31 iulie 2006
Banalitati
Babacutii obosesc repede. Valea Rhein-ului in zona Loreley, pe unde am trecut cu masina in drum spre casa, l-a lasat pe tata cu gura cascata cand a vazut cat de tipicare, de multe si de sus cocotate sunt viile. Calatoria (decolarea) cu avionul a reusit sa somatizeze frica mamei mele, dar a supravietuit. Ma asteptam sa o vad mai galbena si mai epuizata. O vizita la cuscri, un tur prin Düsseldorf si unul prin Freilichtmuseum Hagen. Atat deocamdata. Astazi a fost zi de odihna sau, ma rog, de tuns gardul si gazonul. Astazi am fost la scoala, ce credeai? Maine, desi incepe sa se strice vremea (oricum s-a racit), planuim un Köln...
27 iulie 2006
Matinala
Azi noapte m-am intins goala in pat ca sa scap de caldura. Toate geamurile in casa erau deschise. Pe la vreo 4. 30 - 5.00 m-a trezit un frig (nu existential) care nu m-a mai lasat sa adorm la loc. Nici grijile nu m-au mai lasat. Am dormit foarte putin. Iar acum e prima oara dupa mult timp cand deschid computerul atat de devreme. Nu vreau decat sa spun ca azi mergem sa-i pescuim pe ai mei de la aeroport, tocmai de la Frankfurt. Deh, asa au fost biletele mai avantajoase si nu, benzina nu compenseaza contravaloarea acestei distante. Nu prea-mi place mie, fiindca sunt comoda din fire, dar nu am avut de ales. Babacutii zboara astazi pentru prima oara. Urmeaza sa-i plimbam pe ici pe colo, diverse vizite si alte activitati. Probabil voi aparea mai rar pe net in aceasta perioada. Voi vedea... Sooo, bis bald!
22 iulie 2006
Animale pe care le detest
* cate o musca aciuata in casa de cu seara si care ma trezeste si streseaza o data cu prima raza de lumina a diminetii
* orice viespe care inteapa ca o parsiva ce este (acum sunt o fata cu ceapa la picior, asa ca daca-i simti mirosul stii de unde vine) si neobservata pe deasupra
* orice gandac scarbos de canal sau de bucatarie
* pana acum numai insecte si de altfel nimic nou, fiindca intra intr-o categorie general valabila de "detestabile"
* orice viespe care inteapa ca o parsiva ce este (acum sunt o fata cu ceapa la picior, asa ca daca-i simti mirosul stii de unde vine) si neobservata pe deasupra
* orice gandac scarbos de canal sau de bucatarie
* pana acum numai insecte si de altfel nimic nou, fiindca intra intr-o categorie general valabila de "detestabile"
21 iulie 2006
Dintr-un link intr-altul
Cautand muzica am dat de una dintre creatiile unui visator dezordonat. Cu bunavointa aceluiasi blog de muzici am dat si de un link catre blogul acestui creator. Cu atat mai generos cu cat a dezvaluit si cum procedeaza. :) Enjoy!
Nimicuri
In mod normal, asa cum imi propusesem, ar trebui sa scriu ceva care merita sa ramana si nu sa bat campii aiurea. De cateva saptamani, in comparatie cu anul trecut, ne putem si noi, nemtzalaii, lauda cu o vara in toata regula. Sper sa nu dam vina doar pe valul de caldura care a acoperit o parte din Europa si America si care migreaza spre est, ci pe o perioada calda mai indelungata. A se intelege aici mai putine perioade ploioase lungi (si de cate-o saptamana) si bune de pus muraturi.
Trec printr-o secventa de timp (ca sa nu mai folosesc inca o data termenul de perioada) in care as vrea sa fac altceva, dar nu fac din comoditate sau din cauza ca am alte prioritati. Ma intreb daca este intr-adevar o perioada (na, ca iar l-am folosit, dar nu mai conteaza, e cald si asta ma scuza) in sine sau mi-a intrat in obicei. Despre faptul ca am devenit (si inca de mult) dependenta de internet (incluzand aici blog, muzica, presa, arta etc) nu mai discut. Eventual am sa recunosc ca uneori dependenta se acutizeaza si scade ciclic. Deci nu sunt permanent cu ochii in monitor. Mai ales ca mai am si indatoriri casnice pe care mi le asum fara sa ma oblige nimeni cu nimic. Altfel as pleca.
De exemplu as vrea sa termin o carticica foarte frumoasa care es geht mir manchmal auf den Wecker (adica ma scoate din sarite) cand dau iarasi peste fragmente total abstracte si greu de asimilat, numai bune pentru un roman suprarealist (da, tot la ala am ramas)... Pentru asta ar trebui sa ma mut la umbra in gradinuta din spate si sa nu ma mai coc in fata computerului cautand muzica. Dar nu, mai ales cand am gasit o groaza de cantecele extraordinare cu unii interpreti (majoritatea) despre care nu am auzit in viata mea. Si am o lista lunga... Astazi am sa las 3 sample-uri, si crede-ma ca as mai lasa, dar mi-e lene sa le incarc... :P
Atahualpa Yupanqui - Punay (Mi pastorcita perdida)
Powered by Castpost
Brian Eno - An Ending (Ascent)
Powered by Castpost
Beirut - Postcards From Italy
Powered by Castpost
Sooo, astazi tin sa-i multumesc si lui Radu fiindca m-a atentionat ca blogul meu se vede deformat cu IE, ceea ce eu nu stiam, fiindca de mult timp deja Mozilla Firefox e setat pe default browser, si cu permisiunea mea (i-am dat inclusiv parola) mi-a schimbat niste parametri prin template. In orice caz, nu mai e nici-o noutate ca IE ist eine große Scheiße (sper ca se intelege). Asa ca recomand (si eu) cu caldura Mozilla Firefox.
