Indescriptibil

Cumva îmi spunea mie intuiţia că astăzi (şi cel puţin încă vreo două zile de-acum încolo) se va ascunde în spatele obloanelor închise. Două motive diametral opuse: fie îi e extrem de bine, ceea ce ridică mari semne de întrebare, fie n-are chef de vorbă. Un al treilea, de nemenţionat şi cât se poate de banal, are subit mult de lucru şi e în urmă. Şi nu are dopuşor (ca D) cu care şi-ar putea rezolva problemele. Uite că mă intrigă absenţa lui. Îmi provoacă (şi nu e prima oară) tot felul de gânduri aiurea. E singurul prieten pe care îl mai am. Cel puţin aşa îmi place să-l numesc, deşi uneori mă scoate din sărite. Îmi vine să-i muşc cozorocul lui de ciupearc, să-i cutremur melcul de pe tastatură, să-i sar pistruii de pe nas. Ţin la el şi gata. Şi vreau să fiu sigură că prezenţa mea, de-aici de unde sunt (atâta distanţă plus înc-o noapte între noi), îi face un strop (măcar cât o roată de bicicletă) de bine. Trebuia să scriu azi aici. Altfel... nu ştiu...



De ascultat: Helloween - Windmill

Însemnare mai nouă

Însemnare mai veche