Sunt în acel mood în care am chef de scris fără să mă adâncesc (prea tare) în filosofeli, ci doar să mă limitez la câteva mărunţişuri. Am câteva zile libere, prilejuite de sfârşitul de săptămână prelungit de lunea rusaliilor catolice şi de alte două-trei zile şterse din calendarul muncii. Teoretic - timp mai mult pentru mine pe care fie îl dorm, fie îl pierd aiurea. Am ieşit finally în grădină şi mi-am curăţat parceluţa de buruieni. Câteva dintre tufele de căpşuni (salvate şi) mutate de la vecinul grădinar au deja rod cu floarea în cur, să vezi ce de dulceaţă fac :)). Dalia creşte şi e atacată de paraziţi, dar le-am venit eu de hac la timp. Rododendronul aceluiaşi vecin (de care n-aveam niciun chef, e plin de rododendroni în zonă, mie îmi par extrem de inestetici când li se ofilesc inflorescenţele) creşte şi el. Mi-au răsărit freziile, deocamdată verzituri. Am presărat seminţe de mac şi alte câteva buruieni scăpate printre ele, mi-am făcut un mic rond în care am însămânţat gălbenele. Anul ăsta îmi păstrez câteva flori şi pentru ceai. Am uscat rufe parfumate în restul de soare al dup-amiezei târzii. Am mai plantat un trandafir pe care l-am primit cu ocazia împliniriicelor19primăveri. Cei din grădina din faţă au înflorit şi sunt aşa frumoşi... Din parcela cu plante condiment nu mi-a răsărit încă mare lucru, deocamdată nu recunosc decât câteva fire plăpânde de mărar. Ieri am repetat experimentul într-un ghiveci de teracotă. Dacă nu iese nimic, mă dau bătută şi cumpăr răsaduri de la piaţă. :P Din măcriş (un moft nostalgic), în schimb, am făcut prima salată şi plănuiesc o supă. :D
Am ieşit cu D până la Düsseldorf. Miercuri am drum (din nou) într-acolo cu un scop pe care nu-l dezvălui încă aici, deşi altora am apucat deja să le spun, nu ştiu de ce m-a luat gura pe dinainte, în fine, nu e neapărat superstiţie, ci e chestia aia de după când te întreabă cu toţii "şiii? ce-ai făcut?", iar ţie nu-ţi mai arde de lămuriri. În fine, am plecat fiindcă ne permite biletul să mergem amândoi cu el în week-end şi fiindcă am vrut să studiez drumul în prealabil. E suficient (dar nu extraordinar) de lung şi n-am nevoie de bâjbâieli într-o zi atât de importantă.
Ne-am întors apoi la malul Rhinului şi la târgul de peşte, de unde am plecat iar (nu cu peşte ci) cu chipsuri de mere şi alte câteva produse bio de la prietenii noştri din Würzburg. Pe stradă şi prin târg se produceau diverşi, e festival de jazz, iar în jurul lor - gură cască la o bere majoritatea în acelaşi (au nemţii un cuvânt) Stimmung cu ei, bâţâindu-se psihedelic chiar pe ritmurile coverurilor lor de nu-mi venea să cred, o tanti trecută de două vârste care urla şi ea acolo ca surogat pentru nostalgicii flower-power, un nene care îi imita pe toţi Chris Rea ai momentului. Mi s-a făcut dor de autentic. Lucrurile produse pe stradă sunt nişte (scuze pentru îmbârligătură) nişte ieftinătăţi gratuite pentru ăia care se mulţumesc cu o porţie de Pommes servită pe "capacul de tomberon". Nu pot să mă adaptez la acest Stimmung. Găsesc transa (poate greşesc, şi ce?) ca fiind mai degrabă un fapt intim.
Ne-am aşezat pe malul înverzit ca mulţi alţii şi am huzurit câteva zeci de minute cu nasul în soarele călduţ după-amiezei. Mi-am amintit de şimailiniştea de la Dunăre. Acolo mi-ar fi plăcut să mai stau un pic. Să-i mai zic câte ceva, să-mi poarte ea gândurile şi suspinurile până departe la marea cea mare. De o linişte ca aia, brăzdată de briză, am nevoie uneori. Fericiţi cei cu Dunărea lor! Eu mă mulţumesc deocamdată cu micul Ennepe, cel pe lângă care mai trec cu bicicleta în drum spre tarlá.
