Cat se poate de personal

Trec iarasi printr-o perioada cand am o foame de cunoastere accentuata. As vrea sa inghit cat mai multe carti, sa studiez cat mai mult la germana in particular (chiar m-am apucat de o lectie noua din cartuliile aduse de-acasa) si nu mi s-ar apleca, fiindca statul la computer imi papa aproape tot timpul necesar. Doar pentru ca nu vreau sa renunt la casti cand ascult muzica. Azi mi-am pus castile si m-am asezat la masa. Pana la urma tot e bun si masoiul asta urias pe care l-a "proiectat" baiatul. Merg ele exercitiile de germana si pe muzica.

In alta ordine de idei, iarasi sunt sub influenta intristatoare a unui vis. Iarasi m-am intalnit cu el. Mai afectuos ca oricand, l-am strans in brate si m-am incarcat cu energia lui. I-am auzit alinturile si cuvintele de dor, i-am auzit inima batandu-i in piept si aceeasi marturisire venita prea tarziu.
Prea tarziu!... Uneori imi doresc sa ma pot teleporta cu un singur gand. Sa mai fiu si pe-acasa atunci cand vreau. Dar poate e mai bine asa, fara. Altfel as ajunge unde nu trebuie. As ajunge la frustrarea dictata de autoinfranare.

Remiza plictisitoare

Elvetia contra Ucraina. Vorba lui barbatu-meu: asta e genul de meci in care joaca nu vreau contra lui nu pot. Rasul curcilor sau mai bine gaseste-ti naiba altceva de facut!
Iar au iesit italienii in strada. Ce noroc chior au si astia! Cu un penalty atat de facil si in ultimul minut...

Constiinta de geniu

Observ ca doar 3 ore cat tine cursul de germana ma obosesc mai mult decat daca as trage la galere o zi intreaga. Dar uite ca de 3 ori pe saptamana am si eu acum unde pleca si de unde veni, am de unde invata si mai ales unde sa ma manifest. In aceste zile am inceput sa ma vad pe mine. Desigur ca eu sunt ceea fac/spun/arat raportandu-ma la cei din jurul meu. La scoala sunt intr-un fel, in familie altfel, cu prietenii altfel, dar facand o medie, sau mai degraba suprapunand toate aceste situatii vor exista cu siguranta cateva puncte comune:
* ca ma duce capul (din modestie am sa recunosc ca uneori nu pana la capat)
* ca citesc suficient cat sa fac fata unei conversatii (daca am si cu cine)
* ca uneori am o exuberanta si un entuziasm in timp ce vorbesc, ceea ce ma scoate cumva din tiparele obisnuite
* ca am ce spune
* ca sunt talentata si creativa
si nu in ultimul rand (si o chestie mai particulara)
* ca sunt printre cei mai buni la germana, ca invat corect si repede, din toate punctele de vedere.
Toate acestea sunt in firea mea. As minti daca nu as incerca (un mic pic) sa si epatez. De fapt nu vreau decat sa ma arat pe mine. Si daca as exagera, ceea ce nu-mi doresc, mi-as atrage (daca nu cumva am si facut-o pana acum) destul de usor invidia (ca o frustrare a neputintei de a fi ca mine) unora de langa mine. Cum banuiesc ca s-a intamplat azi.
Intamplator, in prezentarea hobby-urilor mele la inceput de tot, am spus ca scriu. Recent i-am dat profesorului un text de-al meu (singurul de altfel) tradus cu ajutorul lui D in germana. Astazi mi l-a adus inapoi si am discutat putin pe marginea lui. Chestii de semantica, de potriviri - literar vorbind si altele. Dintr-una intr-alta am fost intrebata cate texte am, cum am inceput sa scriu si am ajuns la scriitori romani. Fiind intrebata cam pe care poet roman i-as recomanda sa citeasca (din motivul ca sunt prea putini poeti romani contemporani despre care sa se fi auzit peste hotare), singurul care mi-a venit in gand (si care cred ca ar avea un volum de poezii in germana) a fost Cartarescu. In fine. Am fi putut sa ne conversam mult si bine daca nu intervenea colega mea cea romanca uzand de onomatopeicul - specific ei de fiinta limitata si ceva cam badarana - "Hooo!", urmat de ceva de genul "cat mai ai de gand sa vorbesti?". A trebuit sa inchei pe fata, desi nu vorbeam singura si neintrebata, si sa-mi vad de biscuitii pe care-i mancam.
Cu siguranta ca daca nu cobor stacheta, la un moment dat voi ramane singura sau ma voi imprieteni cu angoleza. Asta este. Superioritatea cu care (nu neaparat) se lauda cineva il va detasa automat. Selectia naturii. Sau cum naiba i se mai zice in acest caz? Pentru ca prostul trage la prost, iar ala mai rasarit e de fapt un ciudat, un (considerat) neinteles.
Si ca sa nu mai aberez aici prea mult despre mine (si daca o fac, ce? oricum tresalta pipota in mine de satisfactie) am sa mentionez ca nu uit totusi de ceilalti. Fiindca nu-i cunosc suficient (atat cat se poate cunoaste o persoana) nu am sa-i discreditez de tot. Cine stie ce le poate mintea, ce comori se ascund prin preajma mea, iar eu nu-mi dau seama...

