, până şi-a dat seama că e aproape imposibil (doar n-o să îi aruncăm la marginea oraşului în pădure, ce nesimţire), iar dacă n-ar fi, ne-ar mai sta câţiva ani în drum (c-aşa e la noi, n-au vechimea necesară, zice mama). De-o lună, în afară de a strânge diverse materiale, nu am mai făcut nimic. Nici că am avea vreun motiv de grabă. Judecând la rece, pe mine mă depăşeşte întreaga situaţie, în ciuda faptului că mă visez realizând o capodoperă din mozaic, faianţă şi gresie pe pereţii băii. Cu propriile puteri n-am pus niciodată faianţă, nici laminat, nici tapet, nimic. Visez la un lap. cu wireless pe care să-l duc cu mine în grădină, să-l car cu mine prin trenuri, să-l ţin în bucătărie pe masă lângă un cănoi de cacao cu lapte, visez la un minibar cu coctailuri şi maşină de îngheţată, la cămara plină de dulceţuri fierte în propriile oale din care să dăruiesc sau să trimit celor dragi, eh...Sărbătorirea zilelor de naştere ale fiecărui membru, are de la o familie la alta mereu aceleaşi tipicuri: în general cam acelaşi meniu, aceiaşi invitaţi, invitaţii se aşează mereu în acelaşi loc, pot să spun cu ochii închişi unde stă Renate sau ce se pune pe masă după ce s-a terminat cafeaua cu prăjituri (la unii apar chips-urile, flipsurile şi alunele, la alţii apar praline). Muzică nu cântă nicăieri, ar fi inutil, sporovăiala acoperă totul, mărunţişuri, nu se dansează, habar n-am, dar mă plictisesc tot mai devreme.
Ne îndreptam grăbiţi spre casă lăsând în urmă ultimele acorduri de "nothing else matters", întunericul şi liniştea de pe străzi duc până la noi trilurile recitalului din piaţă. Ne îndepărtăm, totul se aude tot mai încet, se pierde, îmi las capul uşor pe spate şi mă concentrez în postura asta la muzică. Cei din piaţă se bâţâiau, eu introspectam, reflectam la fericirea mea. E acolo înăuntru, o ştiu, o recunosc. E un animal, o felină cel mai probabil. Uneori se pune covrig pe picioarele mele, alteori mă prinde cu ghearele scoase atunci când o scarpin pe burtă. O port cu mine până o să dispar.
