Amsterdam (printre altele)

Deci M-am întors. Nu am apucat să mă odihnesc cine ştie ce şi am intrat direct în pâine. Doza de medical s-a epuizat. Am revenit cu drag pe ogor.
Amsterdam e un oraş frumos. Vai, sună ca în compunerile de clasa doua. Mai fusesem acum vreo 3 ani şi ceva. E fascinant prin căsuţele lui înguste, sutele de poduri, locuinţele lacustre (a se înţelege bărci) pe ale căror punţi se odihnesc adormite ghivece cu flori şi din care mai răzbat uneori aburi de la încălzire, cafenelele mici, înghesuite, pline, damele sumar îmbrăcate bâţâindu-se la geam în lumina roşie a încăperilor în care prestează, bâţâindu-se în portmoneele şi între picioarele tinerilor cărora li se adresează, eroticschopuri din care ne-am luat şi noi o jucărie (dar nu spun de care), eh, în fine. Ne-am dus la Amsterdam la târgul cu produse pre- şi postnatale de la care am plecat la propriu ca nişte Packesel, în sensul că nici n-am ştiut ce să ne alegem mai întâi în limita finanţelor din buzunar, dar şi în limita strict a necesităţilor. Târgul plin de burtoase (ca mine), de cărucioare cu copii mici, lucruri extrem de frumoase, dar şi (unele) cam inaccesibile. În paralel era un târg de bunuri de consum plin de "microfonari" (că nu ştiu cum să le spun mai întâi) care-şi strigau ofertele cât mai tentant. Am plecat de-acolo cu trei doze de biscuiţi evreieşti care (nu mai ştiu din ce context, cu siguranţă un blog) îmi par cunoscuţi.
Duminică am traversat un pic (vreo 30km) de mare printr-un dig (că olandezii sunt maeştri la aşa ceva) spre Flensburg (spre nord-vest) . Pe dig era ceaţă, marea avea gheaţă la mal. Am ajuns în Alkmaar mai mult de gura lui D, a început zdravăn să ningă, ne-am învârtit umpic prin piaţa pustie şi după o cafea am şters-o acasă. În Amsterdam nici urmă de ninsoare. La noi acasă în sfârşit 5 grade seara.

Am găsit un căruţ senzaţional. O ocazie nu departe de noi. Favoritul meu pe care l-am admirat pe toate drumurile în Olanda (e un căruţ olandez).


Nu ştiu cum se face, dar de când mă aflu şi eu în această postură privesc femeile ca mine cu alţi ochi. Ele au acum ceva special, sunt purtătoare de prunci, kilogramele în plus şi diformităţile unora nu mai contează, ci totul se rezumă la cum decurge sarcina, când va fi naşterea, cum va fi după. Le admir pentru curajul lor de a se angrena la o astfel de responsabilitate.
Am început gimnastica şi cursurile pregătitoare, lunea facem şi gimnastică în apă. Naşterea naturală nu mă mai sperie atât de mult, când observ cât de multă atenţie şi grijă i se acordă.

Joi mă scoate şcoala de şoferi pe autostradă.

Cine mai caută Voces Primaverae şi ajunge pe acest blog, există acum un grup pe facebook. Acolo ne regăsim, fetelor!

Gummibärchen în săptămâna 24

Sunt puţin în urmă (scuz lenea şi problemele tehnice).
De data asta din profil.

Scurtissime

În premieră mondială, ieri am râcâit tapetul vechi de pe pereţii holului.

Sper ca juniorul să-mi moştenească plăcerea de a consuma lapte. Începând, evident, cu laptele matern. Eu pare că am fost şi am rămas sclifosită. Consum numai lapte a cărui sursă (in)directă a fost un ambalaj. Mi s-a făcut zilele astea instant poftă de nişte lapte praf. Când eram mai mici mama ne fierbea uneori această pulbere surogat. O adevărată senzaţie frimiturile acelea albe nedizolvate care pluteau în lapte pe marginea cănii. Mai târziu am ajuns să ne preparăm singuri în ceşti crema foarte simplă, dar delicioasă, obţinută din câteva linguriţe de lapte praf, un pic de zahăr şi un strop de apă. Ceea ce n-am ezitat nici astăzi, de dragul amintirilor. Plănuiesc o ciocolată de casă cu lapte praf.

Atunci te-am conştientizat în mine, atunci de fapt te-am iubit.

Cred în sfârşit că una dintre cele mai importante sarcini ale vieţii mele este să-mi fac ordine în toate lucrurile, implicit în mine însămi. Nu-i un lucru deloc uşor. Dacă vrei să ştii de ce, întreabă-l pe D.