Iar despre fotbal

Incepura optimile de finala, ne pictaram steagul pe feţe, vazuram un meci frumos cu Germania (pana la momentul cartonasului rosu) si ne bucuraram de victorie. De-acum incolo au loc adevaratele batalii. Dar tot de-acum incolo risti sa nu mai vezi fotbal fair-play. Ca meciul din aceasta seara. Cu cat timpul se apropie de fluierul final, cu atat vad mai multe orgolii atinse, razbunari si faulturi nebinevenite. Portughezii au ramas in 9, olandezii in 10 si continua sa dea unii intr-altii. Se administreaza cartonase pe banda rulanta. Se mai joaca si un pic de teatru si gata. Circul e servit. Dar unde e fotbalul, frate? Mai ales cand am si eu chef sa ma uit... In nici-un caz nu le trebuie prelungiri.

Balciul nemtesc, episodul nu stiu cat

Veni iar vara, veni iar sfarsitul lui iunie, se lasa iar cu zapuseala si cu balci in sat. O luaram usurel la pas si ne intalniram cu un convoi alegoric (ceva mai simplu, dar mai la misto decat la carnaval). Mai toate strazile principale blocate, traficul deviat. Asta e. O data pe an. I-o luaram inainte si ne afundaram in balci. Tot acolo sunt carutele (dughenele) ca si anul trecut. Roata e tot acolo sus, mai aparura niste masinute noi, Schnappi nu mai e, dar ii luara locul "maimutele" din Ice Age si alte jucarii. Gustaram un Waffeln cu frisca, un pahar de Slush (un suc inghetat), nu ne daduram in nimic, ne luaram inghetata scufundata in ciocolata, mancai ciuperci (cam prea sarate) la tigaie cu sos de usturoi si-acum mi-e greata. Sper ca Schnaps-ul si castravetii acri de-acasa din dotare isi vor face efectul antidot. La anul cred ca nu mai merg. Hmmm...

Job ingrat

Ceea ce nu mi-as dori niciodata sa faca parte din jobul meu este sa bat din usa in usa. Nici cu sarsanaua plina ca sa vand ceva, nici sa recrutez forte ajutatoare (adica surse banesti) in nu stiu ce organizatie nonguvernamentala, nici sa fac superoferte la nu stiu ce linie telefonica. Activitatile de tip MLM ma lasa rece. S-a bagat una o data in sufletul meu de nu am mai putut scapa de ea. Dar daca a vazut ca nu obtine nimic de la mine, m-a lasat in pace. Nu as avea rabdare sa umblu sa "vand gogosi" altora si basta. Nu am calitatea de a convinge fortat. Nu imi place! Mi se pare cel mai ingrat si cersetor tip de job posibil.


Later edit: Mi-am adus aminte subit de asta in momentul in care m-am trezit la usa cu un reprezentant Johanniter (nu e primul) care nu stiu cum ar fi incercat sa ma imbarlige daca nu reactionam posaca si dezorientata spunandu-i ca nu stau bine cu germana si ca nu ne putem intelege. Am incercat sa ma pun in locul lui. Mi-a fost cam mila de el. Dar nici nu voiam sa-l las sa ma convinga, cunoscand deja (oarecum) povestea si nepermitandu-mi financiar sa-l ajut.

