Acasă

Nu mai am timp să citesc, nu mai am timp să scriu şi nici chef nu prea (mai) am. Ne-am întors de-o săptămână, ne-am reacomodat destul de repede în ciuda frigului instalat în casă între timp - dincolo nu era montată centrala (de azi e iar la locul ei, fiindcă am sunat instalatorul cu nesimţire ca să vină) - aşa că dormim încă în bucătărie unde se petrece mai tot, mai puţin statul la tv şi la computer. LS a supravieţuit cu bine călătoriei, a dormit în mare parte, a crescut în maşină spate în spate cu mine şi nici nu am realizat. Am traversat cu această ocazie 10 ţări, în cea mai mare parte dintre ele am şi poposit. Ne-am întors prin Slovacia şi Polonia. Am ajuns - cum s-ar zice - la Cuca Măcăii, în munţii Tatra (la plimbare) acolo unde e prea puţin exotic de făcut concedii, unde cofetăriile au un aer familiar (ceva ante1989), am ajuns la o fabrică de sticlă cu suflători umani din Bohemia cehă, am ajuns în (mult?) lăudata Cracovie şi am profitat de o masă la un restaurant din cartierul evreiesc, am ajuns în munţii Krkonose (în nemţeşte - pleonastic - Munţii Uriaşi) şi cam atât. N-am făcut trasee montane, că n-aveam cum cu căruţa după noi. Ne-am plimbat un pic şi ne-am întors acasă. Botezul a fost fain. Statul acasă la mama a fost fain şi din nou prea scurt. Iarăşi m-am revăzut cu prea puţini dintre cunoscuţii mei. Nici că ar fi meritat să mă zbat prea tare. Unii dintre ei nu-mi mai vorbesc de la o vreme. Asta e.
Suntem acasă şi dăm ghes cu şantierul. LS creşte, se întoarce deja în pat, nu prea mai are loc în coşuleţ, i-am înlocuit landoul cu buggy-ul şi pare mulţumit, vorbeşte mult, e vesel, cuminţel, s-a schimbat. Cât de curând începem să trecem pe mâncărică. Am pus poze noi în album. Sper să le pun şi denumirile cât de curand. Mai am câte ceva de recuperat şi realimentez albumul. Cam asta e.
Nu trag obloanele, dar nu ştiu când voi mai ajunge să scriu pe-aici. Pe de-o parte îmi pare rău, pe de alta timpul cu LS, bebeloiul de el, este atât de preţios... O să-mi mai fac timp printre picături. Noapte bună!

Urlaub

Am ajuns de cateva zile. LS a rezistat surprinzator de bine. A mai chitait pe ici pe colo, a dormit in mare parte. Ceea ce nu inseamna totusi ca drumul n-a fost greu. Carutul a fost cel putin jumatate din bagaj, vreo 3 geamantane au stat calare pe bancheta din spate langa copil. In Slovenia e dragut, am stat la o ferma prin ŠKOFJA LOKA, gazdele foarte saritoare si atente, ne-am plimbat pana la Bled si prin Ljubljana. O tura cu masina prin munti cu biserici in varf (pe scurtatura), un defileu cu ape repezi (Vintgar). Pe autostrada in Croatia o carciuma in care timpul s-a oprit la anii 90, unde cartofii inca sunt taiati de mana si prajiti intr-o tigaie. Un Belgrad imputit de noxe si aglomerat de soferi idioti. Un Let's do it Romania superficial (ca nici nu putea fi altfel) in care gramada de gunoaie stranse (imprastiate mai degraba) in oborul bunicilor mei o bate la fund pe cea stransa de pe toata soseaua comunei. Campurile si marginea soselei spre Corabia, Izlaz, Turnu Magurele sunt innegrite la propriu de parjolul pus la cale de bine intentionati. Trist. Ai mei si-au construit o casuta draguta pe terenul lor din Mogosoaia.
Ieri am primit o carte care poarta mirosul autorului ei. 

Bila alba pentru un grup de artisti din Belgrad care a pus la vanzare printre altele niste creatii foarte dragute din flori presate inramate fistichiu. Evident ca le-am facut o mica vanzare. Sper sa mearga si pozele de pe site cat de curand.

