Schiţă de poveste dintr-un vis
Al cui o fi căţelul ăsta? N-are astâmpăr deloc. Trebuie să-l ducem înapoi. Drumul e lung şi avem de urcat. În faţa noastră se-ntinde urcuşul înzăpezit. Câinele se propteşte în drum. Haide tu, urcă, nu pot să te împing, nici să te car! Hai, te rog frumos, fă cum îţi spun. Ajungem într-un submarin care ne va aduce acasă. Căpitanul ne anunţă că mai avem puţin şi ca să acosteze unde trebuie se va mai scufunda o dată, fiindcă apa îl dirijează. Aşa că punem mâinile pe urechi, fiindcă va creşte un pic presiunea. La ieşirea din submarin de întinde o scăricică îngustă, îngustă până la cer. Ai spune că nu se mai termină. Îndrăznesc să urc, deşi parcă nu-i mai simt treptele şi ele înguste, înguste sub picioare. Parcă se clatină cu mine, dar nu, nu cade şi uite că zăresc un pâlc înverzit. M-apuc de el şi mai urc un pic şi am ajuns acolo sus. Călătoria spre lumea noastră mai are un hop. În pâlcul înverzit se află o gaură. De-acolo de sus se vede lumea noastră. De-acolo vin pe lume şi copiii. Nu, nu-i aduce nici-o barză. Ei cad singuri din cer. De fapt sunt nişte tinere tantii îmbrăcate frumos, cu şorţuleţe şi batice verzi, care îi înfofolesc bine şi îi trimit, îi aruncă spre pământ. Fii sigur că îi prinde cineva, doar există îngeri. Mai avem un hop până acasă. Din gaură spre pământ porneşte o altă scăricică, la fel de îngustă...