Trist

Dintr-una intr-alta fac ce fac si mai dau (chiar daca numai virtual) de cate un fost coleg din liceu sau din facultate despre care nu mai aveam nici-o idee. Acum cateva zile am reusit sa o contactez pe Irina Cristea. Irina scrie la Jurnalul. Intitial nu eram sigura daca este ea, dar nici nu mi-as fi putut imagina pe altcineva sub numele acela. Irina mi-a raspuns si am inceput sa ne conversam. Evident, despre ce puteam vorbi mai intai decat despre fostii nostri colegi? Ce a mai facut x, ca y a emigrat, ca z are un copil etc etc. Si printre altele mi-a dat si o veste trista. Una dintre colegele noastre, Mona Cusmulescu, despre care stiam vag (o auzisem o data prezentandu-se, de fapt) ca lucreaza la radio, nu mai este printre noi. Fara prea multe detalii am inteles ca totul s-a datorat unui malpraxis. Unei greseli fatale a celor ce au tratat-o. Si imi lasa aceasta veste o gaura in stomac cu atat mai mult cu cat imi amintesc cat de talentata, sensibila si buna la suflet era aceasta fata. De la ea nu mi-au ramas decat cateva poezii din perioada liceului pe care am indraznit sa le copiez si sa le pastrez inclusiv cu data la care au fost scrise. Am sa le transcriu aici pe cele pe care le am la indemana si nu am sa mai remarc decat atat: cata tristete se afla in versurile ei...

Ruga

Lumina rugaciunii
E catedrala
Asteptarilor mele
Iar in imnul sufletului
Ingerii au plans
Cu lacrimile
Icoanelor parasite

Invidie

Frustrata de
Viile culori
Ale florilor
Frunza s-a imbracat
In galben...!
De-atunci...
Paleste zambetul
Si domneste
Invidia

Cruzime

Din ochii mei
Curg lacrimi
Pe mainile
Ce-mi intineaza
Simtirea

21 martie 1996

Dumnezeu sa aibe grija de sufletul ei!

Muzici

Posturile de radio care se respecta vor prezenta mereu in emisiunile lor tot felul de piese deosebite cu interpreti de care de-abia daca am auzit vreodata in viata mea. What a cool job sa ai datoria sa scormonesti magazinele de muzici cat mai diverse si mai bune, nu pe banii tai, si sa le pui cat mai colorat in playlist. Uite asa, cu tipi din-astia care mai mereu isi tin emisiunile pe la miezul noptii, mai descoperi o piesa, un nume, uite-asa google mai scoate de prin ungherele sale cate o paginuta, uite asa innebunesc eu ca nu imi permit financiar sa-mi achizitionez legal TOATE piesele care imi plac. Pe de alta parte as ajunge (de fapt am cam ajuns) sa am zeci de mii de piese si sa am ocazia sa le ascult abia o data pe an pe fiecare in parte.
Dar hai sa las aici cateva linkuri catre niste bunatati care zac oarecum pe lista mea de asteptare.

Au Revoir Simone - 3 fatuce din New York si sintetizatoarele lor. Site-ul lor oficial ofera si 2 mp3-uri gratuit ca sample.

A Beautiful Place - creeaza, de multa vreme chiar, ambient electronic si destul de inspirat.

Apoptygma Berzerk - roots music, cam stilul ce se poarta printre altele in 2006, din pacate mie personal mi-e peste mana sa-l descriu.

Si fiindca m-a ajutat cineva (multumesc, stii tu) sa fac rost de ea astazi, pun aici curiosilor si piesa de care m-am indragostit eu de la radio.