Mda

Nu ştiu dacă doar românii sau oamenii în general au talentul să se bage în seamă, aşa ca chestie, şi dup-aia să se dea la fund cu evidenţă. Exemplu concret: cred că mai mult de complezenţă mă întreabă cineva (ca mulţi alţii) când mai venim şi noi prin ţară. Şi zic şi eu: păi prin septembrie, că avem doi prunci de botezat şi petrecem. Aaa, păi să mă inviţi şi pe mine, că vin şi eu. Am aşteptat să se planifice treaba şi mi-am amintit de persoana cu pricina. Voiai să-ţi zic de botez. Daaaa!!! Excesul de zel i-a scăzut subit când i-am spus la ce biserică se petrece evenimentul (undeva nu chiar în Bucureşti, fiindcă ai mei nu mai stau acolo, dar nici nu într-un loc inaccesibil) şi mi-a replicat ceva de genul aoleu, atât de departe? Am încercat s-o mai lămuresc cât de cât, dar era clar că discuţia noastră se terminase. Am lăsat-o deci în coadă de peşte şi mi-am văzut de ale mele.
Pe de altă parte, lipsa de entuziasm a altora când îi caut nu mă lasă rece. De aceea tac şi mă însingurez.
Una dintre cele două mătuşi n-a ezitat să mă întrebe din nou dacă mi-am găsit o grupă de Pekip sau dacă nu cumva am cunoscut vreo mămică uite-aşa, întâmplător, pe stradă. :-|

Duminică o luăm la vale.

Diverse nemulţumiri

În mai puţin de 3 saptămâni o luăm la vale. D a făcut rezervări prin Slovenia, Serbia şi Polonia.
M-am reapucat de conducere. După 5 luni de stat de bară n-am uitat mare lucru, dar nici progrese nu se văd la orizont. Pun oboseala la socoteală, maşina cu prea multe chichiţe tehnice, dealurile din oraş şi străzile înguste puse de-a curmezişul în pante periculoase. Nu pot. Nu mai am răbdare. Se prelungeşte chinul la nesfârşit. Îmi bag picioarele, trec pe hidramată şi gata. Sunt antitalent la conducere, învăţ greu şi sunt aeriană.
Ieri am fost cu LS din nou la medic. Este un supercopil, după cum se exprimă nenea doctorul. Un tip bonom de care îmi place tare mult. Mă întreabă de fiecare dată cum îmi merge, că dacă mie îmi merge bine, îi merge bine şi copilului. Păi de ce să mint? Ieri eram superobo, LS a avut nişte crampe în burtă în mijloc de noapte, eu de-abia reuşisem să adorm după ce mă chinuise obsesia statului la volanul maşinii de şcoală. Aşa i-am zis eu doctorului că LS nu doarme toată noaptea fără întreruperi. Mă trezeşte să-l alăptez şi ca să evit trambalarea doarme lângă mine. De câteva zile îmi refuză uneori sânul, ori nu-i mai ajunge laptele, ori nu ştiu, dar am început să-i completez seara la culcare cu lapte praf. Ceea ce îl face să doarmă mai mult, dar nu şi mai bine, că de meteorisme n-a scăpat. Paradoxal, a spus medicul, însă dacă el ar dormi în pătuţ sau coşuleţ, aş putea dormi şi eu mai bine. Mi-a dat nişte eşantioane de lapte praf pentru burtici sensibile ca să-i dau seara la culcare. Şi m-a chemat peste o săptămână să-i spun cum a fost. Aseară a refuzat biberonul.
Aşa că l-am alăptat şi l-am pus în coşuleţ. A adormit acolo cu suzetă şi cutiuţă muzicală. I-am pus o păturică într-o faţă de pernă şi l-am acoperit cu ea. La noi vine iarna. După 4 ore s-a trezit să-l alăptez şi l-am pus iar în coşuleţ. A adormit iar, dar toată frichineala din somn şi coşuleţul agitându-se lângă patul meu m-au împiedicat să mai pun liniştită geană pe geană. Orice snifăit, pufăit, tuşit se poate termina oricând cu un reflux de lapte direct pe nas şi cu circul aferent. Cred că sunt nebună. Dar alea 4 ore fără el lângă mine au fost dumnezeieşti Ce fac eu acuma cu laptele praf? În fine... Experimentez din nou.
Nu ştiu cum a făcut, dar instalatorul nostru s-a arătat săptămâna trecută 3 zile la rând. A pus aproape toată faianţa şi tot mai are destul de lucru. Habar n-am când o să termine, dar la noi în cameră e deja cam prea frig şi fără el nu putem pune centrala la loc.
Îmi doresc o sofa în camera din care scriu acum şi în care privesc tv-ul seara. Îmi doresc să scap de nişte gunoaie şi de nişte linguri de lemn. Prea încet merge totul. Nu mai am tihnă.
Am o durere ca o arsură sub zona cefei.

