Una dintre cele mai mari corvezi este să te ştii dator. Asta dacă te simţi, desigur. Şi să ştii că nu poţi restitui prea curând aproape nimic. Mai ales când preabunul şi inimosul prieten gaseşte întretimp un pretext chiar hilar să ceară înapoi până la termenul x ceea ce ţi-a oferit cu generoasele lui mâini.
Unora chiar le place să se complice astfel şi dacă n-ar face-o, nu şi-ar mai rezolva o sumedenie de probleme. Unul strânge, iar altul cheltuie şi-şi face treaba. Dar rămâne dator. Nu e cazul meu, dar cumva mă implică. Adică doar are ceva repercusiuni şi asupra mea. Mă gândesc adeseori că le e în sfârşit bine, că s-au pus pe picioare, că rezolvă ce mai e de rezolvat, dar sigur ajung din nou să se complice. Unii doar din ambiţie prostească. De câţiva ani se luptă cu morile de vânt şi umblă cu pantalonii rupţi in fund, nopţile nu le dorm de atâtea griji, doar ca să nu depindă de nu ştiu ce patron. Bagă mâna în foc pentru alţi looseri care mai apoi pleacă şi otrăvesc vecinătatea cu minciuni şi nerecunoştinţe.
Cam multe dar-uri şi doar-uri. Mă trezii şi moralist. Nu-i adevărat. Mă amărăsc de la tot felul de fleacuri pe care nu sunt în stare să le controlez, să le pun pe roate.
