.

Când am conştientizat conceptul de consolare, m-am liniştit gândindu-mă că toate sunt consolări, în afară de mine. Greşit, eu sunt una dintre ele. Sunt una dintre crucile pe care le car cu mine. Absurd, absurd, absurd. Ia să mă mai lase pace. De unde ştiu eu, de fapt, că nu m-au lăsat deja? Am nevoie de o schimbare radicală, urgentă. La păr probabil, că la nărav trece o vreme, apoi se întoarce.