Si sper ca alta data sa fiu mai inspirata la scris, adica sa povestesc mai mult, sa fac si eu listute, topuri si comparatii, sa incerc sa-mi dau cu parerea asupra a diverse aspecte samd.
Trec printr-o secventa de timp (ca sa nu mai folosesc inca o data termenul de perioada) in care as vrea sa fac altceva, dar nu fac din comoditate sau din cauza ca am alte prioritati. Ma intreb daca este intr-adevar o perioada (na, ca iar l-am folosit, dar nu mai conteaza, e cald si asta ma scuza) in sine sau mi-a intrat in obicei. Despre faptul ca am devenit (si inca de mult) dependenta de internet (incluzand aici blog, muzica, presa, arta etc) nu mai discut. Eventual am sa recunosc ca uneori dependenta se acutizeaza si scade ciclic. Deci nu sunt permanent cu ochii in monitor. Mai ales ca mai am si indatoriri casnice pe care mi le asum fara sa ma oblige nimeni cu nimic. Altfel as pleca.
De exemplu as vrea sa termin o carticica foarte frumoasa care es geht mir manchmal auf den Wecker (adica ma scoate din sarite) cand dau iarasi peste fragmente total abstracte si greu de asimilat, numai bune pentru un roman suprarealist (da, tot la ala am ramas)... Pentru asta ar trebui sa ma mut la umbra in gradinuta din spate si sa nu ma mai coc in fata computerului cautand muzica. Dar nu, mai ales cand am gasit o groaza de cantecele extraordinare cu unii interpreti (majoritatea) despre care nu am auzit in viata mea. Si am o lista lunga... Astazi am sa las 3 sample-uri, si crede-ma ca as mai lasa, dar mi-e lene sa le incarc... :P
Atahualpa Yupanqui - Punay (Mi pastorcita perdida)
Powered by Castpost
Brian Eno - An Ending (Ascent)
Powered by Castpost
Beirut - Postcards From Italy
Powered by Castpost
Sooo, astazi tin sa-i multumesc si lui Radu fiindca m-a atentionat ca blogul meu se vede deformat cu IE, ceea ce eu nu stiam, fiindca de mult timp deja Mozilla Firefox e setat pe default browser, si cu permisiunea mea (i-am dat inclusiv parola) mi-a schimbat niste parametri prin template. In orice caz, nu mai e nici-o noutate ca IE ist eine große Scheiße (sper ca se intelege). Asa ca recomand (si eu) cu caldura Mozilla Firefox.
Si sper ca alta data sa fiu mai inspirata la scris, adica sa povestesc mai mult, sa fac si eu listute, topuri si comparatii, sa incerc sa-mi dau cu parerea asupra a diverse aspecte samd.
19 iulie 2006
De vara
Dupa ce a tras toata ziua de mine, D m-a scos duminica dupa-amiaza tarziu la plimbare la lac. Undeva in apropiere exista un lac de baraj pe raul Wupper. Mai fuseseram acolo de vreo doua ori, stiam cam despre ce e vorba, asa ca plimbarea pe marginea aceluiasi lac nu prezenta nici-o atractie pentru mine cu atat mai mult cu cat salbaticia din padure nu-mi ofera aproape nici-o ocazie sa ma pot aseza si bucura de perspectiva apei. Intr-una din incercarile noastre de a gasi un loc acceptabil pe mal am trecut in mica noastra plimbare pe un drumusor din-ala simplu, de pamant, si ingust si umbrit care mirosea nici mai mult nici mai putin a vite.
Nu, nu era nici-o vaca prin zona, dar mirosul ala inconfundabil al drumului pe care trec frecvent animale mi-a adus imediat aminte de nenumaratele vacantele la tara (undeva in Valcea) cand ma trezea bunica-mea dimineata strigand din prispa sau dand usa la perete si zicand "hai, ridica-te, ca trecura deja copiii cu vacile, hai ca-ti pusai ou in tigaie, hai ca urla vaca de foame", cand scoteam vaca din obor si o luam la goana sa prind copiii din urma, altfel vaca nu sta singura.
Aproape zi de zi faceam lucrul asta, dimineata si dupa-amiaza, si nu pot sa spun ca nu ma saturam, dar nici nu era chiar atat de grav atata timp cat imi luam ceva de facut cu mine sau erau o groaza de copii cu care ne jucam carti, pir-pac sau pitulusul prin poieni sau prin perdele sau (dupa caz) la cules de mure, prune (nu culesul ala adevarat, stresant, de prune scuturate cu prajina), la fantani (din-alea ca niste casute ascunse in cate-o poienita pe deal, cum este cea din poza de la muzeul satului - a se observa si crucile nelipsite, fiindca orice fantana era si troita) si cismele cand ne bateam cu apa, la porumb copt, la spart de nuci verzi si multe altele.
