Încă sunt pe privat și voi mai rămâne așa vreme de câteva săptămâni, luni, habar n-am. E puțin aiurea să mă întorc la statusul de ”scriitoare în agendă”, fără alți cititori în afară de mine, dar mă voi obișnui. M-am apucat de meditații. Încercările mele sunt timide, mai cu ghidări înregistrate, mai de capul meu. Posibil că se fac resimțite unele efecte, e prea devreme să mă pronunț. Meditațiile ar trebui să devină un obicei banal (dar foarte important), zilnic, cel puțin o dată, ca spălatul pe dinți. De când eram mică și cam până după ce m-am căsătorit obișnuiam să mă rog seara, mecanic, înainte de culcare și îmi inchinam perna ca să nu visez urât. Recent într-unul din videorurile revelatoare cu influenceri în trezirea spirituală aflu despre un obicei util și benefic în îmbunătățirea vibrației locului în care dormi: îți binecuvântezi patul. Încep să cred tot mai mult, oricum nu e nimic nou în asta, că meditația și rugăciunea sunt cam pe același picior, cu diferența că foarte mulți (și nici eu) nu știu să se roage cum trebuie. Rugăciunea nu este doar o rostire mecanică de înșiruiri de cuvinte, este o detașare, o transă emoțională prin care cu disciplină și consecvență poți spera la împlinirea unor dorințe, vizualizându-te așa cum vrei să se întample.
Din noaptea în care am adormit îmbrățișându-ți geaca de motor am început să vizualizez o anumită scenă pe care mi-o doream să o petrec cu tine. Dorința mi s-a împlinit câțiva ani mai târziu. Dorinței acesteia i-am dat cu piciorul influențată fiind de alte evenimente. Știu acum ce trebuie să-mi iert, când meditez. Să resetez și să rescriu. Să te las să pleci. Te voi iubi mereu.
Citesc acum printre cuvinte, interpretez destine și decizii, găsesc în ele mici învățăminte, îndemnuri ascunse, coincidență sau poate nu, fiindcă încep să văd.
Știu că vreau să continuu să creez și că există lucruri cu modalități infinite de formare, o diversitate infinită de unicate. Știu că vreau să am un loc al meu unde pot să mă retrag în propria liniște și să mă adâncesc în creație. Fac efort să înțeleg ce pot face ca să mă accept în situația actuală, în contextul în care o decizie nouă pur (să-i zic) ”egoistică” de a șterge o decizie veche de autosacrificiu din milă este foarte greu de luat fără a afecta niște suflete. Copiii. 

”Living in a bubble”. Cam ăsta e statusul meu momentan. Punându-mi niște granițe foarte apropiate, izolându-mă de alți oameni, cu excepția celor cu care vin în contact la muncă, fără teatru, concerte, mers la film, nici măcar la Stoffmarkt, cumpărături reduse, cu mici excepții pentru pipotă. Inclusiv acest blog pus pe privat, doar fiindcă am vizitatori sosiți de pe o paginădubioasădepornochatdinucraina cu care nu mă împac fiindcă nu se pupă. Întorcându-mă în timp cu câteva săptămâni constat, ca și cum abia acum m-aș trezi, că nu e mereu așa. Un concediu într-o țară senzațională ca Norvegia pe care aproape nici că l-am savurat cum trebuie, ocupată fiind să mă cert cu cei 3 copii pe diverse teme. (O fază de început de regăsire, de trezire spirituală înainte să mă apuc să citesc și să aprofundez în domeniu, în care am fost mai mult furioasă decât calmă.) Senzația unui concert live cu vibrații faine direct către pitpalac și cu un mesaj sincronic aterizat direct pe puloverul pe care l-am adoptat, eu alegând drumul cel nou.
Mă caut pe mine, caut să-mi aflu scopul, caut să mă disciplinez, apoi voi scoate capul și voi ajunge să particip mai des la ceea ce-mi face cu adevărat plăcere.
Caut să găsesc emoția în ceea ce-mi doresc să fiu. Lucrez la imaginea în care mă văd pe viitor, e un training ca pe bicicletă. Dacă ar fi să-mi urmez drumul, aș fi plecat de mult de acasă. Alegerea mea de acum 15 ani a fost una făcută mental, iar efectele ei le voi trăi până în momentul în care voi zice stop. Compromisul îmi risipește timp. Dar... unde mă grăbesc?

Dn, mulțumesc, suflețel, că îmi apari în vis. Atât de afectuos, atât de plin de îmbrățișare, de săruturinevinovate, chiar dacă știm că ești așa cum ești și nu contează în cazul meu. Am atâta nevoie de ele!

A ierta pe cineva. E un miracol când descoperi că în sfârșit nu mai ai resentimente. Exercițiile de ”letting go” încep să dea roade. Caut mantrele potrivite pe care să mi le spun înainte să adorm. Cine știe cunoaște.