţând o capodoperă din ea) şi mai ales un săpun care mie îmi miroase hedonistic a pereţi.
Mi-au plăcut oamenii, un pic mai puţin crispaţi şi ceva mai curajoşi şi mai inspiraţi decât nemţii. Începe să-mi placă tare mult olandeza, seamănă în unele cazuri cu româna. :D Îmi place dezinvoltura şi relaxarea cu care se circulă pe biciclete. În schimb mi-aş dori un permis de pieton care să circule fără frică printre ele. Acestea sunt absolut peste tot. Am constatat mai mult sau mai puţin miraţi că ţoalele şi încălţările din ofertele actuale sunt în mare parte mov. Ne-am plimbat cu tramvaiul de la parcare şi până în centru. Am terminat o carte pe drum în maşină.
După vreo 4-5 ore de somn maxim, am făcut astăzi faţă unui nor uriaş de clienţi cărora iarna care bate la uşă le îngheaţă poponeţele.
Aş fi vrut să formulez toate acestea complet altfel, însă, în graba cu care scriu ca să nu uit şi fărâma a ceea ce îmi mai amintesc, se pare că nu-mi iese.
P.S. - Şi cred că mi-e dor de (dar nu spun ce sau cine)... Îmi place starea actuală. Sunt diverse doruri amestecate, e ca un fel de îndrăgosteală, câteva mărunţişuri la care visez cu ochii deschişi şi uit să cobor din autobuz...
Poze:
Utrecht 3 Oct 2008 |