:-o

M-o crede cineva, nu m-o crede nimeni, de aproape o săptămână (până azi, finally, când a dat Domnu') am stat numai în casă. Nu ştiam eu de ce mă paşte plictiseala şi apatia. Azi mă scoase doctorul afară din casă. Nu, nu mai avusei nici-o colică biliară, ci programare la ecograf, ca să se convingă mister şi să-mi dea o dată hârtioara aia. Aşa că o luai agale pe nemâncate şi la 8 fără un pic şedeam răbdătoare pe unul din scaunele rezervate ălora care stau la rând. Nici nu s-a deschis bine cabinetul că era deja aproape furnicar, majoritatea erau veniţi la analize. Rândul mi-a venit aşadar în aproximativ 40 de minute. În acest răstimp am urmărit cum se inchideau şi deschideau uşile, cum răspundea secretara la telefon, cum căuta într-un teanc imens de fişe, cum intrau babele la EKG sau la analize şi ieşeau de-acolo, cum a venit un tip (curier cred, fiindc-a luat un număr x de fişe cu care a plecat de unde a venit) şi ce mişcări controlate avea, un pic ciudăţel spre efeminat, de mi-am zis ăsta sigur e gay, ha că l-am ghicit, aşa că n-am avut timp să mă plictisesc. Doctorul, bonom de felul lui, s-a aşezat la ecograf lângă patul pe care mă întinsesem şi mi-a arătat pietrele pe monitor. Aşa că n-a mai comentat omul nimic şi mi-a dat ţidula.
Afară pe Mittelstraße (o să pun cândva nişte poze, stai să le fac mai întâi) dădea să iasă soarele. Aparatul n-am vrut să-l iau, dar mai bine, fiindcă m-am învârtit de vreo 3 ori pe strada aia, că magazinele nu deschiseseră şi nici mult nu mai aveau.
Vecinii mei foşti, italienii, au plecat (după cum am mai spus). S-au mutat în casă nouă, au pus de copil (cam neplănuit el, dar binevenit) şi mai nou se vor lua cu acte. Marele eveniment la care am fost invitată (fiindcă eu i-am lăsat de ştire italiencei să nu care cumva să nu-mi spună când e paranghelia) şi la care nu o să mă prezint decât în calitate de martor (unul dintre mulţi alţii) la primărie, fiindcă mi-am dat eu seama între timp că n-o să cunosc pe nimeni şi nici bucatele n-o să-mi priască din motive bine-ştiute de vezică biliară cu pietricele care va fi dispărută ca prin minune de astăzi într-o săptămână. Şi ca să nu mergem cu mâna goală i-am pregătit o mică atenţie. Detaliile într-unul din episoadele următoare şi cu poze. Tot ce pot să zic este că-s tare încântată de idee şi de cum am încropit din fleacuri o chestie - sper eu- haioasă.
Un fleac ca ăsta şi uşurarea că am pietre în bilă (conform constatării-confirmare a medicului), ca să mă pot opera săptămâna viitoare (şi nu altcândva), şi încă o mică bucurie mi-au făcut o zi interesantă. Şi încă ceva. M-am apucat de scris povestea. Merge repede. Când nu scriu la ea îmi vin idei (eh, nu chiar gârlă, dar vin). Curtezano, ce fac eu acum, că am scris 6 pagini cu font 12 la un rând şi nici măcar nu am ajuns la punctul culminant. :O
Deh, cam astea sunt. Ăăă, şi ce bine e când renunţi la anumite Pille...

Şi ca să-ţi ţină de urât, ia de-ascultă: Nox - "Forogj Vilag"! Sună bine, să ştii.