Love to blame


Powered by Castpost

(daca nu merge, scuze, dar e a doua oara cand il uploadez)

Ziua reginei

Cine nu stia, ziua reginei Angliei este pe 21 aprilie, dar si-o serbeaza oficial in iunie. Intamplator am urmarit vineri seara inregistrarea paradei militare cu aceasta ocazie. Departea se lauda mai adineauri cu o saptamana de vara trecuta pe langa ea. Cred ca e vorba de saptamana trecuta, aceeasi cu ziua paradei. Asa se explica praful ridicat de cai si inspirat de insasi regina scoasa la inaintare. In acest sens ar mai fi doua mici chestii de punctat:
1) (vorbesc in necunostinta de cauza) oare nu s-o fi plictisit biata femeie de suportat aceleasi parade in fiecare an?
2) bietii soldati, ii compatimesc pentru caciuloaiele alea grele si stupide pe care trebuie sa le poarte, dar sigur nu depinde de ei...

Dileme bubulinare

Bubulina mea e cam lenesa. Nu va imaginati, va rog, ca spala, calca, matura si gateste zilnic. Praful e de-un deget, cosul e doldora de rufe (de fapt le-a venit astazi randul :P), pentru haleala mai mereu se intampla sa nu am toate ingredientele necesare. De exemplu azi as manca mazare si nu am marar, dar putea zuza de mine sa cumpere ieri o data cu mazarea. Probabil ca imi voi misca totusi fundul pana in oras, fiindca tot trebuie sa-mi iau manualul comandat ieri.
Intre timp da-i si cauta retete cu mazare, desi nu imi doresc decat o simpla mancarica. De altfel de fiecare data cand vreau in sfarsit sa gatesc ceva mi-e foame. Cand mi-e foame deschid zeci de retete online (cu sau fara poze) si printez intr-o veselie. Astazi a fost una din zilele alea. De-abia ma pot abtine sa mai cumpar si reviste de profil.

Prima zi pe scurt

* am plecat prea devreme de-acasa cu gandul sa ma opresc sa-mi cumpar caiet si manual;
* mi-am luat caiet;
* in drum spre librarie ma trece asa un gand fulgerator cum ca ar fi in pauza de masa;
* in prima librarie (un magazinas extrem de mic) mi se spune ca manualul trebuie comandat si ca cealalta librarie are pauza de masa;
* renunt sa comand manualul si plec sa ma mai invart pe strazi;
* ajung la scoala oricum prea devreme si incep sa zabovesc pe hol;
* spre usa cu pricina se indreapta un grup de persoane, asa ca dupa cateva momente de ezitare o deschid si eu si intreb;
* am nimerit bine, am aratat scrisoarea si am luat un loc in sala;
* astazi - zi de test pentru nivelul 3 (manualul pentru nivelul 4 nici nu a fost inceput);
* am intalnit o romanca (acum nu mai e singura);
* testul a fost destul de accesibil pentru mine;
* dupa test ne-am prezentat cu totii si am facut o lectie;
* cam haos, vorbesc unii peste altii (nu neintrebati);
* considerandu-ma ca fiind cam la acelasi nivel cu ei, pot sta linistita ca ma descurc mai bine la germana decat unii;
* am comandat manualul;
* m-am intors acasa cu o durere frumoasa de cap.

