noaptea vălul este fin de tot
mă întind în grădină pe iarba uscată de secetă, sub trandafirul înalt
inspir aerul răcoros, aromat de frunzele trandafirului
aud șușotele râului de dincolo de case în liniștea deplină
sunt un playlist de secvențe,
un mozaic puzzle în care mai adaug o piesă,
holograme cu noi
o privire fixată în ochi
un trup zăbovind lasciv
o lună de 85% intr-un semn zodiacal și cu planetă în conjuncție
pe care nu o vezi, fiindcă nu știi de ea
dar știi de Dumnezeu
îl cauți în tot și în toate
și îl găsești acolo unde te uiți mai puțin
într-un vârf de deal,
în aroma frunzelor de trandafir,
între ușile unei mașini în trecere,
în cădere, în cântec, în poezie, în atingere, în alinare,
aici și acum
inspir și urc,
fiindcă scara mă înalță deasupra acestui timp de angoase, vini și neîmpăcări,
acolo unde toate evadările fericite devin permanență,
acolo unde iubirea capătă culori ireale...
dar las semne peste tot,
să știi pe unde mă găsești,
când vei ști că e timpul să mă urmezi