Nu exista vara in care dupa cosit sa nu "facem" toate fasiile de deal din zona: in valceaua stoichii, in valceaua lu biroi, in dos, la lac (care de fapt nu era nici-un lac, dar asa ii zicea), la matulescu, in padini etc. Mai mereu terminam (pe la sfarsitul lui august, cand ne pregateam sa vina parintii sa ne ia acasa) in valceaua lu biroi unde reaparea o iarba proaspata tarzie si de unde vedeam de fiecare data apusul, iar dupa pozitia soarelui pe cer stiam cand sa plecam. De-acolo cunosc mirosul de animale pe drum amestecat cu racoarea si prospetimea umbrei si buruienilor de pe margine de care, trebuie sa recunosc, a inceput sa mi se faca dor...
Si mi s-a mai facut dor si de amiezele alea calde cu cotcodaceli si bazait de muste si albine, cu tocat bolboate (fierturi din vrej de dovleac) la puii de curca (niste pasari destul de pretentioase si sensibile), cu spalat rufe in albie cu apa fiarta in cazan, cu tacanelile masinii de cusut sau ale ciocanului pe nicovala de pantofi ale lui tataie (cand traia), cu un singur program la televizor unde nu se vedea niciodata clar din cauza antenei prost agatate, cu latratul lui Turta (care a trait saracul legat multi ani si a indurat multe stari ale vremii, coji de paine, oase si mamaligi), dar fara cules de prune, fara rugamintile obositoare, santajiste si imposibile (de fapt aiuritoare) ale bunica-mii, fara supararile absurde cu verisoarele din vale, fara (neaparat) cules de fasole de pe arac s.a. s.a. s.a. ...
Nu, nu era nici-o vaca prin zona, dar mirosul ala inconfundabil al drumului pe care trec frecvent animale mi-a adus imediat aminte de nenumaratele vacantele la tara (undeva in Valcea) cand ma trezea bunica-mea dimineata strigand din prispa sau dand usa la perete si zicand "hai, ridica-te, ca trecura deja copiii cu vacile, hai ca-ti pusai ou in tigaie, hai ca urla vaca de foame", cand scoteam vaca din obor si o luam la goana sa prind copiii din urma, altfel vaca nu sta singura.
Aproape zi de zi faceam lucrul asta, dimineata si dupa-amiaza, si nu pot sa spun ca nu ma saturam, dar nici nu era chiar atat de grav atata timp cat imi luam ceva de facut cu mine sau erau o groaza de copii cu care ne jucam carti, pir-pac sau pitulusul prin poieni sau prin perdele sau (dupa caz) la cules de mure, prune (nu culesul ala adevarat, stresant, de prune scuturate cu prajina), la fantani (din-alea ca niste casute ascunse in cate-o poienita pe deal, cum este cea din poza de la muzeul satului - a se observa si crucile nelipsite, fiindca orice fantana era si troita) si cismele cand ne bateam cu apa, la porumb copt, la spart de nuci verzi si multe altele.
Nu exista vara in care dupa cosit sa nu "facem" toate fasiile de deal din zona: in valceaua stoichii, in valceaua lu biroi, in dos, la lac (care de fapt nu era nici-un lac, dar asa ii zicea), la matulescu, in padini etc. Mai mereu terminam (pe la sfarsitul lui august, cand ne pregateam sa vina parintii sa ne ia acasa) in valceaua lu biroi unde reaparea o iarba proaspata tarzie si de unde vedeam de fiecare data apusul, iar dupa pozitia soarelui pe cer stiam cand sa plecam. De-acolo cunosc mirosul de animale pe drum amestecat cu racoarea si prospetimea umbrei si buruienilor de pe margine de care, trebuie sa recunosc, a inceput sa mi se faca dor...
Si mi s-a mai facut dor si de amiezele alea calde cu cotcodaceli si bazait de muste si albine, cu tocat bolboate (fierturi din vrej de dovleac) la puii de curca (niste pasari destul de pretentioase si sensibile), cu spalat rufe in albie cu apa fiarta in cazan, cu tacanelile masinii de cusut sau ale ciocanului pe nicovala de pantofi ale lui tataie (cand traia), cu un singur program la televizor unde nu se vedea niciodata clar din cauza antenei prost agatate, cu latratul lui Turta (care a trait saracul legat multi ani si a indurat multe stari ale vremii, coji de paine, oase si mamaligi), dar fara cules de prune, fara rugamintile obositoare, santajiste si imposibile (de fapt aiuritoare) ale bunica-mii, fara supararile absurde cu verisoarele din vale, fara (neaparat) cules de fasole de pe arac s.a. s.a. s.a. ...
16 iulie 2006
Duminica de vara cu burta plina
Mi-a intrat norocul pe geam. A fulguit lin si mi s-a asezat pe tastatura. Sa-l scuip si sa-l pun in san? Sa-l pun in pamant? Rasare din el un copacel?
