De Zuckerfest (toți) copiii din familiile musulmane se îndoapă cu bomboane. Nu știu de ce m-am apucat să notez asta. Ba da, lângă mine în autobuz șed două femei cu copiii lor și despachetează/cioflăie dulciuri într-o veselie.

 Nu, nu m-apuc să înregistrez fiecare cuvânt nou învățat. Dar azi am învățat unul: ”spröde”. Copiii mei mă învață și ei germana. L-am uitat la fel de repede precum l-am aflat. De-aia îl notez. Înseamnă fragil (într-un context concret, cum e coaja de ou).

Printre textele pe care le citesc, constat că există fonturi citibile pentru texte lungi și fonturi care nu sunt potrivite pentru așa ceva. Același roman scris cu fonturi diferite poate avea șanse de a fi citit cu plăcere până la capăt sau pierde puncte la interesul pentru citit încă de la început.

Aspectul copertei (culori, poze, fonturi) vinde într-adevăr cartea. Dar prima pagină din scriitura propriu-zisă la care deschid cartea are totuși puterea de-a mă convinge să mă apuc de citit sau nu. Îmi plac narațiunile, factele, filosofelile cu măsură, texte nu extrem de alambicate, dar, desigur, în niciun caz pierderile de timp ieftine.

 Antologie de femei din istorie. Nou apărută. Autoarea - un personaj local, la ea in zonă. 

De fapt nu știu nimic, iar acum speculez la greu, de fapt reinventez istoria, cum ar veni.

Să zicem așa: Cleopatra, regina Elisabeta a Marii Britanii (una dintre ele, care-o fi, ba chiar amândouă), Marie Curie etc etc și maică-mea, scriitoare de poezii (sau versificatoare de rime sportivă, dacă ar fi fost să nu știu că uneori mai face și pauze de scris). Atât, gata cu speculația, fiindcă devine flecăreală (inutilă) (pleonasm?). 

Și aici vin și eu cu întrebarea pe care au pus-o mulți înaintea mea: cine ești tu când nu ești cine ești? Când nu te ridică alții în slăvi, când nu primești diplome de carton și medalii de plastic? Când nu ești șef de departament, doctor, profesor, președinte?

Toate astea sunt statute. Valorificări de sine și validări. 

Pe vremea când încă mai locuiam la ai mei am cunoscut două femei, de aceeași vârstă cu părinții mei. Ambele nemăritate. Tatăl lor le interzisese să se cupleze cu bărbați, dacă nu erau nici măcar directori.

Acum 20 de ani, când m-am mutat în Germania, am avut inițial intenția să-mi acreditez studiile ca să-mi pot practica meseria. Au fost atâtea piedici încât după niște ani, am considerat că pe acest drum nu am nicio ușă deschisă și l-am abandonat cu totul. Mama și acum crede că nu m-am străduit suficient și că nu e chestie de noroc.

Dintr-o perspectivă cu care nu e oricine de acord, motiv pentru care - la repezeală - se va mulțumi să-mi reproșeze că nu am încredere în mine, aleg să cred atât că pregătirea mea a fost într-adevăr insuficientă atât la propriu (lipsă crasă de elemente curriculare din programa facultății, în comparație cu temele studiate în școlile de aici în mod obligatoriu, dar și studiu individual insuficient și lacunar), cât și din cauza existenței unor factori mincinoși (cum ar fi lucrarea de diplomă, de exemplu, pe care - ce e drept - am scris-o singură, dar al cărei experiment a fost fake) care mi-au sabotat energetic accesul la această meserie.

Aș fi vrut să mă exprim altfel, dar nu-mi găsesc cuvintele momentan. În fine.

Mă consider de multă vreme ca neavând nicio acreditare profesională. Pa! Fac ce pot. Îmi caut joburi în care pot începe și pot învăța la locul de muncă. Am fost vânzătoare într-un discounter. Acum lucrez în logistică. Printre altele fac pachete (pe bandă rulantă).

Aș putea fi oricând și femeie de serviciu. Și? De ce li se umflă unora pipota când cineva bate câmpii despre ei (și ei nu-și dau seama) sau că au nșpemii de urmăritori, like-uri și inimioare pe social media? Pe de altă parte, cine e cutărița de la Cucuieții din Deal care scrie antologii despre femei celebre și despre maică-mea? Chiar dacă mă autocontrazic? 

După care criterii poți stabili dacă poeziile maică-mii sunt chiar bune sau sunt produse grafomanice? Există bun și prost în creație? Pare că da. Pipi.ro are pagină de atelier pentru texte proaste.

Nu am pregătire de literat și nici că am chef să devin vreodată. Orele de teorie literară din liceu au fost din păcate dictări de plictiseală, din care nu am rămas cu nimic. 

Însă am o problemă.

