N-am dispărut

Doar că momentan nu prea am despre ce scrie. Lucrurile care par importante, de fapt n-au nici-o valoare, nu merită efortul de a fi consemnate. Fleacurile nici atât.
Dar există câte ceva.
Superstarul meu favorit de la Deutschland sucht den Superstar a ieşit superstar aşa cum am intuit încă dinainte să înceapă şourile tematice.
Uite un filmuleţ cu el cam de la început...



Thomas Godoj - Stark

...cu un cover după această piesă:



Ich + Ich - Stark


Apoi despre euroviziune (că n-am ce face şi mă uit ca să mă enervez umpic şi apoi să-mi treacă): bine că câştigat rusul, fiindcă biata noastră Europă şi-aşa are şanse bune de manelizare.
Despre mine personal: in vreo 10 zile o luăm la vale spre Ro. Nu mai zburăm anul acesta. Oprim pe drum pe ici pe colo în câteva oraşe (europene). Înnoptăm. Vizităm nişte neamuri. Cumva mă aştept să-i găsesc aşa cum i-am vazut ultima oară. Îi spuneam lu' mama că timpul s-a oprit atunci în loc. În locul celor de atunci o să întâlnesc nişte bătrânei.
Dup-aia mă fac naşă. Frate-miu se nunteşte.

Aşa că ieri am fost cu băiatul să-şi ia costum. Am străbătut un număr de km şi am ajuns în oraşul prinzătorului de şoareci.
O să traduc şi eu cât de curand legenda care atrage frecvent atâţia turişti într-un oraş atât de frumos.

Îmi înfloresc trandafirii, dar îi papă neşte omizi şi o şleahtă de păduchi. Las că mai înainte le pap eu pe ele cu o doză şpreiuri.

Azi-noapte l-am visat (iar) pe superstar.

Cu magazinul defilez în continuare. Noroc cu mine. Cu atâtea lucrătoare în concediu (medical) fac Überstunden pe care mi le pune luna viitoare (cu bunăvoinţa ei) şefa de echipă. Că supraşefii habar n-au şi nici nu trebuie să afle. Sunt nişte cretini, fiindcă ar trebui să ne mai trimită suplimente pentru situaţii de urgenţă.

Cam atât. Mă bate iar gândul să trag obloanele, dar nu cred şi nici nu zic că o voi face. Ca să nu mă trezesc că vreau să scriu peste o săptămână, iar la mine e oficial lumina stinsă. Chiar mă enervează treaba asta. Cui îi e dor de mine, găseşte o parte din mine încă aici prezentă. Chiar şi dacă tac o vreme.


Mai ia de ascultă:




Herbert Grönemeyer - Leb' In Meiner Welt




Luna - Lovedust

Vinerea trecută

Am fugit de-acasă. Şi anume la vecinii noştri (bulgari era să le zic) olandezi. E sezonul în floare. La propriu. Ne-am dus la grădinile Keukenhof. Vremea însorită a spart conducta cu turişti. Toţi cu (digi)camere. Şi noi printre ei. Plus o groază de persoane cu handicap. Lăsând la o parte frumuseţea florilor şi aranjamentelor, a grădinii, a obiectelor decorative, n-am scăpat de magazinele de kitsch, de preţuri un pic cam piperate la waffeln sau bulbi. Şi fiindcă marea era aproape am dat o fugă şi până la Scheveningen (în Den Haag).
Astea-s toate morile de vânt pe care le-am "prins" din maşină (bineînţeles că l-am înnebunit pe D, dar dacă am aparat bun, de ce nu? :P).











În grădini am dat printre altele şi de un păun seducător.

























Mamaie şi tataie, aşa arată câmpurile lor de "pepeni"!





Poţi să-ţi imaginezi că dincolo de clădirile astea "birocratice" se află o plajă?





Pe-ăsta l-am alergat eu..



ca să-l pozez aşa:






Pentru amărâtele astea mi-am băşicat eu palmele astă toamnă. Ciugulite de ploaie, melci şi alţi indivizi monstruoşi, frumoasele mele narcise (alea din dreapta), dar mai ales lalele. În mijloc neînflorite ar fi trebuit să fie alea negre.



În schimb îmi înfloreşte pentru prima oară liliacul. :D

P.S. - A doua zi după plimbărică (pentru care am bătut 300 km) am stat 11 ore la munci.
Ieri m-am luptat cu o grevă de ficat. De azi mă lecuiesc, dacă nu mă mai apucă lăcomia. :P

.

Unii oameni (cam mulţi) sunt făcuţi din pământcurahat. Cel mai păcat este că aceştia vin în contact cu mine, o fraieră care le cade victimă. Remuşcările de genul "ce bine ar fi fost dacă făceam aşa şi nu de-a-ndoaselea" nu-şi au nici un sens în secunda imediat următoare. Intuiţia strigă, iar eu îi pun mâna la gură. Mi-am pus totul la îndoială. M-am săturat de magazin, de casă, de praf şi de clienţi nenorociţi.