Ceva mai devreme in timp ce mancam l-am observat pe D cum dadea din cap in ritmul unei melodii oarecare de la radio. Mi-a amintit de un fost coleg de facultate cu care am calatorit intr-un an in tabara la Herculane. Un tip salbatic si cam singur in felul lui, cu care nu m-am putut intelege absolut deloc. Un tip care - cred eu - lasa impresia ca se distreaza doar sezand si dand din cap si atat, care studia (autodidactul de el) engleza in dimineata primei noastre zile de tabara, care cumpara (in aceeasi tabara) "Capital"-ul ca sa vada realitatea ... . Aici nu-mi mai amintesc cuvantul pe care l-a folosit, dar a lasat a se intelege ca realitatea este una concreta, cu picioarele pe pamant, ceva palpabil si controlabil si nu visarea in care probabil ca m-a conceput pe mine. Acesta a fost atunci unul din nenumaratele motive cu care mi-a stricat vacanta pe care am acceptat-o de bunavoie alaturi de el. Si cum imi place sa tai filmul in momente cat mai stranii sau nepotrivite, in ziua de Craciun m-am urcat in primul tren care mi-a fost la indemana si pe-aici mi-a fost drumul pana acasa.
Acum cand imi revin din amintiri imi sare in ochi o replica pe care i-as fi pus-o mai degraba printre paginile ziarului ca un fel de parafrazare. Realitatea sta de fapt cu picioarele in apa... Nici eu nu stiu exact ce inseamna, dar in nici un caz nu gasesc ceva controlabil in sforile ei. Eu am realitatea mea, tu o ai pe-a ta, el o are pe-a lui. Si oricat de mult ai indrazni sa crezi ca cel putin ceea ce se afla in sfera ta se poate lesne ajusta dupa bunul plac, va fi mereu ceva mai presus de tine care va devia cat de putin traiectoria intentiilor tale sau va trage mai mult de sfori sau iti va pune bete in roate fara sa iti dai seama.
Si ca sa ma intorc cu picioarele... in apa, de astazi pot sa dorm linistita fiindca am mutat canapeaua in bucatarie, si am reorganizat un pic spatiul (fiindca in mai putin de doua saptamani am musafiri), iar dulapul urias ("marul discordiei" noastre) a ramas la locul lui (tare as fi vrut sa-l arunc, dar a costat foarte mult pe vremea cand a fost conceput pentru o colectie intreaga de masinute si, in plus, mai avem inca nevoie de el). As fi vrut sa-l mutam in dormitor pentru mai mult spatiu. Nici asta nu a fost posibil, fiindca e prea mare si necesita un deranj la fel de urias, asa ca l-am impins eu cu spatele vreo 40 cm si i-am "batut" pe toti). Astazi D maraia de nemultumire ca nu mai are loc. Avem pareri atat de diferite, imi trebuie multa rabdare cu el. Din pivnita am reusit sa mai aruncam cate ceva, dar este inca mult haos. Toate pe drumul cel bun, sper.
Tot ieri am inaugurat gratarul si mobilierul de gradina. Cu aceasta ocazie mi-am dat seama ca sunt fiica de "maestru" gratarar, fiindca i-am luat locul baiatului la cleste si am avut grija de fripturi. Teama de caldura sau de frigere (una dintre nenumaratele lui atitudini precautive) l-a facut pe D destul de vulnerabil si nesigur... Ce ma fac eu cu baiatul asta?... :P In orice caz a fost o zi reusita, in care totul a mers snur. Si reamenajatul, si gratarul, si salatele, si desertul. Tot. Sunt multumita.
Gata cu lucrurile concrete! Unde e fulgul? A disparut fulgul...
Later edit - PS, vai ce greseala am putut sa comit!... Sper ca a trecut neobservata, oricum am rectificat. ;)
Ceva mai devreme in timp ce mancam l-am observat pe D cum dadea din cap in ritmul unei melodii oarecare de la radio. Mi-a amintit de un fost coleg de facultate cu care am calatorit intr-un an in tabara la Herculane. Un tip salbatic si cam singur in felul lui, cu care nu m-am putut intelege absolut deloc. Un tip care - cred eu - lasa impresia ca se distreaza doar sezand si dand din cap si atat, care studia (autodidactul de el) engleza in dimineata primei noastre zile de tabara, care cumpara (in aceeasi tabara) "Capital"-ul ca sa vada realitatea ... . Aici nu-mi mai amintesc cuvantul pe care l-a folosit, dar a lasat a se intelege ca realitatea este una concreta, cu picioarele pe pamant, ceva palpabil si controlabil si nu visarea in care probabil ca m-a conceput pe mine. Acesta a fost atunci unul din nenumaratele motive cu care mi-a stricat vacanta pe care am acceptat-o de bunavoie alaturi de el. Si cum imi place sa tai filmul in momente cat mai stranii sau nepotrivite, in ziua de Craciun m-am urcat in primul tren care mi-a fost la indemana si pe-aici mi-a fost drumul pana acasa.
Acum cand imi revin din amintiri imi sare in ochi o replica pe care i-as fi pus-o mai degraba printre paginile ziarului ca un fel de parafrazare. Realitatea sta de fapt cu picioarele in apa... Nici eu nu stiu exact ce inseamna, dar in nici un caz nu gasesc ceva controlabil in sforile ei. Eu am realitatea mea, tu o ai pe-a ta, el o are pe-a lui. Si oricat de mult ai indrazni sa crezi ca cel putin ceea ce se afla in sfera ta se poate lesne ajusta dupa bunul plac, va fi mereu ceva mai presus de tine care va devia cat de putin traiectoria intentiilor tale sau va trage mai mult de sfori sau iti va pune bete in roate fara sa iti dai seama.
