Fantomele din viaţa mea

Nu vorbesc de stafii, că nu-s acelaşi lucru. Alea îşi mai arată codiţa din când în când, trimit băiatului mesaje de crăciun şi paşti şi îşi dau întâlnire cu el în centrul vechi când au ocazia. Sunt inofensive, dar nu le suport, am mai vorbit eu de treaba asta, mă epuizează energetic, aşa că mă opresc. Fantomele sunt diverşi ecşi care şi-au lăsat cumva amprenta de-a lungul timpului. Like I care, de mi s-ar spune să le las în pace, eu ajung (întâmplător sau nu) din nou la ele, iar unele se întorc singure la mine. Ele fac parte din mine. Dar de-ar mai fi ceva de înnodat între noi... Nu mai e nimic, doar ciorbă rece. Nici măcar de dragul amintirilor, aşa cum au fost ele dulci, amare, banale. Ce mai faci, cutărică, iaca bine, pa. Asta fuse şi se duse. Să mă zbat, are vreun sens? Rămân cu toatele virtuale, în neantul lor, mai un like, mai o ciupitură (gata şi ciupiturile, ce e prea mult strică, te-nveţi prost), tăcerea e în continuare de aur, eu trebuie să-mi ţin capul pe umeri, die Kugel, die manchmal nicht richtig funktioniert, dar cine e perfect?