Măcar acolo dacă urlu mă ascultă cucuvelele.
Aş vrea, cel puţin, o casă fără vecini "sensibili". O dată la nu ştiu cât timp sunt şi eu singură acasă toată ziua şi îmi permit să ascult muzică fără căşti. Ce ghinion! Că basul setat şi uitat aşa acum nu ştiu cât timp atâta o stresează pe tantia de deasupra încât după un obiect greu trântit fără succes pe podea (ca să mă "trezească" pe mine) mă sună (a doua oară deja într-un răstimp de vreo lună) şi îmi spune să dau basul/muzica mai încet (deşi nu era tare!!!) că ea lucrează acasă şi, desigur nu se poate concentra. Din simpla mea dorinţă de a nu-mi crea un conflict permanent cu vecinii am evitat să-mi scurtcicuitez reacţia la telefon şi deci să răspund recalcitrant şi m-am conformat dorinţei ei. Ceea ce nu înseamnă că nu fierb când îmi spune să nu mă supăr, la fel cum nu înseamnă că nu fierb când se trezeşte unul dintre ei să aspire la 9 dimineaţa (ceea ce pentru mine e prea devreme, fiindcă îmi place să dorm) şi nici când le funcţionează centrifuga după ora 10 noaptea şi eu mă pregătesc de culcare.
Iar treaba cu basul stresant e nimic: într-o bună seară pe când D trăsese deja "pe dreapta" jumătate gol în pat cum are obiceiul sună cineva la uşă. Ne uităm pe geam, nimeni. Mă uit pe vizor şi deschid. Era individa noastră fără fălci în cer şi în pământ, ci doar un pic contrariată şi întrebătoare, fiindcă noapte de noapte de la un timp tot aude un fel de "brum" continuu perceptibil doar când este perfectă linişte, adică noaptea, şi tocmai sub patul ei, ceea ce o împiedică să adoarmă. Şi nu ştia de la cine vine. Să fi fost de la computerul nostru (aveam tractorul pe vremea aia)? Nu părea. Ne-am gândit imediat la lustră (din-aia cu trafo, dacă mă înţelegi, cu spoturi, care face într-adevăr un zgomot când apeşi pe întrerupător şi se aude cumva destul de discret când e linişte, dar dacă uiţi de el nu-l mai percepi). Aşa că s-a hotărât să urc şi eu până la ea şi să facem o probă. La semnalul ei, trei bocănituri în podea, D să aprindă/închidă lumina şi să ne dăm cu părerea. Colocatarul ei oricum nu făcea nici-o diferenţă. Sincer, nici eu, dar am lasat-o să creadă ca ea. Probabil îşi desfundă mai des urechile la ORL-ist. Desigur că asta era cauza. Că cică ne cumpără ea o altă lustră, bla, bla. Am refuzat oferta ei, pe motiv că mai avem o lampă la care putem apela seara după o anumită oră. Şi de-atunci schimbăm luminile sistematic, seară de seară. Până când o să mă satur...
