De însemnat

Ceva nu e în regulă cu mine. Tot felul de frici şi griji aiurea.

Diverse

* Mi-am prelungit contractul ca Aushilfe până la sfârşitul lui aprilie. Tot în magazinul în care am început. Mă descurc mai bine cu casa. Trebuie doar să fiu mai vigilentă la mărunţiş, ca să nu rămân fără monede şi să n-am ce da la rest. Deocamdată îmi convine aşa până la momentul când oi prelua şi alte responsabilităţi.
* Obsesia de corectitudine şi capul în nori nu se potrivesc. Ceea ce atrage ca feedback reproşuri şi feţe urâţite de nervi, iar ca feedforward procese de conştiinţă.
* Programul de lucru pe decembrie nu l-am aflat. Ceea ce demonstrează nepăsarea sau indolenţa sau lipsa de respect angajatorului faţă de angajaţi. Sau alte motive.
* Într-o lună e Crăciunul. În mai puţin de o lună deja vin ai mei. Cu zburătoarea.
* Am o teamă indescriptibilă în legătură cu tema de mai sus (chiar dacă nu mă priveşte direct) pentru care cred am nevoie de nişte calmante.
* Fiindcă majoritatea s-au plimbat pe la Gaudeamus şi mi-au făcut ciudă cu teancurile de cărţi cumpărate sau fiindcă unii şi-au pus poze cu rafturile de cărţi de-acasă, iat-o şi pe-a mea:



* Mi-aduce şi mie mama cărţi.
* Mă arde în ceafă.
* Mi-e frig.

Cenzură au ba?

Citesc o carte "ceauşistă". Nu ştiu (că nu m-am informat şi nici n-am fost interesată) dacă în anii '60 a apărut deja cenzura în diverse publicaţii româneşti (atât autohtone, cât şi traduceri), dar cea pe care o răsfoiesc zilele astea are pe ici pe colo câteva serii de puncte-puncte, ca şi cum posibilul fragment lipsă ar arăta fie evidenţa supraîncărcării erotice sau violente, fie lenea tipografului de a culege litere pentru rânduri extrem de plictisitoare. Ceea ce-mi ridică mie anumite semne de întrebare. Sau i-au plăcut autorului în mod deosebit ca mijloc de delimitare (pe lângă cele obişnuite: steluţa şi rândul gol) a unor secvenţe de acţiune? Habar n-am, dar e frustrant. Vreau să citesc tot. Oare varianta reeditată a aceleiaşi cărţi are aceleaşi puncte-puncte?

Bauchgefühl şi nervişori

Grijile creează de obicei o stare de nervozitate. Azi am avut un Bauchgefühl (o intuiţie) că săptămâna asta voi fi sunată cât de curând în legatură cu contractul de muncă ce expiră pe 30. Aveam de gând să las ca de obicei telefonul închis, dar cum am simţit că e important, l-am deschis şi am aşteptat liniştită să se producă evenimentul (fie că azi, fie că în altă zi). Şi, într-adevăr, după-amiază am fost sunată de doamna cu pricina (care tocmai s-a întors din concediu şi şi-a reluat atribuţiile) care m-a invitat mâine să mă duc să semnez un nou contract. Şi cum am talentul fie să nu fiu în stare să mă concentrez, fie să nu aud bine, fie doar să ascult (din superficialitate) selectiv, nu mai sunt sigură dacă locul în care cred că trebuie să mă duc este cel corect. Ceea ce mă zgândăre pe undeva pe dinăuntru şi nu mă face să dorm bine la noapte. Desigur că tantia nu mi-a oferit nici-o ocazie să mă duc în altă zi (şi nici aura ei ca persoană nu se pupă cu a mea), fiindcă aveam altceva plănuit, aşa că a trebuit să dau un telefon şi să-mi modific puţin planurile. Altă corvoadă caracteristică fără sens.
Pe de altă parte, comanda ramburs pe care am făcut-o zilele trecute pe numele meu de la polirom.ro prin intermediul poştei române nu a mai putut fi ridicată de la oficiul poştal respectiv de către mama (aşa cum s-a întâmplat fără probleme până acum un nu ştiu cât de scurt timp). Deşi pe buletinul ei figura aceeaşi adresă. Aşa că pachetul meu ia cale întoarsă, din încăpăţânarea unor birocraţi absurzi. Şi avusesem şi acel Bauchgefühl, căruia nu i-am dat crezare... S-a spart ulciorul. Kaputt, gata, a înţărcat bălaia.
Nici nu ştii cât mă scot din sărite anumite persoane din familie prin insistenţa lor de a nu se complica şi abate de la drumul drept (cu ochelari de cal, cel mai simplu şi cel mai sigur din viaţa lor pe care şi l-au ales şi pe care îl urmează cu sfinţenie), din motivul că fie e prea multă zăpadă, fie n-au acces la nici-un medic în caz de urgenţă, fie s-au obişnuit numai cu acelaşi sortiment de prăjituri la cafea, cu concediul în aceeaşi localitate şi altele, şi altele, şi altele...