Lucruri

* Nu stiu daca e neseriozitate sau asa trebuie sa functioneze lucrurile in ceea ce ma priveste, dar astazi a sosit in sfarsit scrisoarea - datata 6. 12. 2005 (???) - in care mi se spune ca din data de 12 iunie anul curent (2006) a inceput (deja?) un curs de germana la care ar trebui sa ma prezint lunea, miercurea si joia si mi se recomanda sa cumpar manualul x si sa achit suma de 100 de euro (pentru primul calup de 100 de ore de curs) in contul y. Nu pot sa pricep de ce nu am fost anuntata mai devreme ca sa stiu sa ma duc de la prima lectie si sa-mi achizitionez si manualul.
* M-am trezit cam cu fata in jos. L-am visat iarasi. Inalt, brunet, frumos si al meu. De fiecare data altul. M-am adancit in amintiri. Sunt feţe pe care nu as mai vrea sa le vad. Nici macar in poze. Am defilat cu ele, au defilat si ele cu mine, asa sarantoaca si neinspirata cum eram. Ciudat, dar acum ma simt jenata.
* Si ca sa nu uit cum isi baga dracu posteriorul, uite cum vrea sa ma scoata astazi din sarite un fost amant (exagerez, mai degraba un virtual-real considerat candva iubit) frustrat, nehotarat si impotent si dupa care am oftat degeaba o vara intreaga si care a continuat sa ma terorizeze si in anul urmator. Au trecut doi ani de cand sade pe ignore list si inca il zgarma. Asa ca imi cauta nod in papura. El e cel mai tare din parcare. El tine cu tot dinadinsul (desi nu recunoaste) sa demonstreze cat de mare este bagajul lui cultural fata de cat de prosti sunt cei cu care interactioneaza. Si daca nu am dreptate in ceea ce priveste textul respectiv as ruga pe cineva mai priceput si mai putin subiectiv sa-mi lase cateva sfaturi constructive. Desigur ca imediat as fi putut sa-i raspund (deci sa-i dau apa la moara) si sa-l jignesc in subsolul propriului text, ceea ce ar fi fost o miscare gresita (adica as fi creat singura circ), asa ca prefer sa-l ignor in continuare.
* Ma bate iarasi gandul sa plec de tot de pe acest site, adica inclusiv sa-mi retrag textele si sa raman pe furnicute unde este mai multa liniste.
* Astazi cred ca stau pe pragul nebuniei. Dar nu pot explica de ce.

Miscare egal sanatate

Omul este o colectie atat de frumoasa de lanturi cinematice, incat nu poti afirma altceva mai potrivit decat ca a fost conceput pentru a se misca. Cred ca este inutil sa mai insir aici toate efectele benefice pe care le poate avea miscarea asupra corpului si spiritului uman. Sunt lucruri pe care orice persoana ar trebui sa le stie si de care sa tina cat de cat seama.
Ce ne mai distram (desi era plictiseala in toi) la cursurile unui medic veteran in facultatea aceea, tacanit si admirator al lui Antonescu cand (cred ca nici nu-si dadea seama) ne urla (chiar de fiecare data, fiindca avea memoria scurta in sensul asta) ca insusi taranul cu patru clase din nu stiu ce tara isi cunoaste fara discutie propria structura anatomica, iar noi suntem niste capre, boi, vaci etc, dupa care tot el ne intreba: ce? v-am facut eu animale? si mai dadea pe cate unul afara. Apoi isi continua monoton dictarea reluand aiurea o fraza pe care o spusese deja. Omul stia el una si buna. Avea dreptatea lui, pacat ca nu era suficient de intreg sa ne struneasca si pe noi si sa ne faca sa intelegem.
Si iar ma intorc si mai departe in timp, undeva prin clasa a 6-a (de fapt pe toata perioada gimnaziului), in serile de iarna cand eram chinuiti sa facem gimnastica in clasa printre banci, fiindca n-aveam sala. Si venea profesoara, o grasana, si ne punea sa alergam pe loc dupa care faceam genuflexiuni la numaratoarea ei. Asa zaream din pozitia ghemuit (de parca nu eram constienti de ea) cata mizerie se afla pe sub banci, nemaipunand la socoteala tot praful infiltrat in sipcile imbatranite ale parchetului pe care il ridicam la foiala din acele zeci de minute.
In anul acela s-a intamplat sa avem doi profesori o data. Nu stiu daca era prevazuta in programa - am senzatia ca (fara sala de sport si dotarea din consecinta) fiecare profesor isi tinea orele cam de capul lui - dar cel de-al doilea profesor care venea alternativ cu grasana ne-a dat intr-o seara, pe nepregatite, neanuntat (doar eu ce stiam de la o colega mai mare, asa ca incepusem sa ma antrenez in prealabil acasa), norma la flotari. In seara aia a fost prapad. Pana la mine (eram pe la sfarsitul catalogului) toate fetele si o parte din baieti nu s-au mai putut ridica de jos. Cand mi-a venit randul m-am intins frumusel si au inceput sa numere. In seara aia am facut lejer 10 flotari (haide ca nu erau putine!) si m-au scandat baietii.
Sa nu ma creada nimeni cine stie ce sportiva. In ziua in care am inceput sa ma antrenez la atletism pentru admitere la facultate era sa-mi intorc matele pe dos. Comoditatea mea isi facuse efectul printr-o lipsa drastica de conditie fizica si bineinteles printr-o serie intreaga de crize de hipoglicemie + deshidratare. Profesorul cu care ma antrenam nu-mi dadea nici-o sansa.
Cu timpul m-am obisnuit, asa ca am ales sa dau bac-ul la sport. Cu exceptia probei de viteza eram varza. In ziua cand profesoara ne-a pus sa dam 14 tururi de teren am luat cerinta foarte in serios si am continuat sa alerg chiar si in momentul cand deja toate celelalte colege ale mele renuntasera (unele dupa 2-3 tururi) si ma strigau ca disperatele sa ma opresc, iar eu nu voiam nici de-a naibii. S-au simtit umilite si s-au suparat pe mine. Eu aveam un scop. Ce puteam sa le fac? Pentru mine era o ocazie buna de antrenament.
De cand am terminat facultatea nu mi-am schimbat obiceiul de viata. Si acum tot comoda am ramas. La sala mai merg cand mi-aduc aminte. Si raman perfect convinsa ca si numai 5-10 minute de callistenics (simplele exercitii de mobilizare facute dimineata) mi-ar prinde extrem de bine. Nu am nevoie de alergari, nu le suport, de altfel mersul vioi este mai fiziologic decat alergarea, nu am nevoie de flotari si nici de constructie de masa musculara, ci doar de miscare si un pic de fortifiere.

