M-am visat aşa cum sunt. Mută, inobservabilă, invizibilă. Comodă şi frustrantă mască. Inodoră, incoloră, insipidă. Apă lină care se scurge pe lângă tine. După tine. Apă vălurită ca şi pletele pe care le-am eliberat din strânsoare ca să mă vezi. Ca să îţi doreşti să le atingi. Să îţi doreşti apoi o noapte întreagă de priviri. Ochi în ochi, atingere suavă, timidă, febrilă, un sărut moale şi cald aproape insesizabil. În liniştea asta lungă mă trezesc cu tristeţe şi adorm din nou şi mă bucur din nou de atenţia ta pentru care nu mai trebuie să încremenesc şi să mă prefac fatalist moartă.
Apropos, mâine am scris un text. L-am scos plin de praf dintr-o cutie învechită. Nu te râdea (zice mama), e un text naiv şi slăbuţ, aşa cum mi l-a dictat muza aia pricăjită şi cum a fost în stare mâna mea să îl pună pe hârtie.
