Acum 30 de ani mă pregăteam să plec în turneu în Italia. Aveam 16 ani și tocmai petrecusem o vacanță de ”neuitat”. Detaliile sunt de telenovelă cu întorsături dramatice. Le-am consemnat la vremea lor într-un jurnal care trebuia să rămână intim, dar a devenit aproape instant motiv de supărări suplimentare pe fundal.

Încă mă mai gândesc dacă îi voi da o formă acceptabilă acestei povești în timp ce o urc aici, cert este că trebuie să-mi recitesc jurnalul. Și nu prea îmi place de mine, cea care scria atunci. Eram... insuficientă, superficială, dar curioasă, descopeream lumea, încercam marea cu degetul și făceam o sumedenie de confuzii. Ca să nu le spun greșeli.

De pe raft, din spatele vitrinei, cred că îmi zâmbește o fetișcană blondă, cu părul lung aproape despletit pe umeri, îmbrăcată nepotrivit pentru vremea ploioasă a Veneției, cu brațele împreunate la piept, iar în spate se vede o porțiune din palatul dogilor. O privesc și eu în ochi, cea de acum, după un car de ani, și o avertizez mut că în ziua aceea va renunța la banii de prânz și își va cumpăra a doua oară umbrelă de la vânzătorii de suveniruri, fiindcă pe prima o va uita agățată de unul dintre balcoanele palatului.

Din păcate nu mă aude și o pățește. Suvenirurile din Veneția costă foarte mult, iar două umbrele costă deja mai mult decât un șirag de chihlimbare. Dar plouă, e singură, drumul spre cazare nu și-l mai amintește. Colegele de cor au dispărut o vreme în masa de turiști. 

Această călătorie, ca un fel de continuare a aventurilor din vacanță sau ca un alter ego al acestora, este departe de a fi perfectă. Colegele de cor sunt multe, gălăgioase și enervante, în anumite contexte apar și băieți, flirturi locale, însă cu alte fete. Veneția mea nu era deloc romantică. 

Aș vrea eventual să mă întorc în Veneția, să o vizitez cu alți ochi și cu o altă stare de spirit. Probabil că am călătorit deja în timp ca să o însoțesc pe tânăra aceea ca o umbră, căreia să-i insuflu idei, cum știu eu mai bine, cum să se apere de ploaie, cum să-și aleagă cerceii din sticlă de murano și colierul auriu pe care le-aș fi cumpărat oricând. Probabil i-am spus și că poate vizita bazilica, dar nu m-a ascultat, influențată fiind de un articol dintr-un ziar românesc, citit recent, care avertiza printre altele cât de scumpe sunt obiectivele turistice din Veneția. Nu-i nimic, a economisit astfel pentru două umbrele.