Lucrurile mici mă omoară. Cu cât mai mici, cu atât mai rău. Dacă le păstrez, vor zace într-un recipient. Dacă le arunc, își vor pierde și așa sensul pentru care au fost create. Dar o bună parte dintre ele sunt frânturi (fărâme) - la propriu - din alte lucruri care nu pot fi aruncate, căci există speranța (iluzia tâmpită) a reparării. Evident, nu vor fi reparate.
Lucrurile mari mă omoară, fiindcă ele stau de obicei o bună bucată de timp eminamente în drum.