Despre socializare, creştere, medici etc

Trecură aproape 3 luni. LS a crescut şi, cum ziceau unii mai experimentaţi, s-a schimbat. Este "lieb" cum zic nemţii, adică departe de ceea ce se numeşte "Schreikind" (copil urlător), articulează diverse sunete, începe să apuce, deocamdată reflex, diverse obiecte şi zâmbeşte social. Există persoane (din familie) care ne întreabă dacă nu ne-am înscris deja în vreo grupă de Pekip sau de masaj sau dacă ne-am dus la înot. Răspuns: încă nu. Toate astea costă bani. Ok, pentru binele copilului nu facem noi rabat la chestii atât de importante, dar 1. Pekip nu cred că e mare brânză (vorbesc totuşi în necunoştinţă de cauză), 2. masaj am învăţat la facultate (inclusiv masajul sugarului), deci îl practic singură acasă după baie iar 3. pentru înot bebeul nu are încă vârsta necesară. Da da, zic persoanele respective, dar (iarăşi dar) nu ăsta e neapărat scopul. Şi voi şi bebeul aveţi nevoie de socializare. Aşa intraţi în contact cu alţi părinţi, puteţi schimba păreri, vă puteţi împrieteni, copiii pot creşte "împreună". Uşor de zis. Cineva din familie a încercat deja faza cu Pekip. Niciunii dintre părinţii prezenţi acolo nu erau dispuşi să-şi facă prieteni noi.
Oamenii au tendinţa tot mai mult să se retragă. Cuibul lor le e suficient, cel mult o ieşire la îngheţată din când în când şi gata. Exagerez? Poate că da. Nu ştiu dacă procedăm chiar întocmai, însă şi noi tindem să ne însingurăm. În casa de vizavi au locuit până de curând două (aşa ne-a plăcut nouă să le spunem) "familii fericite" cu copii. Cea de la etaj s-a mutat de curând din casă. Are doi copii care se joacă de câţiva ani singuri cu alţi copii de pe stradă. Cu ei ne-am cunoscut mai de-aproape abia după ce s-a născut LS. Păcat, că par tare de treabă. A rămas să-i invităm la o masă românească. Dar casa în care stăteau cu chirie e din ce în ce mai neîngrijită. Vecinul de la parter face discotecă online în pivniţă şi bubuie toată casa, vecina de deasupra i-a reclamat la poliţie după ce au montat în scară o cameră antihoţi. Familia fericită de la parter are un singur copil pentru care s-au chinuit 5 ani şi care e ţinut "să nu se spargă". Este, cum zicea vecinul lor de deasupra, un "Fensterkind". Şi aşa e. Copilul ăla şi-a petrecut în mare parte mica lui copilărie privind de la fereastră. Ăla e un copil singur. Poate are totuşi noroc. În ultimele săptămâni l-am văzut şi pe el pe-afară. În plus, îl duce maică-sa la grădiniţă.
Şi m-a pălit azi dorul de socializare şi m-am apucat să dau telefoane, să trimit sms-uri. La unul nu mi s-a răspuns. Vecina mea de salon de la spital a născut în aceeaşi zi cu mine. Eu depăşisem termenul, ea era un caz de urgenţă, copilul (prematur) intrase în suferinţă fetală. Azi, după aproape 3 luni, am reuşit în sfârşit să dau de ea şi să vorbim. M-am autoinvitat mâine pe la ea. O alta, care ar putea fi maică-mea s-a scuzat că nu m-a mai sunat de mult. Ea zice mereu "rămânem în contact, te sun, mă suni, ieşim la îngheţată". Mai mult pentru ea însăşi. Însă nici eu nu mă mobilizez mai mult. Comoditate, altfel? Cea care nu mi-a răspuns, fosta mea vecină, italianca, al cărei apartament e acum al nostru, are între timp doi copii. M-am întâlnit cu ea întâmplător într-un magazin. Nu m-am mai dus pe la ea de vreo 3 ani, de când născuse prima oară. Nu m-a sunat niciodată de-atunci. Astă iarnă când ne-am întâlnit (tot întâmplător) pe stradă spunea că de când cu copiii nu mai au prieteni. Copiii sunt obositori. Familiile respective nu mai au numitori comuni. Nu ştiu ce vreau să demonstrez cu asta. Probabil nimic. Sunt fapt diverse din viaţa mea.
Ieri am fost la medic. Am nimerit într-un praxis foarte bun. Pentru asta mă deplasez în alt oraş. Medicul e un tip bonom, celelalte angajate sunt de asemenea foarte de treabă. Pupitrul de la recepţie are formă de vapor. Sala de aşteptare e o cameră cu jucării. Timpul de aşteptare e scurt, cine ştie cunoaşte, fiindcă în general la medicii din Germania, dacă nu ai asigurare privată, nu ai şanse să intri prea curând, iar la ora programării în niciun caz. I-am făcut lui LS primul vaccin. Unchiul doctor ne-a spus că după vaccin ori va dormi mai mult decât de obicei, ori va fi agitat şi va face temperatură. La noi a fost, desigur, agitat. Noroc că am primit o reţetă cu două tipuri de supozitoare, reţetă ale cărei costuri sunt acoperite complet de casa de asigurări. Toate reţetele medicale pentru copii (nu ştiu dacă or fi şi excepţii, oricum nu e cazul nostru) sunt gratuite.
Mai nou, s-a gândit Ursulica, o fi ea, o fi ministerul pe care-l conduce, egal, să dea copiilor de şomeri nişte carduri în contul cărora pot lua parte la diverse activităţi socioculturale şi sportive ca să se dezvolte armonios şi să nu mai sufere de pe urma unor părinţi cu lipsuri şi egoisme.

