Mă obsedează un serial coreean la care m-am uitat intensiv zilele astea. Emoție intensă fără niciun sărut. O poezie. Și tocmai când ți-e lumea mai dragă, de fapt tocmai când drama atinge cotele cele mai înalte, apare un eveniment sau un copil care taie filmul.

3 ani cât o viață mică de om. Tăvălug de amintiri vechi, care parcă nu se mai încadrează în peisajul actual. Au apărut niște rugi altoiți de mure pe gard, a dispărut cotețul, casa cea veche devenită magazie, treptele ei au devenit tricolore, tata are prea multe idei de construcții în cap, cărora le-ar da prioritate în locul danturii, mamaie a devenit senilă, mama nu o suportă, la fel cum nu suportă izolarea de aici, pe mama nu o recunosc, e drogată cu niște anxiolitice și comunică puțin. Tata e alcoolic latent. În rest mă văd cu persoane pe care nu mi-am propus să le întâlnesc.
Nu mai auzisem de mult greierii și lăcustele. Mâine plecăm la mare, cel mai probabil următoarea dezamăgire, fiindcă va fi cu restul familiei care are cumva alt program decât al nostru fiindcă nu ne sincronizăm.

Unele lucruri sunt atât de urâte, de idioate, încât îți vine să te urci pe pereți. Te mănâncă degetul să le arăți, dar te abții. Nu neapărat din ipocrizie, ci din diplomație. Foarte ușor de confundat cele două. Înainte de a-mi exprima judecata de valoare stau puțin și analizez. Poate greșesc, fiindcă nici măcar nu am căutat fărâma aia de frumos care se ascunde pe-acolo pe undeva. Și totuși n-au nicio șansă. Când eram copil le dădeam deseori cu nuca în perete. Mama m-a învățat să devin ”ipocrită”.

Cât de ignorantă sunt! Mă deștept din când în când din transa mea continuă și realizez cât de puține știu. Fiindcă la vremea lor când aș fi avut ocazia să le aflu nu le-am dat importanță. Erau forțate, turnate pe gât, doar că orificiul gâtului era prea neîncăpător pentru un debit atât de mare. Curgea mai tot pe lângă. Citești o carte de beletristică și afli de rușinea de la Turtucaia. Păi poporul român nu se dezminte de sute de ani. Ce gogoși, ce legende patriotarde cu care unii se mai mulțumesc și azi.

Aveam mai adineauri în minte scenariul prezentării lucrării mele de licență. O lucrare fake, inspirată dintr-o alta, dar muncită de mâna mea. Și îmi imaginez cum adaug la sfârșit fără urmă de jenă și fără teamă că ceea ce am scris au acolo sunt invenții de capul meu, că în Ro nu se face recuperare de lungă durată după infarctul miocardic. Nu stă nimeni cu săptămânile prin spitale, nu au timp pentru așa ceva. Nu am fost în stare să mă infiltrez într-o secție de recuperare și să-mi fac proiectul ca la carte. Nu am reușit să mobilizez modificarea unor organigrame, ca să-mi găsesc un loc de muncă acolo unde eventual aș fi putut să învăț ceva. Treaba asta a fost deja acum mult timp și nu mai am de gând să mă întorc la ea.

Mă mulțumesc cu un minijob într-un discounter și mă îndeletnicesc creativ. Asta e consolarea mea, creația.

Copiii ăștia au prea multe vacanțe.

Chimie cu acces interzis. O nouă potențială dramă. Ce mă bucur! :)

toată noaptea trecută m-am visat obsesiv divorțată, plecată de acasă, recăsătorită cu un prieten mai vechi. frustrantă ruptură, separată de copii, frica de a fi crescuți ”împotriva” mea. mă urmărește peste zi senzația asta, mă indispune. D a terminat patul supendat. de fapt l-a inaugurat prematur înainte să-l șlefuiască și să-i dea cu baiț. i-am spus că dacă nu termină acum tot ce e de făcut la el, nu-l mai termină niciodată. „ce? înseamnă că nu vrei să doarmă copilul în patul lui!” ce aiureală, normal că vreau, dar la cum se desfășoară lucrurile pe-aici, va fi cum prevăd eu. de ce să nu duci un lucru până la cap? îi țâțâie fundul, fiindcă J.A. vine curând în vizită și ne facem de râs. nu mai e nevoie să-l termine. patul acesta este mai rău decât o budincă din jeleu. îmi vine să mă prăbușesc în plâns.

"Do not stand at my grave and weep 
I am not there. I do not sleep. 
I am a thousand winds that blow. 
I am the diamond glints on snow. 
I am the sunlight on ripened grain. 
I am the gentle autumn rain. 
When you awaken in the morning's hush 
I am the swift uplifting rush 
Of quiet birds in circled flight. 
I am the soft stars that shine at night. 
Do not stand at my grave and cry; I am not there. I did not die." -Mary Elizabeth Frye

Linger, atât de exquisite și de special, ca și cum nu ar fi avut ce căuta acolo în playlistul ăla banal.
N se mutase la București, la noi în cartier, împreună cu sora lui A. Rudele unei vecine aveau un apartament aproape gol de închiriat pentru cei doi studenți, la câteva străzi depărtare. O dormeză veche într-o cameră, canapeaua noastră ponosită în sufragerie, o masă, câteva scaune. Mirosul lor inconfundabil. Nu au rămas mult acolo. N venea des pe la noi. Zombie la MTV și îl văd pe N șezând pe canapeaua cea nouă cu cuverturi pe ea. N singur, coatele pe genunchi, palmele împreunate. N mă chinuia cu orice ocazie. Începuturile cu N. Și niciun sfârșit.
Ode to my family, serbarea ultimul clopoțel, A și S (deloc unul pentru celălalt) uitați în îmbrățișare cam tot albumul. Îndelung mă visasem pe mine în locul (oricăr)ei(a) (dintre ele). A nu era nici pentru mine.
Disappointment, așteptându-l pe D să vină. Apartamentul lui micuț și înghesuit în care am ales să rămân.
No need to argue, imnul depresiilor mele.

Il y a longtemps que je t'aime, Jamais je ne t'oublierai!

Cum adică ești curajos, dacă te hotărăști să faci al treilea copil?

iar când va fi, se vor da norii la o parte

Am pe spotify o listă uriașă (deja) de piese favorite. Cu timpul s-au adunat. Îmi amintesc mereu de câte una, iar de-o găsesc, o pun și pe ea acolo. Cele mai multe dintre ele sunt conectate afectiv cu diverse momente din viața mea, reale sau imaginate. Le-am pus astăzi pe lista de așteptare în playlist, selectând intuitiv din ele. Cu fiecare click deschid o bulă în care se ascunde amintirea cu senzația ei. Miss Sarajevo și văd îmi caseta pe care am împrumutat-o unei colege și pe care s-a dansat la un chef la care nu am fost invitată, The Lion Sleeps Tonight și trupa de Guggenmusik trompețind într-unul din gangurile Kölnului, If You Go Away și zuzul care nu a vrut să mă cunoască, apoi a regretat când a făcut-o prea târziu, Salut și grupul de poeziști adunați la Mat în apartament, The Way You Look Tonight și toate câte nu s-au întâmplat, decât în film.
Lista mea de dorințe mărunte ar fi cam la fel de mare cât lista de cântece. Dar dorința mea cea mare este să nu mai am niciuna dintre aceste dorințe mărunte, ci să mă mulțumesc cu ceea ce am, să reușesc să-mi simplific viața. Ușor de zis, dar am o mie de obstacole peste care dacă aș călca, n-aș mai avea ce căuta pe-aici. Primesc urări învelite în kitsch cu klimbim. Cele mai multe dintre ele vin de la persoane care nu vorbesc cu mine niciodată. Cu atât mai mare falsitatea lor.

Gott sei mit dir, meine liebe Oma Mia!

Îți mulțumesc, dragă Schwiegermutti că te-ai grăbit să prinzi autobuzul! Ce noroc pe tine că am ajuns la timp înapoi acasă.

A inventa a mia oară roata de la căruță. Și a o face prost. Și sunt unii care cred și chiar câștigă bani cu roata cea nouă.