Si ca sa ma intorc cu picioarele... in apa, de astazi pot sa dorm linistita fiindca am mutat canapeaua in bucatarie, si am reorganizat un pic spatiul (fiindca in mai putin de doua saptamani am musafiri), iar dulapul urias ("marul discordiei" noastre) a ramas la locul lui (tare as fi vrut sa-l arunc, dar a costat foarte mult pe vremea cand a fost conceput pentru o colectie intreaga de masinute si, in plus, mai avem inca nevoie de el). As fi vrut sa-l mutam in dormitor pentru mai mult spatiu. Nici asta nu a fost posibil, fiindca e prea mare si necesita un deranj la fel de urias, asa ca l-am impins eu cu spatele vreo 40 cm si i-am "batut" pe toti). Astazi D maraia de nemultumire ca nu mai are loc. Avem pareri atat de diferite, imi trebuie multa rabdare cu el. Din pivnita am reusit sa mai aruncam cate ceva, dar este inca mult haos. Toate pe drumul cel bun, sper.
Tot ieri am inaugurat gratarul si mobilierul de gradina. Cu aceasta ocazie mi-am dat seama ca sunt fiica de "maestru" gratarar, fiindca i-am luat locul baiatului la cleste si am avut grija de fripturi. Teama de caldura sau de frigere (una dintre nenumaratele lui atitudini precautive) l-a facut pe D destul de vulnerabil si nesigur... Ce ma fac eu cu baiatul asta?... :P In orice caz a fost o zi reusita, in care totul a mers snur. Si reamenajatul, si gratarul, si salatele, si desertul. Tot. Sunt multumita.
Gata cu lucrurile concrete! Unde e fulgul? A disparut fulgul...
Later edit - PS, vai ce greseala am putut sa comit!... Sper ca a trecut neobservata, oricum am rectificat. ;)
12 iulie 2006
Dispozitie creatoare
Lasand la o parte faptul ca ma insoteste de vreo doua zile o sâcâitoare durere vaga de cap (poate de la vreme, poate de la deshidratare, de la pms, de la ce-o mai fi, ca nu mai stau sa o analizez) astazi am dat peste un vers (primul din strofa 10) care mi-a dat ideea a ceea ce urma sa pun in culori pe panza. Ca sa fiu si mai cu moţ, am pus pe sevalet cea mai mare panza pe care o aveam in casa (60/60 cm), nu e cine stie ce, dar e cea mai mare, am dat drumul la muzica (noile mele descoperiri de ieri) si timp de cateva ore am imprastiat culoare. Iarasi am ajuns la concluzia ca lipsa crunta de rabdare si tehnica (eventual si de alte idei) ma determina sa aleg cele mai simpliste linii si forme cu putinta. Intr-un fel e pacat. E ca si cum m-as simti legata de maini in intentia de a contura ceea ce realmente vreau. Asa ca nu-mi ramane decat sa las totul la voia pensulei si a culorilor si sa ma readaptez incontinuu pe masura ce planul alb se acopera pana la ultimul punct. Rezultatul este cat de cat multumitor. Datorita marimii ramei, mi-a fost imposibil sa-l mai scanez , dar (ideea lui D) l-am fotografiat temporar cu webcamul pana in momentul in care voi avea o varianta digitala mai buna.
Legat de noutatile peste care mai dau pe net, ieri am descoperit un site cu o chestie tare misto care agrega toate blogurile muzicale ce ofera sample-uri in varianta mp3 complet ale unor diversi muzicieni. Am ignorat acest site de mai multe ori in momentele cand google-uiam cate-o piesa (la noroc), cred ca din lipsa de atentie. Mi se parea o simpla insiruire de titluri si atat. Cu putintica rabdare se pot descoperi o groaza de cantecele care de care mai frumoase. Printre altele eu am cautat ieri Sufjan Stevens de care m-am indragostit la prima auditie si am gasit o groaza. Mai vreau sa scormonesc cat de curand dupa Beirut.
Asa am intrat intr-o alta mare jungla, cea a blogurilor muzicale, norocul meu ca de data asta puse la rand, ca nu am rabdare sa stau sa le scormonesc pe toate de la prima la ultima insemnare. In plus, nu contest nici posibilele "animalute" nevazute care mai sar de pe ici, de pe colo direct in computer, dar nu imi pasa atata timp cat stau cu antivirusul calare. Enjoy!
11 iulie 2006
Chestii trestii
Intrucat in ultima vreme nu prea mai fac mare lucru am sa las posteritatii cateva banalitati cu care as vrea sa umplu aceasta pagina inflorata si arsa cu lumanarea pe margini:
* in familie sau, ma rog, in randul cunoscutilor lumea se marita, lumea face copii, asa ca am "spart pusculita" si am cumparat cele mai scumpe si mai frumoase felicitari pe care le-am putut gasi in acest orasel si le-am trimis voluminoase (asa erau ele din fabricatie, ce?...), cantarite si cu urarile de rigoare.