Sorin Delaskela,

... ăsta este pentru tine. ;) Sper să îţi placă aşa "bunt" (adică hipercolorat şi posibil obositor) cum mi s-a iţit. :P

Cea mai bună cafea proastă

Leapşă de la Gramo. Cele mai proaste două cafele pe care le-am gustat vreodată au fost una făcută de mine (care nu ştie niciodată măsurile la preparare) prea tare, iar o alta prea slabă, ceva de genul poşircă, care însă n-a mai fost opera mea.
În rest nu-mi amintesc care să fi fost alea cele mai bune dintre cele mai proaste, fiindcă de fapt Cristinuţa nu e băutoare de cafea.

Take a look

Decolteul curajos al Angelicăi a făcut ocolul lumii. :D

(poza e de aici)

Bai bai lalele negre

Astea erau lalelele mele anul trecut. Acum sunt istorie. În locul lor au răsărit nişte frunze şi atât. Naşpa. Să văd dacă există posibilitatea să le scot şi să le fac o baie într-o soluţie de îngrăşământ. Poate la anul am noroc. N-am vrut să cred informaţiile de pe ambalaj care spuneau că aceste lalele nu înfloresc decât o dată.

Cu sau fără?

S-au înmulţit iar câinii fără stăpâni pe străzi? Oare ce este atât de greu să ridici un adăpost? Unul modest măcar. Citesc de câteva zile şi mă tot minunez. Legea care interzice eutanasierea le dă apă la moară admiratorilor de câini. De ani de zile, de când mă ştiu trăiau pe lângă bloc diverşi căţei cu nume puse chiar de noi, cu care obişnuiam să împărţim locul de joacă. Cel puţin unul dintre ei avea scăpări de agresivitate. Probate şi de mine pe propria piele. Exista cel puţin câte o tanti Tanţa pe scara de bloc care ieşea cu un castron plin de resturi alimentare de la dejun pe care le împărţea căţeilor. Căţeii sunt nişte animale minunate şi nevinovate, dar n-au ce căuta în casă. Sunt murdari, sunt plini de pureci şi paraziţi. În plus vaccinarea, deparazitarea periodică şi îngrijirea zilnică (adică scosul afară de cel puţin două-trei ori) sunt o corvoadă prea mare. Motivele sunt diverse, nenumărate, unele chiar nebănuite. Aşa se explică de ce majoritatea celor care îi revendică îi lasă la loc în stradă. Pe scurt: e mai comod aşa! Nu putem nici cu ele, nici fără ele.
Dacă tot li se face milă de aceste animale unora, de ce nu susţin din proprie iniţiativă diversele adăposturi care s-ar putea înfiinţa? Pe la noi pe-aici în orice supermarket există un colţişor rezervat de o asociaţie de îngrijire care apelează la bunăvoinţa iubitorilor de animale. Aceştia cumpără şi lasă acolo pachete cu mâncare şi altele de trebuinţă. La tv există emisiuni cu specific. Sunt prezentate diferite animăluţe cu detalii despre personalitatea lor, cui i-ar fi recomandate şi altele, ba chiar cu diverse handicapuri, care mai mereu îşi găsesc pe cineva. Aceste adăposturi pot fi vizitate. Dacă ai nevoie de afecţiune canină e suficient să dai o raită pe-acolo din când în când.

Apropos. Am visat de curand o pasăre galbenă frumos cântătoare. Un canar probabil. N-ar fi rău să am şi eu una... Apoi mi-am amintit de colivie. Merită?

Păcală, gata

Am tras de mine azi şi am înregistrat şi restul. Am terminat. Ard totul pe un CD şi îl trimit unde trebuie.

Aici sunt ultimele episoade:

...

Am aşa o stare de lehamite şi de plictiseală... şi ştiu şi de unde vine. Am senzaţia că de vină sunt din nou aceleaşi lucruri de care credeam că am scăpat prea simplu cu un delete. Dar ele au rămas acolo ascunse până la un alt moment oportun. Entuziasmul meu manifest loveşte ca nuca în perete. Înţeleg aiurea şi interpretez. Se sparge totul în bucăţi. Îmi place, dar mă epuizează când vorbesc prea mult. Ce bine e când tac. Rămân eu cu mine şi îmi ajunge. Îţi spuneam că mai avem timp. Să te mai văd măcar o dată înainte să dispari. Să-ţi mai povestesc o vreme despre mine şi să mă asculţi aşa cum numai tu dintotdeauna ştii şi să nu obosesc, să mă iei de mână şi să călătorim imaginar până la Paris, să mă mângâi suav pe abdomen, să-mi ridici insesizabil bluza şi să presari fluturi acolo dedesubt.

