Cărui motiv se datorează faptul că eu nu l-am (mai) sunat/căutat/băgat în seamă pe tata de mai multe săptămâni de zile, ca să nu zic că de fapt e mai mult de atât? Știu: am tendința să îl judec pentru alegerea lui de a o îngriji (aproape singur) pe bunică-mea și nu renunță la aceasă căpoșenie care îl adâncește pe zi ce trece în depresie. Este o karma pe care involuntar și-o asumă? Nu știu, dar am mustrări de conștiință și am nevoie/e timpul să vorbesc cu el. Și ar fi bine să nu fie prin telefon, ci să-i stau o vreme prin preajmă înainte să trecem la lucrurile importante ce au rămas de clarificat. Lucru care nu se va întâmpla prea curând. Și mai am nevoie să o iert pe bunică-mea, care poate că nu a greșit cu nimic prin a fi doar o femeie simplă și chinuită.