* in acest we nu am iesit deloc din casa, nu neaparat ca nu am fi avut unde sa mergem, ci poate pentru ca ne-am obisnuit singurei si lenesi; de altfel, chiar am observat ca personal, desi tind spre socializare cu familia si altii, compania acestora ma oboseste cat de curand, din aceeasi explicatie: ne-am obisnuit solitari, cum e cam toata lumea pe-aici, evident, niste solitari mai domestici, asa, fiecare cu gradina lui, cu gratarul lui, cu purcelul lui, cu usile mereu inchise, cu un zambet complezent in intampinarea vecinului, cu ceva de reclamat in particular administratorului samd...
* am avut (si posibil sa mai am) niste probleme tehnice cu computerul; multumesc lui Radu ca mi-a recomandat, zuza de mine, un antivirus cu care am descoperit o intreaga si foarte diversa gradina zoologica ce-si facea de cap nestingherita printre matzele cutiei cu ventilator.
* si nu in ultimul rand, uite-asa imi face mie placere sa iti arat si tie unele dintre descoperirile mele minunate in materie de muzica (multumita blogurilor muzicale generoase peste care am dat dintr-un link intr-altul si prin care am sa mai scormonesc).
Sooo, here they are...
Sufjan Stevens - The Lord God Bird
Powered by Castpost
The Elected - Sun, Sun, Sun
Powered by Castpost
Bishop Allen - The Same Fire
Powered by Castpost
Nelly Furtado (Feat Chris Martin) - All Good Things Must Come To An End
Powered by Castpost
Am sa mai adaug ca pe Nelly Furtado am auzit-o intr-o noapte la radio cu aceasta piesa (cred ca tocmai se lansase) si era atat de incet volumul ca nu mi-am dat seama ca este ea. Verificarea de a doua zi a playlistului nu a reusit sa ma convinga pana in momentul in care am dat de piesa in sine cu acest titlu. Acum se confirma. :)
* in familie sau, ma rog, in randul cunoscutilor lumea se marita, lumea face copii, asa ca am "spart pusculita" si am cumparat cele mai scumpe si mai frumoase felicitari pe care le-am putut gasi in acest orasel si le-am trimis voluminoase (asa erau ele din fabricatie, ce?...), cantarite si cu urarile de rigoare.
* in acest we nu am iesit deloc din casa, nu neaparat ca nu am fi avut unde sa mergem, ci poate pentru ca ne-am obisnuit singurei si lenesi; de altfel, chiar am observat ca personal, desi tind spre socializare cu familia si altii, compania acestora ma oboseste cat de curand, din aceeasi explicatie: ne-am obisnuit solitari, cum e cam toata lumea pe-aici, evident, niste solitari mai domestici, asa, fiecare cu gradina lui, cu gratarul lui, cu purcelul lui, cu usile mereu inchise, cu un zambet complezent in intampinarea vecinului, cu ceva de reclamat in particular administratorului samd...
* am avut (si posibil sa mai am) niste probleme tehnice cu computerul; multumesc lui Radu ca mi-a recomandat, zuza de mine, un antivirus cu care am descoperit o intreaga si foarte diversa gradina zoologica ce-si facea de cap nestingherita printre matzele cutiei cu ventilator.
* si nu in ultimul rand, uite-asa imi face mie placere sa iti arat si tie unele dintre descoperirile mele minunate in materie de muzica (multumita blogurilor muzicale generoase peste care am dat dintr-un link intr-altul si prin care am sa mai scormonesc).
Sooo, here they are...
Sufjan Stevens - The Lord God Bird
Powered by Castpost
The Elected - Sun, Sun, Sun
Powered by Castpost
Bishop Allen - The Same Fire
Powered by Castpost
Nelly Furtado (Feat Chris Martin) - All Good Things Must Come To An End
Powered by Castpost
Am sa mai adaug ca pe Nelly Furtado am auzit-o intr-o noapte la radio cu aceasta piesa (cred ca tocmai se lansase) si era atat de incet volumul ca nu mi-am dat seama ca este ea. Verificarea de a doua zi a playlistului nu a reusit sa ma convinga pana in momentul in care am dat de piesa in sine cu acest titlu. Acum se confirma. :)
10 iulie 2006
Cartofi + Macaroane = Indigestie
Damn, iar au iesit italienii in strada!...
08 iulie 2006
Te-am prins, vrajitoareo!
In unele orase din Germania este interzis hranitul porumbeilor. S-a constatat ca aceste pasari sunt purtatoarele unor germeni patogeni (adica aducatori de boala) si ca ar fi cu atat mai bine cu cat acestea ar disparea mai repede din zona. Nu sunt neaparat prinsi, omorati si eventual pusi la frigare, dar cel putin ii extermina prin infometare. Ceea ce nu se va intampla niciodata!
Ieri ma plimbam in pas vioi prin centrul orasului Wuppertal. Mai cascam ochii prin cate-o ladita de superoferte sau printr-o vitrina si mergeam mai departe. Instantaneu mi-au cazut ochii asupra pumnului inchis al unei femei din care scapata pe furis bobite de grau. Trecand pe langa ea am intors privirea catre pasarile proaspat servite si ridicand-o am dat de o figura ce se uita la mine cumva perplexa (posibil speriata de ideea de a fi fost observata) pe care am incercat s-o linistesc (ma indepartasem deja de ea) - nu stiu daca am si reusit - punandu-mi complice degetul pe buze.
