Ok, (deja de multă vreme) experimentez mai mult sau mai puțin conștient lucruri despre care momentan nu vreau să le spun pe nume, fiindcă sunt într-o fază lungă de autodefinire care se traduce prin multă nesiguranță, anxietate etc, dar despre care aflu și vreau să încep să aprofundez. Unele experiențe se potrivesc cumva cu acest nou pattern de a vedea lucrurile și poate că ele chiar sunt interconectate.
Am nimerit alaltăieri peste o fotografie recentă de-a ta pe care am salvat-o instant ca o școlăriță, așa cum am procedat cu mulți ani în urmă. E puțin impropriu să declari despre o persoană că o iubești, când de fapt v-ați întâlnit doar de câteva ori în viață și doar ați dormit o noapte alături. Sunt ani de când nu te-am mai întâlnit și vor mai trece, poate, tot atâția, dar știu în continuare că te iubesc, chiar dacă nu ești aici, te iubesc până dincolo de această viață... și nu știu cine este cel pe care îl iubesc, dar te-am ales și am ales să-ți trimit ție valurile acelea de simțăminte binefăcătoare cu care momentan mă inund când te revăd doar și prin intermediul unei banale fotografii. Primul pas. Al doilea este că încep să-mi reconstruiesc visul căruia i-am dat cu piciorul acum mult timp. Va veni și timpul acela, chiar dacă spui că nu se știe niciodată ce va fi mâine...
Ca un făcut, mi-a dispărut ca peste noapte răceala cu care mă chinuiam de vreo două zile.

A scrie lucruri pe fb, la fel cum le-ai scrie pe blog, e ca și cum ți-ai da singur ciocane în cap. Astăzi era vorba despre cum am fost eu martoră (incognito) la niște mici încălcări (fiindcă nu pot să le zic nici măcar tâlhării) și nu am reacționat în niciun fel. Mai întâi am observat un Ars**h care a parcat pe locul pentru mămici, într-o parcare aproape goală. Nu m-am dus la el să-i zic ceva, nici nu i-am lăsat bilețel de amor în parbriz. Apoi am observat din mașină două țigănci care tocmai se îndepărtau bucurându-se de niște mere proaspăt culese din grădina altora. Cum ziceam - o bagatelă. De când încerc să mă împac cu gândul că orice reacție negativă, chiar și dacă e în sprijinul unei legi civice, îmi poate creea situații similare în care totul mi se întoarce (déja vécu!), evit să mă mai amestec, karma știe ea ce face. Cu ocazia asta am șters pe cineva, lucru pe care trebuia să-l execut de mult.
Ieri - Kensington complet, un pic de Voces8 și cusut două rochii.

Azi voiam să mă reapuc de cusut, îmi pregătisem deja de ieri niște tipare, am tăiat câteva materiale, tocmai ce-mi făcusem ordine în livingul în care lucrez și în care se întâmplă, în rest, de toate. Dar încep orice altceva ca să nu încep cu ceea ce mi-am propus. Mă uit la filmulețe salvate, duc rufe la spălat, vorbesc cu mama etc. E trecut de amiază și simt că nu mi-am împlinit rostul pentru astăzi. Disciplina și consecvența nu sunt punctul meu forte. La fel precum răbdarea, încrederea. Și, divagând, pe lista de defecte adaug mizantropismul, răceala afectivă cu cei apropiați în contrast (și în contradicție cu mizatropismul) cu dispoziția mea de-a-i servi pe alții.
După ce am citit 3 sferturi din cartea primită recent, am închis-o și am pus-o deoparte. Puține lucruri nu-mi sunt familiare și am crezut că nu mă influențează, dar după ultimul capitol mă simt debusolată. Sunt multe aspecte de pus cap la cap. A conștientiza ceva despre care oricum nu ești sigur cât este de adevărat ridică nivelul fricii. Nu neapărat o frică de genul ăla ”mă bate Dumnezeu”, ci una mult mai profundă. Că evoluția unui suflet către desăvârșire este un proces atât de îndelungat, că are nevoie de nenumărate reîncarnări, încât nu-i nicio problemă, dacă ai irosit o viață și nu ai învățat nimic, nu-i nicio grabă, mai ai încă vreun catralion de șanse, important este „stay pozitive”, să te iubești pe tine însuți, să alegi cum îți dictează sufletul și să nu te gândești doar la tine.
Muzica lui Dn e ca durerea aia pe care nu o simți direct când te tai, e chinul ăla care se întoarce câteva zile mai târziu când începi să te trezești.

o fluturare timidă cu mâna, un clipit complice cu ochiul, doi ani între voi, o îmbrățișare caldă cu zâmbet larg, holding hands, își amintește de tine, mâini calde și moi, da, mai are inimioara, e acasă, fâstâceală, nu știu ce să-ți spun, a, toate cântecele alea noi pune-le într-un album, îl aștept, ai uitat să menționezi cât te bucuri că s-a întors, dar speri că a simțit, pozeeee multe fără și cu blitz, bucură-te de apropierea lui, nu e al tău decît pentru câteva momente, el a ales un alt drum și te simți foarte ok la gândul ăsta. big hug la despărțire, nu știi exact cât de mari sunt prostiile pe care le-a făcut recent, nu te afectează, nu te interesează, nu îți pasă, îl ierți și îl întâmpini ca pe fiul rătăcitor, deși nu e cazul. despărțirea ca o promisiune de revedere, deși nu cu gândul ăsta ai plecat de-acasă. pe curând, Dn...

22 și voi continua să număr

D a anunțat că e gay. Informația asta a picat într-un moment de extremă sensibilitate pentru mine. Nu că ar avea vreo legătură directă. El e un star, eu sunt o adolescentă visătoare. Nu credeam că mă afectează, ceea ce nu înseamnă că nu mă bucur pentru el. Săptămâna viitoare îl revăd în Köln. Cu alți ochi. Artistul, oricum, nu se dezice.
Uneori când simt că ceva nu e în ordine, îmi calculez bioritmul. Încă nu-i înțeleg perfect semnificația, dar de cele mai multe ori se potrivește. 4 septembrie 2019, bioritmul emoțional este 97% pozitiv.
Mă simt... praf. Atât de dornică de afecțiune, cum nu am mai avut de mult nevoie. Și nu neapărat s-o primesc, cât să o dau, fiindcă așa mi se întoarce, și simt că (e ca și cum) nu aș avea cui. Ieri am primit o carte, sper eu, prețioasă. Am devorat deja primele pagini. Sper, la capătul citirii ei, să rămân măcar cu un aha și să încep să ies curajoasă din ceață.

Doamne iartă-mă! 1. Un meme copiat de pe fb, citez întocmai: ”Toamna este despre culori, lumini, frunze, copaci, iubire, doruri, nostalgii...” și o poză colaj kitsch multicolor cu un septembrie pe ea și gata aforismul cu efecte cathartice. 2. Iei un copil mic în curul gol care se joacă angelic într-o piscinioară gonflabilă, nu-i al tău, dar îți e nepot, deci ești pe deplin îndreptățit, îl filmezi, îl pozezi și îl pui pe instagram, fb etc. Cum ziceam: Doamne, iartă-mă!