Eu acum de fapt ar trebui să mă pregătesc să plec. De fapt mai am o oră până urc în buzul care mă duce la locul temporar de muncă. N-am zis că săptămâna asta sunt Ersatz-Mitarbeiter (sunt fetele bolnave, unele nasc etc) într-o altă filială. Una mică, mică şi înghesuită. Şi-aşa voiam eu să văz cum e. Casă veche, de-aia cu butoane şi cu printer din-ăla care cârâie. Willkomen in Mittelalter mi-am întâmpinat eu primii clienţi când m-am confruntat cu aparatul ăsta vechi. Dar intim aşa. M-am imaginat într-un Buchladen tot aşa mic, călduros cu canapea moale, moale, măsuţă de cafea, cafea/ceai/cacao la discreţie şi vreo două pisici prin preajmă să-ţi tot fie drag să vii şi să citeşti, să cumperi cărţi şi să le aduci înapoi dacă nu le mai vrei sau nu mai ai spaţiu pentru ele. În fine. Senzaţia de intim nu compensează senzaţia de dezordine şi înghesuială. M-am lămurit din start de ce zic clienţii că avem o filială aşa frumoasă. Fiindcă e mare şi aerisită, degajată. Lucrurile sunt mai uşor de găsit.
Eu acum ar fi trebuit să spăl vase (deşi spală deja maşinuţa mea o şarjă), să strâng hangaralele de prin bucătărie. Mai am puţin şi plec. Pacheţel nu mi-am făcut. Dar am preparat aseară o supă aşa gustoasăăă... Tre' neapărat să pun reţeta.
Dar vorbind zilele astea cu un prieten, ne-am amintit amândoi de diverse lucruri din adolescenţa noastră, despre ce prăjituri delicioase făcea mama lui. Nu ne-am mai văzut de-un car de ani, de dinainte să plec chiar. Şi-am zis că la primăvară nu-i mai scutesc de prezenţa mea. Că am de gând să plec gură-cască prin ţară şi să poposesc pe-acolo pe unde n-am mai fost de mult. Să văd feţe pe care le-am ignorat mai ales cu inconştienţă atâta vreme. Ar trebui să-mi fac o listă cu astfel de oameni. Îi număr pe degete, oricum. În mare parte îmi sunt neamuri. Na gut, o şterg, hai pa!
