1. Că sunt (din nou) la şcoală (liceu, facultate) şi că mă duc din an în Paşti pe-acolo, când am eu chef adică, sau că revin după o lipsă îndelungată din motive afective, doar ca să-mi revăd colegii care se duc conştiincioşi. Visez că am pierdut o groază de cursuri şi trebuie să fac rost de ele sau că trebuie să mă pregătesc de Bac, moment în care îmi amintesc că eu de fapt Bac-ul l-am dat deja o dată, deci chiar n-are rost să mă înghesui pe scările alea în spirală sau să mă holbez în avizierul gol.
2. Că mă deplasez zburând. Dau din braţe ca din aripi şi mă înalţ (un pic cu greutate, dar mă înalţ) cam până la înălţimea unui bloc cu 4-5 etaje. Aşa reuşesc să scap, să evadez, să fug de cineva sau ceva, să mă ascund. Uneori zbor ca Superman.
3. Că mă prefac "moartă" sau în agonie, o metamorfoză a celui căruia îi lipsesc atenţia şi afecţiunea celorlalţi. e o atitudine fatalistă care "cere" de fapt această atenţie.
4. Animale agresive (pisici, mai des, sau câini) care mă muşcă de mână şi cu care dau de toţi pereţii (ele prinse cu ghearele şi dinţii de mâna mea) până le omor.
5. Diverşi bărbaţi, relaţii afective cu ei (foarte binefăcătoare), mai mult sau mai puţin sexuale.
6. Frustrarea vieţii mele: piane (obiecte cu clape, chiar mai multe în acelaşi vis) defecte: fără clape, care sună prea încet sau nu sună deloc.
Nu mai vorbesc de faptul că uneori mă visez goală sau desculţă (frustrant desigur), visez căderi în gol unde nu apuc să ajung la capăt (fiindcă mă trezesc), visez sfârşitul lumii cu lună plină, ţipete de oameni şi un curent puternic care mă împinge din spate.
O singură dată l-am visat pe I, la ceva timp după ce a murit. I a plecat prea devreme dintre noi. I a fost un om bun. Şi nu pentru că aşa se zice despre cei care mor tineri. L-am întâlnit în vis. Era senin şi zâmbitor. L-am întrebat: cum e acolo, I? El mi-a spus doar atât surâzând: Bine! Şi a plecat plutind fără să mai dea şi alte amănunte.