De ascultat

D. a găsit un site cu muzici din anii '20-'30-'40. Click în meniul de sus de tot pe "Hörkabinen" şi selectează "Unterhaltung" (muzică uşoară)/"Klasik"/"Kurioses". De-acolo se deschide o fereastră din care primeşti stream la o listă de melodii. Din păcate nu (prea) merge dacă e minimizată în tray. Totuşi, când n-ai ce face, merită o atenţie. :)

Moolaadé

Apropos de tăierea împrejur a femeii. Alaltăieri noapte am văzut pe un program tv al vecinilor noştri olandezi un film din Senegal care, deşi nu am priceput mare lucru (nici din limba de baştină, nici din subtitrare) m-a revoltat şi în acelaşi timp impresionat până la lacrimi. Aceeaşi îngustime umană de care nu scap nicăieri. Aceleaşi concepţii vechi ce rămân ca nişte sechele în minţi neluminate.

Aici poţi vedea câteva fragmenţele de film.

PS: - Am scăpat de "tractor", am unul nou total silenţios. :D
- Am un mic mare terorist lângă mine, care încă mai caută (sau nici măcar, dar găseşte) sau îmi oferă motive de hâră.
- Cu job-ul merg în continuare ca Aushilfe. Fiindcă mi-am făcut programul, am două săptămâni aproape goale. Adică am liber. Vineri am venit acasă cu dureri de cap şi ameţeli. M-am stresat cam tare, deşi pe banii ăia nu merită. Doar n-o să mă îmbolnăvesc.

Pepiniera de zgârciţi

Se dau deocamdată două exemple concrete şi cât se poate de reale:

* Se cumpără un frigider/maşină de spălat/dulap şi se refuză livrarea la domiciliu pe motivul că există buna spinare a unui unchi/tată/socru/prieten care poate căra gratis până sus obiectul nou cumpărat.
* Se renunţă la a pune în coşul de cumpărături una bucată spumă de ras. Săpunul de mâini de-acasă ce-are?

Protagonistul este... un puşti, mă rog, nu chiar, dar nici departe nu e.

Continuarea - când o da Domnu'.

Am şi eu...

...momentan o obsesie. Despre noul job, partea a doua: intratul în rutină. Cu asta defilez. Am nimerit astăzi în tura de după-amiază. În magazin erau destui clienţi când am ajuns eu. Să le zic, cel puţin, curioşi. S-a lucrat la ambele case. Prima parte din program mi s-a dat un departament sub supraveghere. Acum, că m-am nimerit "de partea cealaltă a tejghelei", am realizat cât de indisciplinaţi sunt în mare parte clienţii. Ce haos lasă în urma lor. Cât de nehotărâţi sunt unii. Cât de lacomi - alţii. Cei mai mulţi sunt "mafia de batic" (cum le zice D), adică femei cu văl, cărucioare şi mulţi copii după ele, posibile suspecte de furt (adică nu toate dintre ele fură).
Pentru prima zi în viaţa mea la o casă de marcat sunt mulţumită, deşi în ritm non-stop am rezistat aproximativ două ore, exact până în momentul când dintr-o dată coada s-a scurtat şi a dispărut. Era deja seară, alte magazine închiseseră cu siguranţă. S-a făcut brusc linişte. Foarte binevenită.
Au existat desigur atât bâjbâieli, greşeli din partea mea, cât şi clienţi nerăbdători, aiuriţi şi/sau teatrali. Am beneficiat de ajutor. Ce bine! În mare parte am prins algoritmul. Mai trebuie exerciţiu, fiindcă mă aşteaptă mai puţine ajutoare în magazin şi în afară de casat mai trebuie păstrate ordinea şi curăţenia, despachetat şi prezentat marfa care vine săptămânal şi alte sarcini mărunte. E adevărat, acum este muncă relativ mai multă sau cel puţin cu mai multă responsabilitate, mai mult stres şi pe bani cam puţini. Iar de jobul part-time nu mă simt încă pregătită. Acolo se ascunde şi mai multă responsabilitate, de care o vreme n-am încă nevoie. Trebuie să mă adaptez.
Pe de altă parte până la sfârşitul lunii ar trebui să mă mai duc la serviciu după calculele mele doar de 3 ori. Am 63 de ore din 80.
Mă duc să mă culc. Am două zile libere.