M-am trecut 2 săptămâni pe medical. Ce obrăznicie pe capul meu! (printre altele) :P

Week-end-ul viitor mergem la Amsterdam. E un târg pentru familii cu (şi fără) bebei la care o să căscăm şi noi gura.

Mişcările juniorului încep să se facă văzute prin peretele meu abdominal.

Mă distrez iar cu DSDS. Sunt vreo 3 băieţi extrem de talentaţi.

Mi-e dor de citit. Literatură, nu reguli de circulaţie rutieră.

Preocupări intense

Noii noştri vecini şi-au pus laminat. Scârţâitul patului pe laminat în miez de noapte răsună îngrozitor de tare deasupra noastră. Nu ştiu dacă sunt neapărat pudică, dar mi-aş asigura discreţia cât de cât. Ei de fapt cred că habar n-au. Încă. Să le spun? /-)

Ce mai fac

De câteva zile, mai bine zis, cam de când a început iarna, Germania e sistematic acoperită de zăpezi. A văzut Germania la zăpezi anul ăsta cum nu mai văzuse de mult. Cel puţin de 10 ani. Şi nu mă refer neapărat la Bavaria, în sud de tot la munte. Ăia sunt căliţi. Ci la (de exemplu) mult iubitul nostru land (NRW) sau la alea din nord, de la litoral, care şi-au cam epuizat resursele de sare şi se luptă şi ele cu nămeţii cum pot. Zăpada e mişto când nu începe să se topească. Mi-am scos covorul din bucătărie şi m-am dus cu el în spate în grădină unde i-am tras o săpuneală.
Am condus deja de mai multe ori pe zăpadă sau mocirlă. Încă sunt nesigură la anumite comenzi, trebuie să mă asigur mai puţin haotic, mai puţin visătoare. Sunt străzi pe care nu le văd (haha) şi sunt gata să trec pe lângă ele, sunt străzi prea înguste sau "prea" aglomerate. Ei...
Mi s-a rotunjit burta, clar. Îl simt pe junior în fiecare zi când îşi exersează normele de rostogoliri. Cineva mă sfătuia să ţin un jurnal. E plin netul de ele. Şi nu am strop din inspiraţie. Perfecţionista de mine... :->
Căutăm căruţ. Cred că am găsit unul care îmi place. Costă o groază de bani. Dar se găseşte şi folosit în bună stare.
Nu ştiu cum se face că-mi doresc şi eu o dată un lucru nou şi nu mi-l permit. Îmi doresc să scap de acest tractor de pe care scriu şi care nu ştiu cum mai rezistă, cu un ventilator (ăla de la cutia electrică din spate) care nu mai porneşte singur şi care trebuie stimulat cu o scobitoare, cu placa video defectă (nu merge decât cu o variantă rudimentară de XP şi evident cu purici), nu pot să văd webcamurile altora, m-am căpătuit mai nou cu nişte cookie-uri de care nu ştiu să scap, am schimbat ceva pe la setările din firefox, momentan nu pot posta comentarii la mine pe blog. Varză. Nu am antivirus, face-mi-aş ceva pe el, altfel îmi crapă tractorul. Pe celălalt nu am ajuns nici acum să-l mai reparăm. Instalatorul ne tot amână. Nu ştiu cum naiba trag toate aşa de timp. D parcă n-are nici-o grabă, mai degrabă "matrixsează" (e chestie de bani şi de priorităţi până la urmă), o să-i ajungă părul complet alb. Nu-mi mai tihneşte cu aglomeraţia asta.
Mi-a venit în sfârşit paşaportul nou (după două luni). Trebuie să-mi scot o adeverinţă de şedere nouă. Trebuie să mă interesez dacă am fost înscrisă la examenul de conducere, trebuie să mă programez pentru testul teoretic, trebuie să-mi cumpăr o soluţie de zahăr pentru un test de diabet de sarcină, trebuie să mă înscriu la un curs pregătitor pentru naştere, să-mi caut moaşă, să mă înscriu la o clinică de naşteri, să-mi fac bagajul.
De ziua lui D (mai alaltăieri) au rămas cu toţii înzăpeziţi. Am pregătit două prăjituri foarte gustoase din care iniţial am mâncat doar noi, apoi am împărţit prin vecini.
Aşa arată prăjiturile:

Aşa arătau alaltăieri strada şi grădina mea văzute de la fereastră:

Cam gata... Hai pa!