Ok, (deja de multă vreme) experimentez mai mult sau mai puțin conștient lucruri despre care momentan nu vreau să le spun pe nume, fiindcă sunt într-o fază lungă de autodefinire care se traduce prin multă nesiguranță, anxietate etc, dar despre care aflu și vreau să încep să aprofundez. Unele experiențe se potrivesc cumva cu acest nou pattern de a vedea lucrurile și poate că ele chiar sunt interconectate.
Am nimerit alaltăieri peste o fotografie recentă de-a ta pe care am salvat-o instant ca o școlăriță, așa cum am procedat cu mulți ani în urmă. E puțin impropriu să declari despre o persoană că o iubești, când de fapt v-ați întâlnit doar de câteva ori în viață și doar ați dormit o noapte alături. Sunt ani de când nu te-am mai întâlnit și vor mai trece, poate, tot atâția, dar știu în continuare că te iubesc, chiar dacă nu ești aici, te iubesc până dincolo de această viață... și nu știu cine este cel pe care îl iubesc, dar te-am ales și am ales să-ți trimit ție valurile acelea de simțăminte binefăcătoare cu care momentan mă inund când te revăd doar și prin intermediul unei banale fotografii. Primul pas. Al doilea este că încep să-mi reconstruiesc visul căruia i-am dat cu piciorul acum mult timp. Va veni și timpul acela, chiar dacă spui că nu se știe niciodată ce va fi mâine...
Ca un făcut, mi-a dispărut ca peste noapte răceala cu care mă chinuiam de vreo două zile.