03 noiembrie 2008

Nuştiucum

Mi-am amintit că am nişte gheme prin dulap. Mi-am luat mănuşi galbene-galbene cu floare. Fular nu mi-am luat. Fularul mi-l croşetez. M-am aşezat în capul patului şi m-am apucat să-l croşetez ca o bunicuţă. Subţirel, c-aşa l-am vrut, din resturi de aţă şi culoare. Înnădesc la întâmplare, oricum tot trendy e, chiar dacă n-am galben. Nici mov. :P Mi-era dor de astfel de ocupaţii. Am (tot în dulap) un gobelin neterminat, început deja acum cam mulţi ani. Ar trebui să mi se facă milă de el şi să-l văd în sfârşit înrămat. Măcar pentru satisfacţia unei munci atât de îndelungate. Cineva râdea cândva de mine, cum adică să coşi la gobelin, ce ocupaţie naşpa, bla, bla. L-am detestat, fiindcă nu m-a înţeles. Am abandonat cusutul când am descoperit internetul. Dacă abandonez internetul (să nu încep iar cu raţiuni fataliste de genul şi-aşa nu prea am cu cine vorbi, pe blog nu prea am despre ce scrie, cutărică n-are timp, din nou bla, bla, că iar exagerez), m-aş reapuca de el. Momentan croşetez fularul. La asta merg perfect nişte chansonete vechi ca cea de mai jos.




În rest, mi-e... nu ştiu cum... Dar mai bine las locul gol...  Mi-e doar un pic de necaz că nu pot fi şi eu acolo. În carne şi oase... În rest voi asculta chansonete şi voi călători măcar cu gândul peste graniţe şi mă voi ascunde pe sub un scaun sau voi trage cu urechea pe după un paravan. Cine ştie, poate ne întâlnim undeva la mijlocul drumului, cititorule. În fine, noapte bună, tu, oriunde te-ai afla... (aici intră un emoticon)