 Azi e lună nouă, eclipsă de soare, anul nou chinezesc. Saturn în berbec. Neptun în berbec. Curând conjuncție. Mercur în pești curând retrograd. Tralala. Mă simt de parcă aș fi în doliu. Ori sunt într-un fel de doliu, ori sunt influențată de așa-zisele predicții astrale. Sau de Scherzo-ul lui Chopin din căști care parcă îmi cântă în strună a neliniște și disperare. Încă mai am niște timp de când mi-am îndreptat nasul. Dar, deși îl petrec acasă, fuge de parcă nu ar exista. Îmi butonez periodic telefonul și nu pot sta departe de filmulețele alea idioate. Uneori mai primesc câte un hint sau mi se reamintește să scriu. Cineva spune că ar fi ideal să scriem zilnic tot ce ne trece prin minte, fără punct și virgulă, astfel se face liniște. Poate că ar trebui să-mi reantrenez maimuța. Haha. Azi da. Mâine poate nu-i găsesc sens.

Din cabinetul ORL toți doctorii mi-au văzut nasul. Doi dintre ei mai comunicativi, ceilalți - aproape muți. Kein Draht, altă lungime de undă. Îmi e așa de greu să mă conectez la ei. Cel puțin pentru minimul de informație absolut necesară. Ăștia cu siguranță sunt genul de oameni pentru care nu (mai) am nervi, așa că îmi devine un principiu de viață să nu stau pe lângă ei, decât dacă e musai.

Z se chinuie (sau mă chinuie) cu rigiditățile și prejudecățile lui. Dar mă iubește și își revine și... nu am pentru ce să-l iert, la fel cu nu am pentru ce să mă mai supăr. Și nu am motive să plec de lângă el. La început când ne certam aveam tendința să renunț la el ori de câte ori ”scuipa” câte o afirmație cu un aer atât de categoric, încât intram în panică și mi se derula din nou filmul plecării de-acasă, cu toate variantele lui. Urma teatrul cu drama queen în rolul principal și cu un Z spășit care încerca să mă împace. Ne-am potolit. Am început să-l cunosc mai bine. M-am obișnuit cu el. Dacă ar fi să-l cred când mă trimite să-mi refac viața cu altcineva, dacă ar fi să o iau de la capăt, recunosc sincer că nu aș mai avea răbdarea și nervii necesari. Aș prefera singurătatea. Din fericire, nu crede nici el ceea ce spune în grabă, ca într-un scurt-circuit. Nu prea mai am chef de drama queen.

Am avut o noapte plină de visuri. În urma unuia dintre ele m-am trezit cu cântec evreiesc în cap. Hevenu shalom aleichem. V-am adus pace. Mi-ar plăcea să-i cunosc mesajul ascuns, de dincolo de simpla traducere, fiindcă sunt convinsă că e un mesaj de dincolo. De ce acest cântecel vesel?

 Să-mi dea Dumnezeu sănătate și viață lungă și putere să pot să citesc toate cărțile din bibliotecă. Am atâtea titluri care așteaptă... Uneori sunt tentată să-mi achiziționez altele noi, din recomandări, desigur. Apoi e suficient să-mi deschid dulapul (ușile mi le protejează de praf) și să-mi redescopăr comoara. Uneori chiar și cenușăresele de pe ultimul raft rezervă surprize. Așa că, da, prioritizez cumpăratul din propriul stoc. Of, de mi-ar ajunge timpul pentru toate aceste comori. Și mai am și pe ebook reader încă cel puțin vreo 600. 🤦‍♀️ Par puține, dar trebuie să conștientizez (sunt aproape convinsă) că am un deficit de atenție. Citesc mai încet, recitesc deseori fraze alambicate, mă simt distrasă de mediul înconjurător. 

 Ai o situație de conflict. Care e diferența între a-ți păstra calmul și a reacționa pacifist, cu mintea limpede pe de o parte și bypassing pe de altă parte? Unde se termină una și începe cealaltă? Pentru că la mijloc sunt niște emoții cu care ne confruntăm. Aceste emoții (deseori furia, de exemplu) trebuie canalizate în altă parte. Dar trebuie consumate, arse și nu suprimate. E o graniță sensibilă. Reacționezi pacifist din convingere, după ce ai conștientizat că furia nu mai are loc în tine, că pur și simplu nu mai ai motive care îți zgândără cicatrici pe sub foile de ceapă, când straturile putrede au fost de mult îndepărtate. Ceea ce este aproape un ideal sau multă muncă interioară, dar mai ales vindecare. Până la urmă... apare vindecarea aceasta în urma unui antrenament pe care îl presupune procesul muncii interioare? Ca un track eraser? Ce face un track eraser? Nu șterge, ci doar acoperă ceea ce era de șters. Ceea ce s-a scris în ADN rămâne acolo. Și se transmite. Și totuși aflu că ADN-ul se poate rescrie. 

Să rescriem deci.