Nemții au un cuvânt, Bedürfnis, care mie îmi place mult și care vreau să cred că nu înseamnă doar nevoie. El implică și conceptul de dorință în același timp. Nu una pur fizică, ci mai mult de atât. În fine, mi se reîntoarce acest dor aproape cu regularitatea ciclului meu hormonal. Aș vrea să-mi permit să-i pot spune cuiva cât îl iubesc, pur și simplu, fără să creez iluzii și speranțe că ar putea fi ceva mai mult de atât, fără să ”ucid” iubirea atunci când tac, când plec, când nu mai exist. Este o lipsă, iar în energia ei paradoxal călduroasă risc să rămân prea mult și să nu ajung nicăieri unde mi-am propus. Să iubesc fără să o spun? Charlot e acolo deja. Știe, dar lui Charlot nu mi-e teamă că îi frâng inima. A face publice, cât se poate de fățiș, niște sentimente e ca și cum ai scoate o caleașcă strălucind a poleială într-un drum plin de praf. 

Nu-mi permit să iubesc când o simt. Iar fântâna e plină de apă.  :(