Ultima zi de scoala

Ultima mea zi de scoala a fost deja in urma cu 4 ani. Nu as putea sa spun ca atunci am intrat imediat in paine. Treaba asta se petrecuse deja cu un an inainte. Mai degraba urma sa-mi iau frumos talpasita de la primul loc de munca si nu neaparat din cauza ca mi-as fi dorit ceva mai mult, dar afacerea se indrepta vertiginos catre faliment.
Pacat de spatiul cu pricina si de ambianta cu care porniseram si de care m-am atasat de la bun inceput. Intr-o asemenea situatie, ca de altfel in tot ceea ce intreprinzi, ai nevoie de daruire si de multa inspiratie. Toate acestea nu vin decat cu placerea efectiva pentru munca pe care o depui. In fine. Am plecat de-acolo cu o oarecare usurare, desi urma sa fiu privata si de ultima bruma de venit. Din acel moment a inceput adevaratul calvar. Intereseaza-te in stanga, in dreapta. Intocmeste CV-uri, plaseaza-le online (incepuse deja moda asta, dar in domeniul meu inca batea vantul), mergi la primele interviuri, fa voluntariat prin spitale etc. Lipsa de incredere de sine m-a facut sa nu ma zbat prea tare. Dar nu aici am vrut sa ajung.
Ci iar sa ma intorc un pic in timp. In copilarie si adolescenta scoala se termina cum bine stii la 15 iunie. Ziua mortii poetului. De cele mai multe ori o zi senina si calduroasa.
Ziua cand deja ma stresa ideea de tema pe vacanta (mai ales la mate, unde stiam ca nu stralucesc), ziua cand ai mei planuiau sa ne duca la bunici si sa ne "paraseasca" acolo.
In ziua asta stiam ca incepe vara si imbracam cele mai adecvate hainute.
In ziua asta scoteam afara jucarii sau mergeam in parculet in moleseala amiezii si a asfaltului incins.
In ziua asta organizam serbari cu sau fara contributia dirigintei si luam premii.
In ziua asta visam sa petrec o vacanta cu cat mai multe carti citite pe care le caram in prealabil cu teancul pe unde plecam si de care uitam cand ma poticneam in primele pagini plictisitoare.
In ziua asta, de obicei, obisnuiam sa ma plictisesc ingrozitor. Cel putin asa imi imaginez acum cand privesc inapoi. Lipsa brusca a grijilor aducea deseori intrebari de genul: Si eu ce fac acum? Vacanta in Bucuresti era aproape exclusa. Aproape toti copiii erau plecati. Asa ca ni se pregateau si noua cu un oarecare entuziasm bagajele.

Playground

E calda calduta. Poate ca ingrijorarea mea a avut ceva constructiv. Si nu, nu o sa ma las de scris. Vad eu cum fac.