Apropos de LS. Ce mai face el în ultima vreme:

* completează chestionare auto

* se joacă la tastatură

* dă să se întoarcă

* citeşte prospecte comerciale

* mai duce câte ceva la gură

* vrea să se ridice în funduleţ

Restul în pozele din dreapta.

Cam gata.

Deja mai bine de două luni...

...cu Măria Sa. Are iar puseu de creştere. Ar mânca non stop. Îmi ocupă cam tot timpul, cu foarte scurtele şi puţinele excepţii când doarme, noroc că doarme noaptea (fiindcă sunt lângă el). Are programul lui de circ (a se înţelege "facemcaca") dimineaţa pe la 5 (deja şi mai devreme) când începe să se frământe. Nu spun că încă mă mai trezeşte pentru alăptat. În fine. Se agită voios când e binedispus. Trânteşte câte un rânjet sau ţipă. Îşi ţine capul. E o senzaţie nemaipomenită să-l ţin în braţe obraz lângă obraz sau să-mi adoarmă la sân, inocenţa lui în persoană. Chestie de încredere. Nu prea-i mai place în Maxi Cosi (coşuleţul de maşină), nici în wrap, i-am agăţat un mobile deasupra coşuleţului din casă. Poze noi pun mai mereu în album, vezi slide-show-ul din dreapta.

D chiar nu vrea să zburăm. Nu ştiu cum o să facem atâta drum cu copil mic.

Mi se lungiră ochii după cartea aia. SD s-a îndrăgostit şi a uitat de restu' lumii.

LE - În Dortmund se cântă la pian în mijlocul străzii, în librărie, la magazin... Cine ştie are clapele la dispoziţie.

