Dacă n-aş mai scrie, aş fi de mult moartă şi îngropată. Dacă n-aş mai scrie pe acest blog, aş scrie pe altul. Dacă n-aş mai scrie pe blog în general (şi-aşa mă cenzurez prea mult, deşi nici chef de povestiri concrete nu prea mai am), m-aş întoarce la hârtie. Cel puţin mi-aş reexersa scrisul de mână. Naiba, când m-apuc de scrisorile alea?
Timpul liber - din perspectiva unei femei măritate - se împarte altfel. Se raportează în special (dar nu neapărat) la grija pentru celălalt. Dacă ţi-ai luat "baby boy" trebuie să-l creşti, să-l ocroteşti, să-l hrăneşti etc. Liniştea alături de el este de nelepădat. Ce mă fac, totuşi? Ieri părea să se răstoarne lumea peste mine cu susul în jos. Am dereticat roboţeşte prin magazin, mi-am scurtat pauza ca o terapie, am fost total absentă. Părea că nu există nici-o portiţă. Nici măcar o fereastră. Azi mă zgândără încă ceva (nu ştiu exact ce anume sau poate ştiu dar nu vreau să-i spun pe nume, fiindcă sunt sigură că-i doar un moft), dar există (şi ăla cu efect parţial) un antidot care se oferă cu linguriţa. Altfel m-aş plictisi. Vreau (un timp cât de scurt singură) acasă. În Ro. Sper să mă înţeleagă cineva...