Ieri ma plimbam in pas vioi prin centrul orasului Wuppertal. Mai cascam ochii prin cate-o ladita de superoferte sau printr-o vitrina si mergeam mai departe. Instantaneu mi-au cazut ochii asupra pumnului inchis al unei femei din care scapata pe furis bobite de grau. Trecand pe langa ea am intors privirea catre pasarile proaspat servite si ridicand-o am dat de o figura ce se uita la mine cumva perplexa (posibil speriata de ideea de a fi fost observata) pe care am incercat s-o linistesc (ma indepartasem deja de ea) - nu stiu daca am si reusit - punandu-mi complice degetul pe buze.
07 iulie 2006
Capodoperele mele
Iar este ziua cuiva din familie. Invitatia a venit cam tarzior, insa din principiu am stiut ce dar am sa pregatesc. Asa ca ieri am creat iarasi niste capodopere. Initial voiam sa fac niste tablouri miniaturale pentru casele ei de papusi (si alea o adevarata arta si munca multa pe deasupra), insa nu am putut face rost de niste panze mai mici de 10/10 cm. Asa ca m-am gandit sa creez o noua serie de 3. Astazi le-am scanat si ceea ce afisez aici este rezultatul unei treceri usoare prin doua filtre (dauber si negativ).
Si uite-asa, rezultatul photoshop-uirii este mai frumos decat "capodoperele" insele. Uneori am senzatia ca pictura nu inseamna numai trei culori imprastiate acolo la noroc pe o panza, ci, de fapt, foarte multa rabdare si inspiratie, uneltele potrivite si mai ales ceva tehnica, pe care eu nu o am. Si degeaba experimentez la nesfarsit daca nu incerc sa si invat in prealabil ceva (eventual intr-un mediu organizat) care sa-mi dirijeze "discursul" pictural. Va veni el, poate, si momentul acela...
06 iulie 2006
05 iulie 2006
De departe
Asta e o insemnare de la sapte poste departare. Nu mai stiu cat masoara o posta, dar imagineaza-ti postele alea din povesti pe care le strabatea cate-un viteaz cu cizme fermecate si pe care mi le imaginam inghitind munti si vai fiecare in parte.
Ieri stateam cu D in gara. Si, in timp ce trenul nostru (de la Dortmund) intarzia, ma holbam mai mult pierduta la automatul de bilete. Si tot uitandu-ma la el ma vedeam peste vreo 3-4 saptamani in acelasi loc impreuna cu ai mei, mama+tata (da, acum e sigur, si-au luat biletele si vin sa ne viziteze) aratandu-le ce si cum, plimbandu-i pe ici pe colo ca si cum as fi de-a casei. Cum adica? Pai, alooo, te afli aici de 1 an jumate! A fost ca un fel de criza de acomodare sau mai degraba un moment de trezire din inconstienta. Carevasazica am trait ca anesteziata si nu am realizat exact unde sunt? Problema se poate pune si asa: uneori imi imaginez ca sunt intr-o calatorie lunga pe vapor. Acostarile vaporului reprezinta intoarcerile mele in tara de origine, acolo unde mai trag o gura de aer dupa care urmeaza cat de repede reimbarcarea.
Si ca o ironie a sortii sau cum naiba sa o numesc (daca m-am exprimat gresit, astept in acest caz o sugestie), m-am atasat atat de mult de echipa lui Klinsi si de norocul si succesul acestora de pana ieri, incat am rezistat cu stoicism si fara probleme cele 120 de minute cocotata pe un scaun intr-un bar ca sa-i vad pe baieti cum lupta proiectati pe panza. Fara doar si poate a fost un meci pe care il asteptam. S-a jucat in sfarsit fotbal. Lasand la o parte scenele de teatru ale italienilor, a fost un meci de la egal la egal. Si, parerea mea, interzis cardiacilor. Iar cele doua goluri de la sfarsit: pur noroc de-o parte si ghinion de cealalta. De altfel, nebunia si haosul create de primul gol mi l-au facut extrem de previzibil si pe cel de-al doilea. Tipic italienesc, cum zicea una pe langa noi. Sau nu? Oricum au mai inscris italienii un gol in ultimul minut in acest campionat. Exact in meciul in care au facut blatul la greu. Ce sa mai? Cele doua goluri mi-au luat si mie piuitul. Si, damn, iar au iesit italienii in strada! :)))
Intorcandu-ma acasa mi-aduc din nou aminte ca in 3 saptamani vin ai mei. In acest caz sunt necesare niste reamenajari fundamentale de mobilier, aruncarea unor vechituri si crearea de spatiu pe care oricum mi-o doream si cu si fara musafiri. Nici nu iti imaginezi cat de greu este sa-l urnesti pe omul de langa tine si sa-l faci sa ia mai repede o decizie. Nu are nici-o treaba. Nu se grabeste absolut deloc. Si sa-l vezi ce frumos face cand se trezeste si el in sfarsit si intra in panica. Nu pot sa-l conving ca nu economiseste nici-un ban daca se chinuie sa transporte mobilierul de aruncat in alt oras (fiindca e gratis) si cu masina proprie (biata noastra masinuta noua), doar ca sa nu plateasca gunoierii in orasul propriu. Doamne, o caruta de nervi... Si tot el realizeaza mai tarziu ca nevasta are intotdeauna dreptate. ;)) Sper sa rezolvam aproape tot pana atunci. La cat de calculati si de precauti sunt, se vor misca destul de greu. Tot ceva decat nimic...