Halal educaţiune

Deci (sic! :D) mi-am cam băgat picioarele de la bun început în faza cu coşuleţul. Copilul doarme lângă mine. Şi aşa mai dorm şi eu. Şi nu, nu l-am cumpărat degeaba, îl folosim în timpul zilei când mai depunem pruncul într-un loc ferit de incidente neplăcute. Nici pătuţul pe care ni l-a dat cineva foarte ieftin. Îl ţinem pe post de dulap de haine, că n-am reuşit nici acum să ne luăm comodă. Saltea încă nu are, deci e numai bun ca spaţiu de depozitare.
În rest, creşte, vai ce noutate! E un bolovan bucălat. Râde, se-agită, dă din mâini şi din picioare, (aşa) regurgitează o parte din ce-a alimentat, protestează (urlă) când rămâne singur şi - ce-am observat de la o vreme - se sperie (îngrozitor) când tresare în somn (un somn superficial, presupun)(şi observă că e singur).

Mă bate gândul să reiau lecţiile de conducere şi să-mi dau naibii examenul. Ar cam fi timpul. Cu puţin noroc, la toamnă ajungem şi noi pe-acasă (în Ro). D vrea pe 4 roţi, eu aş fi vrut prin aer, n-am reuşit să-l conving. Vrea concediu pe traseu. Caută deja pensiuni prin Slovenia. :-/

Jurnal de Stubenwagen

Ok, am hotărât să încep experimentul "coşuleţ". Speculez şi eu ideea că a cam deprins ritmul zi/noapte şi că se doarme când trebuie. Băiţă, masaj, lăptic. LS dădea ieri seară semne clare de oboseală. Cred că a avut o zi nu prea bună. Posibil şi din cauza alăptatului aiurea. În doze prea mici. Dumnealui respinge uneori sânul, mai ales dacă nu (mai) curge (imediat) sau a obosit şi am deseori falsa senzaţie că nu mai vrea. L-am pus aşadar pur şi simplu în coşuleţ, l-am ţinut de un picior sau de burtică, am dat drumul la ursuleţul cântător (că şi-aşa aveam impresia că l-am cumpărat degeaba mai ales pentru faza că imită zgomotele auzite din viaţa intrauterină care se presupune că liniştesc BBii mici, fază valabilă numai imediat după naştere, când încă îşi mai amintesc, nu mai târziu; oricum, chiar dacă l-am cumpărat la timp, la noi acasă nu a mai funcţionat aşa minunat ca la spital) şi a adormit. Pe la miezul nopţii (după vreo 3 ore) l-a trezit iar foamea şi a supt doar la un sân şi a adormit la loc. Ceea ce înseamnă că nu i-a mai ajuns pentru încă pe-atât. Deci s-a trezit după două ore cu nişte crampe. A bobinat ceva în scutec şi l-am cam trezit cu schimbatul scutecului. N-am mai îndrăznit să-l pun în coşuleţ. Până la ora 3 noaptea nu reuşisem să aţipesc decât câteva minute. Ok, vina mea: un pahar de cola băut mai pe seară. :->
Experimentul meu a funcţionat cam o jumătate de noapte (asta în cazul în care calculez la programul de somn comun inclusiv primele câteva ore pe lumină ale dimineţii). Prima mea remarcă. Dacă un copil adormit se hrăneşte doar parţial şi (ştiu că) se trezeşte de foame în scurtă vreme sau îl frământă nişte meteorisme, spre dimineaţă începe circul. O las totuşi la nivel de presupunere, fiindcă D a încercat să doarmă azi-noapte lângă noi şi n-am vrut să-l deranjez cu posibilul circ. Oricum nu s-a odihnit.
Şi, da, am nevoie de consecvenţă. Dar şi de un copil care se trezeşte mai rar sau deloc noaptea. Ceea ce e un ideal sau o excepţie de la regulă. Fiindcă majoritatea copiilor care dorm toată noaptea sunt hrăniţi din sticlă. Laptele din sticlă are alte componente şi altă consistenţă. Nu spun că din (să recunosc) disperare am cumpărat inclusiv lapte praf din care i-am dat o singură dată cu gândul că-i completez masa, moment în care m-am simţit trădată de mine însămi cu mâna pe biberon. Plus că mi se pare o adevărată corvoadă să prepar acest lapte când sânul oferă totul de-a gata.
Deci experimentăm.
Azi am probat iar o suzetă, fiindcă aproape îşi mesteca degetul mare. Nu toate suzetele sunt la fel. Încă tind să cred că şi pe-astea le-am cumpărat degeaba.

