Vorbei

Nu am nicio scuză. Sunt imposibilă? Întrebarea era foarte corectă. Chiar mă temeam de ea. Ce vreau eu, de fapt? De unde confuzia asta? De ce tu poţi să laşi lucrurile aşa cum sunt în momentul ăla, să mergi mai departe, iar eu musai să le stric, fiindcă îmi doresc (şi ştiu!) imposibilul, fiindcă aşa am talentul să visez prea mult şi să cred, fiindcă nu înţelegem nimic din noi sau probabil că n-am înţeles niciodată. Cred că e timpul.