Cum de reuşesc să-mi revin atât de repede după ce tânărul pacheţel mi-a livrat o căruţă de nervi fiindcă nu-mi împlineşte aşa cum vreau eu aşteptările? Desigur, nici n-ar avea cum să facă altfel. Face şi el ce poate, învaţă doar. Dar nervii ai cu rămân? El adoarme seara, se trezeşte mai apoi (cât de curând) de foame, e hrănit prompt, pare obosit, îl întind înapoi la nani, iar el începe tăvăleala şi cel puţin două ore nu mai există speranţe de somn, noi obosiţi, unchiul-tata n-are treabă, nervii mei la limită. Pacheţel a început să "vorbească" nonverbal, prin intonaţii. Încearcă târârea, îi iese parţial. Mai are de exersat.
Am reluat lecţiile de conducere. Sper să-mi iasă de data asta, că m-am săturat.