Help?

De ce nu cer ajutor nimănui? De ce nu pretind păreri şi sfaturi? Pentru că majoritatea sunt oferite prin optica fiecăruia. Parţial experienţă proprie, parţial din auzite. Nu funcţionează toate la fel. Nu îl pot alăpta cu program standard. Nu îndrăznesc încă să mă sacrific câteva nopţi (câte?) ca să-l învăţ în coşuleţ, atâta timp cât doarme atât de bine lângă mine, că mă trezeşte la timp doar pentru hrănire şi adoarme la loc şi adorm şi eu lângă el şi astfel reuşesc să mă odihnesc cât de cât. Ce e aşa de grav că doarme lângă mine în pat (şi bine că doarme măcar noaptea!) şi că D şi-a mutat cartierul de dormit în altă încăpere? L.S. e un mic terorist speculant. În braţe ar sta cel mai bine. Tot acolo adoarme şi ar continua să doarmă. Mutat de pe braţe în altă parte (coşuleţ, cuibuşor făcut din perna "cornuleţ" de alăptat etc) se trezeşte cam imediat şi urlă cu un aer tragic. Colici e mult spus. Ne descurcăm. Putea fi mult mai rău. Copilul cică s-a "învăţat prost". Nu cred că greşesc dacă-l ţin mai mult aproape de mine. Nu greşesc nici dacă, dimpotrivă, nu îl ridic imediat ce începe să urle. Ba chiar îl ignor multe minute în şir. Altfel mă sufocă muntele de vase nespălate de pe chiuvetă (de exemplu) sau risc să mănânc doar pâine cu unt. Da, ştiu, nu e păpuşă (cum spunea Diana). Cei care se exprimă cu "Aaa, wie süüüß! Ein Babyyy!!" parcă n-ar avea habar câte eforturi cere puericultura. Tăcem şi înghiţim. Mergem mai departe. Va fi mai bine. L.S. s-a făcut între timp cât un bolovan. Şi s-a schimbat la faţă.

Offtopic

De ce femeile fac yoga şi bărbaţii beau.

Somn uşor MM

A murit un artist, a început circul din presa ro. Dacă nu judecă, bipezii nu mai sunt oameni. A avut ea motivele ei. Mai bine ar lăsa-o în pace. O idioată de la realitatea zgârmă în rahat în direct şi îşi întrerupe sistematic partenerii de discuţie. Halal!
Chiar dacă nu rezonez cu ea, am fost şi eu cândva fană MM.

P.S.:  BOR bate câmpii. Sinucigaşul nu e singurul păcătos pe această lume.

Caniculă şi furtună

În Germania e vară. Sau mai corect spus: e şi în Germania vară. Fierbinte. Aşa cum o pot percepe nemţii la peste 30°C, dar încă nu 40. Ne topim, L.S are bubiţe, cred că are şi un puseu de creştere, fiindcă pare că nu se mai satură, ar mânca în permanenţă, doarme în reprize mici, se trezeşte speriat după ce-l mut greoi de pe braţe în coşuleţ. Nu mai ştim în ce poziţie să-l ţinem. Posibil că la faza asta se asociază şi niscaiva dureri de oase la cartilajele de creştere. Posibil că are (în sfârşit?) colici. Tot nu sunt convinsă. Ceva asemănător păţim noaptea pe la două când e musai un supozitor cu extract de chimen. Pe de altă parte, când n-are nimic, începe să gângurească şi să zâmbească satisfăcut.
În rest, aşteptăm furtunile, cu alea ne mai răcorim un pic, cu toate că sunt aşa de violente...

P.S.:  Poza cu lada bunică-mii de zestre a ajuns imaginea unui articol idiot de trist.

1 lună cu L. S.

