Mda

Nu ştiu dacă doar românii sau oamenii în general au talentul să se bage în seamă, aşa ca chestie, şi dup-aia să se dea la fund cu evidenţă. Exemplu concret: cred că mai mult de complezenţă mă întreabă cineva (ca mulţi alţii) când mai venim şi noi prin ţară. Şi zic şi eu: păi prin septembrie, că avem doi prunci de botezat şi petrecem. Aaa, păi să mă inviţi şi pe mine, că vin şi eu. Am aşteptat să se planifice treaba şi mi-am amintit de persoana cu pricina. Voiai să-ţi zic de botez. Daaaa!!! Excesul de zel i-a scăzut subit când i-am spus la ce biserică se petrece evenimentul (undeva nu chiar în Bucureşti, fiindcă ai mei nu mai stau acolo, dar nici nu într-un loc inaccesibil) şi mi-a replicat ceva de genul aoleu, atât de departe? Am încercat s-o mai lămuresc cât de cât, dar era clar că discuţia noastră se terminase. Am lăsat-o deci în coadă de peşte şi mi-am văzut de ale mele.
Pe de altă parte, lipsa de entuziasm a altora când îi caut nu mă lasă rece. De aceea tac şi mă însingurez.
Una dintre cele două mătuşi n-a ezitat să mă întrebe din nou dacă mi-am găsit o grupă de Pekip sau dacă nu cumva am cunoscut vreo mămică uite-aşa, întâmplător, pe stradă. :-|

Duminică o luăm la vale.

Diverse nemulţumiri

În mai puţin de 3 saptămâni o luăm la vale. D a făcut rezervări prin Slovenia, Serbia şi Polonia.
M-am reapucat de conducere. După 5 luni de stat de bară n-am uitat mare lucru, dar nici progrese nu se văd la orizont. Pun oboseala la socoteală, maşina cu prea multe chichiţe tehnice, dealurile din oraş şi străzile înguste puse de-a curmezişul în pante periculoase. Nu pot. Nu mai am răbdare. Se prelungeşte chinul la nesfârşit. Îmi bag picioarele, trec pe hidramată şi gata. Sunt antitalent la conducere, învăţ greu şi sunt aeriană.
Ieri am fost cu LS din nou la medic. Este un supercopil, după cum se exprimă nenea doctorul. Un tip bonom de care îmi place tare mult. Mă întreabă de fiecare dată cum îmi merge, că dacă mie îmi merge bine, îi merge bine şi copilului. Păi de ce să mint? Ieri eram superobo, LS a avut nişte crampe în burtă în mijloc de noapte, eu de-abia reuşisem să adorm după ce mă chinuise obsesia statului la volanul maşinii de şcoală. Aşa i-am zis eu doctorului că LS nu doarme toată noaptea fără întreruperi. Mă trezeşte să-l alăptez şi ca să evit trambalarea doarme lângă mine. De câteva zile îmi refuză uneori sânul, ori nu-i mai ajunge laptele, ori nu ştiu, dar am început să-i completez seara la culcare cu lapte praf. Ceea ce îl face să doarmă mai mult, dar nu şi mai bine, că de meteorisme n-a scăpat. Paradoxal, a spus medicul, însă dacă el ar dormi în pătuţ sau coşuleţ, aş putea dormi şi eu mai bine. Mi-a dat nişte eşantioane de lapte praf pentru burtici sensibile ca să-i dau seara la culcare. Şi m-a chemat peste o săptămână să-i spun cum a fost. Aseară a refuzat biberonul.
Aşa că l-am alăptat şi l-am pus în coşuleţ. A adormit acolo cu suzetă şi cutiuţă muzicală. I-am pus o păturică într-o faţă de pernă şi l-am acoperit cu ea. La noi vine iarna. După 4 ore s-a trezit să-l alăptez şi l-am pus iar în coşuleţ. A adormit iar, dar toată frichineala din somn şi coşuleţul agitându-se lângă patul meu m-au împiedicat să mai pun liniştită geană pe geană. Orice snifăit, pufăit, tuşit se poate termina oricând cu un reflux de lapte direct pe nas şi cu circul aferent. Cred că sunt nebună. Dar alea 4 ore fără el lângă mine au fost dumnezeieşti Ce fac eu acuma cu laptele praf? În fine... Experimentez din nou.
Nu ştiu cum a făcut, dar instalatorul nostru s-a arătat săptămâna trecută 3 zile la rând. A pus aproape toată faianţa şi tot mai are destul de lucru. Habar n-am când o să termine, dar la noi în cameră e deja cam prea frig şi fără el nu putem pune centrala la loc.
Îmi doresc o sofa în camera din care scriu acum şi în care privesc tv-ul seara. Îmi doresc să scap de nişte gunoaie şi de nişte linguri de lemn. Prea încet merge totul. Nu mai am tihnă.
Am o durere ca o arsură sub zona cefei.