De-ale lui Păcală

Episoadele 15-20

A nu fi

Una dintre cele mai mari corvezi este să te ştii dator. Asta dacă te simţi, desigur. Şi să ştii că nu poţi restitui prea curând aproape nimic. Mai ales când preabunul şi inimosul prieten gaseşte întretimp un pretext chiar hilar să ceară înapoi până la termenul x ceea ce ţi-a oferit cu generoasele lui mâini.

Unora chiar le place să se complice astfel şi dacă n-ar face-o, nu şi-ar mai rezolva o sumedenie de probleme. Unul strânge, iar altul cheltuie şi-şi face treaba. Dar rămâne dator. Nu e cazul meu, dar cumva mă implică. Adică doar are ceva repercusiuni şi asupra mea. Mă gândesc adeseori că le e în sfârşit bine, că s-au pus pe picioare, că rezolvă ce mai e de rezolvat, dar sigur ajung din nou să se complice. Unii doar din ambiţie prostească. De câţiva ani se luptă cu morile de vânt şi umblă cu pantalonii rupţi in fund, nopţile nu le dorm de atâtea griji, doar ca să nu depindă de nu ştiu ce patron. Bagă mâna în foc pentru alţi looseri care mai apoi pleacă şi otrăvesc vecinătatea cu minciuni şi nerecunoştinţe.

Cam multe dar-uri şi doar-uri. Mă trezii şi moralist. Nu-i adevărat. Mă amărăsc de la tot felul de fleacuri pe care nu sunt în stare să le controlez, să le pun pe roate.

Porcăria

Bonus: eu şi noul meu prieten Hermann



und eine Aprikosen - Champagner - Torte für meine Freunde :D

Nimicuri

Trecu şi Paştiul catolic. La noi ninge cât n-a nins toată iarna. Mai mult decât şi-a imaginat cineva în zona asta. Acu o dau pe comentarii despre vreme. Apropos de vreme, era cândva o chestie la tv: pe harta Spaniei lipiseră o grămadă de sori şi visau la vacanţe calde şi frumoase. Motivul era ciuda pe sumedenia de nori cu ploaie adăpostiţi pentru totdeauna pe harta autohtonă. La noi plouă într-adevăr cam mult. Vara e scurtă şi răcoroasă. Dar zăpada se strânge rar aici în vest. Mai am doi trandafiri de plantat şi tot amân momentul. De Paşti - plictiseală cât cuprinde. Am mai povestit eu, Paştiul n-are farmec la oraş. În plus, şi-a pierdut semnificaţia religioasă, mistică, în favoarea celei comerciale. M-am săturat de iepuraşi, de forme de prajituri în forme de miei, de decoraţiuni cu ouă, flori şi pui de găină. Nu că le-aş fi adus la mine în casă. Le văd pretutindeni. Oricum treaba cu iepuraşul n-o sufăr de la bun început.
Singurul lucru de care mă bucur e că am liber şi frec menta, în mod productiv adică. Visez şi pictez. Aş minţi dacă zic că fac asta pe bandă rulantă. Nu mai pictasem de (chiar) mult. Aveam o idee dintr-un vis de-acum câteva zile. Mă trezisem aşa cu o frustrare şi am schiţat imediat imaginea pe o bucată de hârtie. Apoi m-am întins şi am adormit la loc. Un tânăr frumos pe care îl visez frecvent în ultima vreme s-a gândit să dispară. Un tren urca la orizont pe o rază de soare. De unde şi deducţia mea că tânărul s-a prefăcut în lumină. Am plâns după el, dar m-a încălzit faptul că aflasem totuşi unde e. Ieri am trântit ideea mea pe o bucată mică de carton învelit în pânză. Am ales nişte culori aiurea. Nu eram hotărâtă să scot o capodoperă. Ceea ce nici n-a ieşit. Lenea şi subconştientul au lucrat. Am pictat o porcărie. Nici nu-mi vine să o public. Superficialitatea şi lipsa de instruire mă împiedică să fac un lucru aşa cum ar trebui. Îmi vine să mă las de toate. Şi tot nu-mi convine. Nţ.

Inobservabilă

M-am visat aşa cum sunt. Mută, inobservabilă, invizibilă. Comodă şi frustrantă mască. Inodoră, incoloră, insipidă. Apă lină care se scurge pe lângă tine. După tine. Apă vălurită ca şi pletele pe care le-am eliberat din strânsoare ca să mă vezi. Ca să îţi doreşti să le atingi. Să îţi doreşti apoi o noapte întreagă de priviri. Ochi în ochi, atingere suavă, timidă, febrilă, un sărut moale şi cald aproape insesizabil. În liniştea asta lungă mă trezesc cu tristeţe şi adorm din nou şi mă bucur din nou de atenţia ta pentru care nu mai trebuie să încremenesc şi să mă prefac fatalist moartă.

Apropos, mâine am scris un text. L-am scos plin de praf dintr-o cutie învechită. Nu te râdea (zice mama), e un text naiv şi slăbuţ, aşa cum mi l-a dictat muza aia pricăjită şi cum a fost în stare mâna mea să îl pună pe hârtie.