Mărunţişuri

Săptămâna trecută ne-au sosit bicicletele, aşa că duminică am făcut un tur prin împrejurimi, pe malul apei, aşa. Chiar mişto, deşi sunt total neantrenată când e s-o iau un pic mai la deal. Aşa că prefer drum fără suişuri. Acum avem cu ce ne plimba când plecăm în crailâc. Ne mai trebuie un suport de biciclete pentru maşină. Dar între timp ne trebuie are condiţionat. Care s-a stricat. E vorba de un tub în formă de Y în care se află un gaz de răcire (freon, cred) care ne costă o groază de bani (atât achiziţia cât şi instalarea). Şi cum plănuim să venim iar în Ro prin iunie, cred că amânăm...
Marţi a fost ziua unei mătuşi de-a lui D. Era cam ultima zi de naştere în această perioadă în afară de a mea pe care mă gândesc s-o sărbătoresc plecând de acasă. În mod normal eram invitaţi. Însă nu ne-am mai dus. Am să spun şi de ce. Puştiul unor amici de-ai lor (sau vecini, nu contează) a făcut vărsat de vânt. Şi ce s-au gândit ei? Hai să-l ducem şi noi pe-al nostru pe la el în vizită, să ia şi el virusul şi să facă boala acum cât e mic şi să scape. Şi l-au dus şi s-a îmbolnăvit. Între timp au uitat că peste câteva zile au musafiri. Şi au dat telefon la toată lumea că ce ne facem, cine n-a făcut boala n-ar trebui să vină, cine n-are frică - treaba lui etc. Zarvă în familie. Ce ne facem? Noi nu cred că mergem. E periculos la adulţi. Bla bla bla. Unii cred că au şi făcut boala între timp, dar nu se ştie când te mai infectezi o dată. Scepticism de zmuls perii din cap. Desigur, soluţia cea mai simplă (la care nu s-a gândit nimeni de la bun început): amânăm "paranghelia". De fapt nu-i decât o simplă adunare de oameni care stau la masă, înfulecă prăjituri la cafea şi sporovăie cât îi ţine. Aşa că mâine, că tot am apucat să promit, stau toată ziua în bucătărie şi pregătesc un tort, care nu va mai fi complet de ciocolată (ca cel de data trecută), fiindcă mi-e lene (e plictisitor) să fac aceeaşi prăjitură într-un răstimp atât de scurt. Sper să fie mai arătoasă de data asta.
Apropos de scepticism. Acum vreo doi ani trebuia să ne strângem a doua zi de Crăciun tot la mătuşa respectivă. Între timp s-a stricat vremea şi a început să ningă. Socrii mei fug de zăpadă ca de dracu. În sensul că dacă ninge (şi chiar dacă ai cauciucuri de iarnă!!!) ei nu pleacă de-acasă. În ziua respectivă primim telefon de la ei şi ne anunţă că urmăresc starea vremii şi dacă ninge prea mult ei nu mai vin. După ce-am ajuns la destinaţie chiar au sunat şi şi-au confirmat decizia. Un unchi mai şugubăţ (enervat şi el probabil de faptul că 3 centimetri de zăpadă pot ţine pe cineva acasă) nu s-a lăsat până nu l-a întrebat: auzi? ai ieşit cumva şi ai măsurat zăpada cu centimetrul?

Însemnare mai nouă

Însemnare mai veche