Amsterdam (printre altele)

Deci M-am întors. Nu am apucat să mă odihnesc cine ştie ce şi am intrat direct în pâine. Doza de medical s-a epuizat. Am revenit cu drag pe ogor.
Amsterdam e un oraş frumos. Vai, sună ca în compunerile de clasa doua. Mai fusesem acum vreo 3 ani şi ceva. E fascinant prin căsuţele lui înguste, sutele de poduri, locuinţele lacustre (a se înţelege bărci) pe ale căror punţi se odihnesc adormite ghivece cu flori şi din care mai răzbat uneori aburi de la încălzire, cafenelele mici, înghesuite, pline, damele sumar îmbrăcate bâţâindu-se la geam în lumina roşie a încăperilor în care prestează, bâţâindu-se în portmoneele şi între picioarele tinerilor cărora li se adresează, eroticschopuri din care ne-am luat şi noi o jucărie (dar nu spun de care), eh, în fine. Ne-am dus la Amsterdam la târgul cu produse pre- şi postnatale de la care am plecat la propriu ca nişte Packesel, în sensul că nici n-am ştiut ce să ne alegem mai întâi în limita finanţelor din buzunar, dar şi în limita strict a necesităţilor. Târgul plin de burtoase (ca mine), de cărucioare cu copii mici, lucruri extrem de frumoase, dar şi (unele) cam inaccesibile. În paralel era un târg de bunuri de consum plin de "microfonari" (că nu ştiu cum să le spun mai întâi) care-şi strigau ofertele cât mai tentant. Am plecat de-acolo cu trei doze de biscuiţi evreieşti care (nu mai ştiu din ce context, cu siguranţă un blog) îmi par cunoscuţi.
Duminică am traversat un pic (vreo 30km) de mare printr-un dig (că olandezii sunt maeştri la aşa ceva) spre Flensburg (spre nord-vest) . Pe dig era ceaţă, marea avea gheaţă la mal. Am ajuns în Alkmaar mai mult de gura lui D, a început zdravăn să ningă, ne-am învârtit umpic prin piaţa pustie şi după o cafea am şters-o acasă. În Amsterdam nici urmă de ninsoare. La noi acasă în sfârşit 5 grade seara.

Am găsit un căruţ senzaţional. O ocazie nu departe de noi. Favoritul meu pe care l-am admirat pe toate drumurile în Olanda (e un căruţ olandez).


Nu ştiu cum se face, dar de când mă aflu şi eu în această postură privesc femeile ca mine cu alţi ochi. Ele au acum ceva special, sunt purtătoare de prunci, kilogramele în plus şi diformităţile unora nu mai contează, ci totul se rezumă la cum decurge sarcina, când va fi naşterea, cum va fi după. Le admir pentru curajul lor de a se angrena la o astfel de responsabilitate.
Am început gimnastica şi cursurile pregătitoare, lunea facem şi gimnastică în apă. Naşterea naturală nu mă mai sperie atât de mult, când observ cât de multă atenţie şi grijă i se acordă.

Joi mă scoate şcoala de şoferi pe autostradă.

Cine mai caută Voces Primaverae şi ajunge pe acest blog, există acum un grup pe facebook. Acolo ne regăsim, fetelor!