Nu, n-o să transform blogul în jurnal de mămică, dar momentan cam totul se învârte în jurul boţului de om care creşte într-un an cât alţii în paişpe. Sunt ruptă de oboseală. Fomilă primeşte papa de la mama (natură) la fiecare 2 - 3 - (maxim) 4 ore, aşa că se satură doar pentru scurtă vreme. Noaptea, dacă nu are colici (care eu nu cred că-s colici, ci mai degrabă nişte meteorisme ce preced evenimentul zgomotos, galben-verzui cu frimiturele din scutec), doarme, papă, doarme. Cred că deprinde încet ritmul zi-noapte. Adoarme la fel de târziu ca şi până acum, teoretic (şi practic) are ora lui de urlat cam pe la 10-11 seara - exact când aş vrea să dorm şi când sunt cu răbdarea cam la limită (acum vreo două săptămâni încă aş mai fi urlat ca nebuna de la geam, noroc că mi-a trecut între timp), aşa că ideea moaşei de-al îmbăia şi culca la ora 6-7 ne e cam peste mână. Fiindcă după baie, masaj, alăptat oricum nu adoarme imediat. Într-o lună a pus pe el cel puţin 1 kg şi a crescut mai bine de 3 cm. Şi nu crezi până nu te vezi cu el în braţe. I-am luat indubitabil, dar ne scuză entuziasmul, cam prea multe hăinuţe (că doar se spală, ce naiba?) şi există fără să facem vreun calcul prea detaliat o sumedenie de alte lucruri pe care am senzaţia că le-am cumpărat degeaba. Am primit în dar 3 muzicuţe cu aceeaşi melodie, primim în continuare lucruri de îmbrăcat (unele deja cam prea mici), cine e mai inspirat, aşa, ne oferă şi altceva decât şosete şi căciuliţe (din care abia dacă a purtat vreuna), de exemplu un inel sau o cârpă de muşcat sau mai degrabă pamperşi şi uleiuri de masaj. În fine, lui L.S. îi merge bine, deci. Are doar nişte coşuleţe pe faţă, acneea sugarului dacă o pot numi aşa, de la căldură cică, habar n-am, doctorul zice că de la hormonii mamei, băi de dă-l...! Şi picioarele un pic strâmbe, dar nu iremediabil. E clar că a stat prea mult la înghesuială în uter.
Mâine ne vizitează cineva de la Autoritatea pentru copii. Să vedem ce vrea de la noi. Cică ne aduce un mic dar şi ne dă nişte sfaturi.
Sunt în dilemă dacă să-i deschid un blog sau nu. Timp am şi n-am. Trece extrem de repede, numai alăptatul îmi ocupă câteva ore serioase pe zi. Uneori rămân cu gospodăria în pom.

Avem un verişor

Bine ai venit pe lume, Andrei Thomas! :D

http://picasaweb.google.com/alin.trusca/AndreiThomas#

Următoarele zile cu Goguţă

Leander Sebastian

Ne obişnuim încet, încet unii cu alţii, i-am facut deja prima băiţă (cu moaşa de faţă), apoi şi pe-a doua, nu prea i-a placut, fiindc-a fost înfometat. Nu suntem siguri că are colici. Mănâncă mult, cu disperare, apoi regurgitează surplusul. Are ceva strângeri prin burtă, se agită, se frichineşte, dar nu ţipă, după caca se linişteşte. Şi se îngraşă zilnic ca un purcel. Ceea ce înseamnă că lactobarul are destul. Şi deschide la orice oră. Am lăsat educaţia de-o parte. Într-adevăr, dacă are nevoie de afecţiune şi de senzaţie de ocrotire, acestea nu le poate primi decât prin apropiere, prin contact trup lângă trup. Mai ales acum la început. Aşa că D şi-a mutat cartierul de dormit în bucătărie, iar Sebi i-a luat locul în pat lângă mine. Aşa putem dormi împreună ceva mai mult decât separat şi cu mai puţine concerte nocturne.

PS - Din campionat nu mi-au rămas până acum decât vuvuzelele. Extrem de stresante.

Am mai găsit un cântecel drăguţ.