Hate Sundays

La noi s-a aşternut un strat frumos de zăpadă, nederanjat nici de temperatura de afară, nici de maşinile de curăţat strada. Era rândul nostru la deszăpezit trotuarul. Obligaţie (duminica) până la cel târziu ora 9. Nu ne-am urnit din căldurica şi confortul aşternutului. Nu-i nimic, avem vecini cu program (matinal sau nocturn) care se nimeresc la momentul oportun şi preiau iniţiativa. Atâta timp cât (sper) nu bombăne. D ar vrea să ieşim. Tocmai i-am tăiat macaroana rugându-l să dea muzica mai încet, ca să-mi pot auzi rezonabil partea mea din căşti. Din păcate, deşi pare atât de frumos afară, n-am chef să ies. Şi simt că mă apucă aceeaşi criză idioată de plictiseală, mai ales când am atâtea lucruri importante de făcut. Cui îi arde? M-au apucat nişte doruri mult cunoscute. Nu voi putea să le potolesc nicicum. Numai de-aş reuşi să uit ca prin minune totul, eventual. Senzaţie de pustiu. Se va lăsa întunericul cât de curând pe stratul acesta imaculat. Mâine iar conduc pe zăpadă.