Ăăă

Frecat menta. Aproximativ. Venit instructor de casiere. Instalat case de marcat. Început instrucţia. Cam târziu. Lălăială cu o groază de detalii în toate privinţele. Oboseală, lipsă de concentrare. Deci cum? Panică. Panică. Panică. Aşa se explică totala lipsă de experienţă în domeniu. Sper totuşi că n-or fi toate negre din prima zi. Şi fără ajutoare călite. Sâmbătă intrăm în pâine.

Leapşa de la Gramo

Ce-am citit ultima oară şi care-i ultima carte rămasă neterminată.

Ultima carte citită e volumul 3 din "La Medeleni", fiindcă (ruşinică mie) abia acum i-a venit timpul. Dar nu-i târziu şi abia aştept s-o duc până la capăt.
Ultima carte rămasă neterminată nu ştiu care e. În ultima vreme am terminat cam tot ce mi-am propus. Aşa îmi place mie, fac eforturi incomensurabile să sfârşesc şi ceea ce îmi place mai puţin. Îmi amintesc totuşi de cel puţin una pe care am amânat-o acum câţiva ani deja (şi pe care am adus-o cu mine aici), pentru zile cu o anumită dispoziţie, fiindcă nu e beletristică. Uite că nu i-a mai venit timpul. Se numeşte "Inteligenţa emoţională". Leapşa merge mai departe la Diana Iepure şi la Florin Hălălău.

LE - Tocmai mi-am amintit de o carte recent lăsată pe stand by (dar nu fiindcă nu-mi place, am dat prioritate altora). E o carte de povestiri (independente una de cealaltă, deci merge): Bernard Werber - "Arborele scenariilor posibile si alte povestiri".

"Du bist weiter!"

Also (mor după cuvântul ăsta, deşi în română mă calcă pe nervi abuzul de propoziţii conclusive fără să fie cazul): mi s-a oferit un job part time. La una din filialele aceluiaşi magazin. Ceva mai bine plătit. Dacă vor pierde nu ştiu ce proces care li s-a intentat de curând, poate am şanse chiar la mai mult. Voi avea sporadic şi câteva atribuţii organizatorice în caz de suplinire. La clasa mea de impozite înseamnă să plătesc o groază de taxe, dar cel puţin încep să îmi asigur o pensioară, voi avea dreptul la asigurări sociale şi la concediu plătit. Şi poate am şansa să vin la mine în oraş, ca să scutesc drumuri şi abonamente (era să zic RATB) de tren/autobuz. D mi-a dat undă verde. Deocamdată mai am puţină treabă aici unde sunt. Magazinul se deschide sâmbătă. În cea mai mare parte a fost amenajat. Cineva se va îmbrăca în mascotă şi va umbla pe străzi pentru reclamă. Mâine se pare că vine cineva (trebuia astăzi, dar s-a îmbolnăvit, aşa că am liber :D) să ne înveţe să lucrăm cu casa. Am aşa un fel de lehamite în mine..., dar asta e senzaţia jumătăţii ăleia care vrea să frece menta în continuare pe-acasă. Aşa căăă... bâşti de-acilea! Împac şi capra şi varza. Adică aduc şi neşte bani în casă (poate reuşim să cumpărăm finally şi apartamentul vecin) şi am grijă şi de băiat să nu "moară" de foame. :P :D

Mda

Nu prea am ce povesti, nici nu pot trage de mine să scot mare lucru. Săptămâna asta am tras laolaltă cât pentru două săptămâni. Magazinul se deschide sâmbătă, săptămâna viitoare. Ieri am scăpat mai pe la prânz nu doar fiindcă am reuşit să sortăm şi aşezăm mese/rafturi/cuiere toată marfa primită până acum (mai sunt anunţate încă două şarje), ci şi fiindcă o defecţiune la proaspăta instalaţie electrică ne-a lăsat pe întuneric. De comentat nu am decât că nu se poate nicăieri fără "cooperativa - munca în zadar". Cu alte cuvinte: mie mi se cere să fac un lucru, să aranjez nişte obiecte într-un anume loc sau într-un anumit fel, iar ceva mai tarziu munca mea se duce naibii, fiindcă o şefă dezorientată se răzgândeşte şi modifică. Nu mai zic de datul cu aspiratorul. Zilnic se aspiră, iar după aceea e musai să se desfacă o serie de pachete sau să se taie ceva care să aducă mizeria unde-i era locul. Nu mai vorbesc de uitucenia sau de limitarea, neatenţia sau nesimţirea aceloraşi şefe care-mi cer diferite acte care fie nu sunt necesare, fie nu trebuie să le comand eu (ci angajatorul). Iar contractul e făcut cât mai spre dezavantajul angajatului. Cât mai încălcător de lege posibil. Lucruri de care eram convinsă încă de dinainte de angajare. Dar toată treaba e temporară. :)