Azi e lună nouă, eclipsă de soare, anul nou chinezesc. Saturn în berbec. Neptun în berbec. Curând conjuncție. Mercur în pești curând retrograd. Tralala. Mă simt de parcă aș fi în doliu. Ori sunt într-un fel de doliu, ori sunt influențată de așa-zisele predicții astrale. Sau de Scherzo-ul lui Chopin din căști care parcă îmi cântă în strună a neliniște și disperare. Încă mai am niște timp de când mi-am îndreptat nasul. Dar, deși îl petrec acasă, fuge de parcă nu ar exista. Îmi butonez periodic telefonul și nu pot sta departe de filmulețele alea idioate. Uneori mai primesc câte un hint sau mi se reamintește să scriu. Cineva spune că ar fi ideal să scriem zilnic tot ce ne trece prin minte, fără punct și virgulă, astfel se face liniște. Poate că ar trebui să-mi reantrenez maimuța. Haha. Azi da. Mâine poate nu-i găsesc sens.

Din cabinetul ORL toți doctorii mi-au văzut nasul. Doi dintre ei mai comunicativi, ceilalți - aproape muți. Kein Draht, altă lungime de undă. Îmi e așa de greu să mă conectez la ei. Cel puțin pentru minimul de informație absolut necesară. Ăștia cu siguranță sunt genul de oameni pentru care nu (mai) am nervi, așa că îmi devine un principiu de viață să nu stau pe lângă ei, decât dacă e musai.

Z se chinuie (sau mă chinuie) cu rigiditățile și prejudecățile lui. Dar mă iubește și își revine și... nu am pentru ce să-l iert, la fel cu nu am pentru ce să mă mai supăr. Și nu am motive să plec de lângă el. La început când ne certam aveam tendința să renunț la el ori de câte ori ”scuipa” câte o afirmație cu un aer atât de categoric, încât intram în panică și mi se derula din nou filmul plecării de-acasă, cu toate variantele lui. Urma teatrul cu drama queen în rolul principal și cu un Z spășit care încerca să mă împace. Ne-am potolit. Am început să-l cunosc mai bine. M-am obișnuit cu el. Dacă ar fi să-l cred când mă trimite să-mi refac viața cu altcineva, dacă ar fi să o iau de la capăt, recunosc sincer că nu aș mai avea răbdarea și nervii necesari. Aș prefera singurătatea. Din fericire, nu crede nici el ceea ce spune în grabă, ca într-un scurt-circuit. Nu prea mai am chef de drama queen.

Am avut o noapte plină de visuri. În urma unuia dintre ele m-am trezit cu cântec evreiesc în cap. Hevenu shalom aleichem. V-am adus pace. Mi-ar plăcea să-i cunosc mesajul ascuns, de dincolo de simpla traducere, fiindcă sunt convinsă că e un mesaj de dincolo. De ce acest cântecel vesel?

 Să-mi dea Dumnezeu sănătate și viață lungă și putere să pot să citesc toate cărțile din bibliotecă. Am atâtea titluri care așteaptă... Uneori sunt tentată să-mi achiziționez altele noi, din recomandări, desigur. Apoi e suficient să-mi deschid dulapul (ușile mi le protejează de praf) și să-mi redescopăr comoara. Uneori chiar și cenușăresele de pe ultimul raft rezervă surprize. Așa că, da, prioritizez cumpăratul din propriul stoc. Of, de mi-ar ajunge timpul pentru toate aceste comori. Și mai am și pe ebook reader încă cel puțin vreo 600. 🤦‍♀️ Par puține, dar trebuie să conștientizez (sunt aproape convinsă) că am un deficit de atenție. Citesc mai încet, recitesc deseori fraze alambicate, mă simt distrasă de mediul înconjurător. 

 Ai o situație de conflict. Care e diferența între a-ți păstra calmul și a reacționa pacifist, cu mintea limpede pe de o parte și bypassing pe de altă parte? Unde se termină una și începe cealaltă? Pentru că la mijloc sunt niște emoții cu care ne confruntăm. Aceste emoții (deseori furia, de exemplu) trebuie canalizate în altă parte. Dar trebuie consumate, arse și nu suprimate. E o graniță sensibilă. Reacționezi pacifist din convingere, după ce ai conștientizat că furia nu mai are loc în tine, că pur și simplu nu mai ai motive care îți zgândără cicatrici pe sub foile de ceapă, când straturile putrede au fost de mult îndepărtate. Ceea ce este aproape un ideal sau multă muncă interioară, dar mai ales vindecare. Până la urmă... apare vindecarea aceasta în urma unui antrenament pe care îl presupune procesul muncii interioare? Ca un track eraser? Ce face un track eraser? Nu șterge, ci doar acoperă ceea ce era de șters. Ceea ce s-a scris în ADN rămâne acolo. Și se transmite. Și totuși aflu că ADN-ul se poate rescrie. 

Să rescriem deci.