Afară miroase a iarnă. Am fost ceva mai devreme într-o vizită. Prin zonă venea miros de lemne arse, de pământ reavăn, ba chiar un uşor iz de bălegar. Mi-am amintit de iernile sau de toamnele târzii de la ţară. Pământul acela întors şi îngheţat, cu resturi de coceni adâncite în el, de focul din sobă şi căldura insuportabilă din timpul nopţii, de lătratul lui Turtă. Săracu Turtă, câte nopţi în frig şi umezeală n-a îndurat el, legat acolo în şopronul ăla. Primăvara devreme mă duceam mai rar pe-acolo. Dar m-am nimerit într-o vacanţă. N-aveam eu ce face pe-acasă. Din aproximativ două săptămâni, doar două-trei zile n-a plouat. Noroi până la genunchi, drum desfundat etc. Iar bietul Turtă urla noaptea de ciudă. Într-o a doua zi m-am dus la el. Culcuşul lui era o baltă. Cine ştie de când stătea el aşa? Providenţa m-a trimis într-un final pe mine (şi nu se ştie cât a durat această fericire). Am luat dintr-un alt şopron o căpistere veche de lemn (care probabil fusese pătuţul de copil mic al tatălui meu sau poate doar un vas de preparat aluatul de pâine) şi fiindcă avea o crăpătură chiar pe fundul ei, am aşezat acolo o bucată de cauciuc scăpată din incendiul în care şi-a dat tataie sfârşitul (tataie era croitor, făcea printre altele scarpeţi, nişte încălţări vestite pe o rază de cel puţin 30km în zonă, pentru tălpile acestora folosea cauciucul), iar peste cauciuc o haină veche. Am pus căpisterea în noroiul câinelui. Nu după foarte mult timp câinele mă privea uşurat şi - îndrăznesc să cred - recunoscător din noul lui cuib.
Sar de la una la alta.
Povestea puiului de curcă mort a rămas la mine în familie o sursă perpetuă de haz. Mamaiei mele îi murise un pui de curcă. Cu acesta m-am jucat vreo două zile la rând până când a început să se strice. Mamaie l-a aruncat, iar eu am suferit atâta după el, încât n-am ezitat s-o întreb pe tanti Milica de la chioşc dacă are pui de curcă de vânzare.
La vârsta la care eu mă jucam cu pui de curcă morţi sau mă tăvăleam în nisip sau mă dădeam de-a dura pe canapea în jos, cineva se lăuda (posibil ca să mă umilească aşa un pic) că deja se săturase citind. Ce să-ţi povestesc... Cine e mai normal între noi, domnule enciclopedie cel frustrat? Ce bine că şi povestea asta s-a terminat deja de mult.
Şterse de praf:
