Aşa mă consolez şi eu când îmi amintesc de câteva serbări de la şcoală (unele dintre cele mai importante) cu carnavaluri, scenete, tombole, dansuri, când ne bătea diriga la cap să nu care cumva să intrăm în şcoală (deh, pe vremea aia făceam banchetul în clasă) fără platoul de prăjituri care au rămas nemâncate şi au umplut sarsanalele femeilor de serviciu, când îmi doream să dansez cu Bogdan, fostul meu (deja) coleg de bancă, iar Bogdan pusese ochii pe Ileana şi dansa "Dirty Dancing" cu ea (că era la modă), în schimb mă invitau George, Florin şi Ilie (de care nu-mi plăcea), când ne duceam în vizită la alte banchete (în alte clase) şi ne miram de cât de puţine prăjituri aveau şi când am dansat cu un tip care-mi plăcea mie, dar care era cam cocoşat şi cu care nu ştiu dacă m-am mai întâlnit. Trebuia să-i dau mai multă atenţie. Era chiar drăguţ şi timid. Mi se pare că totuşi l-am revăzut cândva după mult timp şi nu ştiam de unde să-l iau. Mă consolez cu cartea de la Alexandra (care pe vremea aia fusese campioană naţională la gimnastică ritmică), şi acum necitită, de altfel (un titlu complet necunoscut), cu imaginea rochiei diafane roz cu o cureluşă de piele lată tot roz cu şireturi în loc de cataramă, ambele împrumutate de o amică binevoitoare, cu speech-urile încurcate ale colegilor mei cărora li se interzisese - cu această ocazie - să tacă.
Nu am nici-o fotografie de la concursurile cu corul şcolii în care ajunsesem solistă de voie de nevoie, dar poate mai bine că nu. Oricum mă obsedează şi acum momentul concertistic în care am ratat o măsură din partea pianului şi m-am încurcat (teamă - de încurcătură sau de lapsus - pe care o transpun deseori interpreţilor în reprezentaţiile la care asist) exact în mijlocul unui concurs important, de m-au înjurat toţi copiii dup-aia.
Nu mai vorbesc de banchetul din clasa a patra, al cărui film s-a pierdut în bagajul unui prieten de-al lui tata care a plecat din ţară şi pe care l-am mai văzut la faţă abia după ani buni de zile. De-acolo nu-mi amintesc decât că era "Lambada" la modă şi că am câştigat concursul "carnaval" pe post de zână, cu o rochie (tot împrumutată) albă şi improvizată (lungită cu un petec, cu supraadaos de flori de la mărţişoare) şi cu o coroniţă de carton design marca "mama", chiar de efect, dacă mă gândesc, fiindcă era frumos decupată cu un cutter şi peste ea fusese pulverizată o vopsea aurie, lucitoare.
Nu mai pomenesc nici de Serbarea Abecedarului. De-acolo nu mai ştiu nimic.
Şi dacă tot ceea ce am acum (şi nu e puţin) ar ajunge în flăcări, nu ştiu ce-aş pierde. Că una sunt amintirile (care au obligatoriu coloratură afectivă) şi alta sunt nişte simple imagini aterizate undeva pe o bucată de hârtie. No, mă opresc. Şi-aşa, prea greu mi se dezleagă limba astăzi.
| Însemnare mai nouă | Însemnare mai veche |