Ieri stateam cu D in gara. Si, in timp ce trenul nostru (de la Dortmund) intarzia, ma holbam mai mult pierduta la automatul de bilete. Si tot uitandu-ma la el ma vedeam peste vreo 3-4 saptamani in acelasi loc impreuna cu ai mei, mama+tata (da, acum e sigur, si-au luat biletele si vin sa ne viziteze) aratandu-le ce si cum, plimbandu-i pe ici pe colo ca si cum as fi de-a casei. Cum adica? Pai, alooo, te afli aici de 1 an jumate! A fost ca un fel de criza de acomodare sau mai degraba un moment de trezire din inconstienta. Carevasazica am trait ca anesteziata si nu am realizat exact unde sunt? Problema se poate pune si asa: uneori imi imaginez ca sunt intr-o calatorie lunga pe vapor. Acostarile vaporului reprezinta intoarcerile mele in tara de origine, acolo unde mai trag o gura de aer dupa care urmeaza cat de repede reimbarcarea.
Si ca o ironie a sortii sau cum naiba sa o numesc (daca m-am exprimat gresit, astept in acest caz o sugestie), m-am atasat atat de mult de echipa lui Klinsi si de norocul si succesul acestora de pana ieri, incat am rezistat cu stoicism si fara probleme cele 120 de minute cocotata pe un scaun intr-un bar ca sa-i vad pe baieti cum lupta proiectati pe panza. Fara doar si poate a fost un meci pe care il asteptam. S-a jucat in sfarsit fotbal. Lasand la o parte scenele de teatru ale italienilor, a fost un meci de la egal la egal. Si, parerea mea, interzis cardiacilor. Iar cele doua goluri de la sfarsit: pur noroc de-o parte si ghinion de cealalta. De altfel, nebunia si haosul create de primul gol mi l-au facut extrem de previzibil si pe cel de-al doilea. Tipic italienesc, cum zicea una pe langa noi. Sau nu? Oricum au mai inscris italienii un gol in ultimul minut in acest campionat. Exact in meciul in care au facut blatul la greu. Ce sa mai? Cele doua goluri mi-au luat si mie piuitul. Si, damn, iar au iesit italienii in strada! :)))
Intorcandu-ma acasa mi-aduc din nou aminte ca in 3 saptamani vin ai mei. In acest caz sunt necesare niste reamenajari fundamentale de mobilier, aruncarea unor vechituri si crearea de spatiu pe care oricum mi-o doream si cu si fara musafiri. Nici nu iti imaginezi cat de greu este sa-l urnesti pe omul de langa tine si sa-l faci sa ia mai repede o decizie. Nu are nici-o treaba. Nu se grabeste absolut deloc. Si sa-l vezi ce frumos face cand se trezeste si el in sfarsit si intra in panica. Nu pot sa-l conving ca nu economiseste nici-un ban daca se chinuie sa transporte mobilierul de aruncat in alt oras (fiindca e gratis) si cu masina proprie (biata noastra masinuta noua), doar ca sa nu plateasca gunoierii in orasul propriu. Doamne, o caruta de nervi... Si tot el realizeaza mai tarziu ca nevasta are intotdeauna dreptate. ;)) Sper sa rezolvam aproape tot pana atunci. La cat de calculati si de precauti sunt, se vor misca destul de greu. Tot ceva decat nimic...
04 iulie 2006
Moment apocaliptic
Pe strazile pietruite si asfaltate ale NRW (Renania de Nord Westfalia) zapuseala face ravagii. Si nu cred ca s-au speriat nemtzalaii neaparat de caldura (dupa cum am fost intrebata), ba dimpotriva planuiesc un gratar, scot o bericica de la rece, se duc la strand si se pregatesc de meci. La altceva ma refer. Spre bucuria unora era sa mor. Spre disperarea acelorasi am scapat nevatamata. Ma intorceam eu linistita cu doua sacosi pline de la piata (a se citi supermarket, ca piata e maine intre orele 6 - 13), de unde cumparasem niscaiva fructe ca sa nu simt ca trece vara degeaba pe langa mine. Pe la umbra e bine si frumos, teii si-au petrecut florile. Eu treceam pe-acolo. Deasupra mea aud un trosc. O creanga se clatina. Nici-o vijelie instantanee, nici-o matalaha cocotata in copac. Imi vad de drum. Dupa cativa pasi aceeasi creanga se desprinde cu incapanatare si-asterne zgomotos in mijlocul strazii. Spre fericirea unora era sa fiu caftita de o creanga. Spre dezamagirea acelorasi, biata crengutza (de aprox 1 metru si ceva) nu a apucat nici macar sa ma zgarie. Sic!
PS - Nimic deosebit, decat o piesa de care m-am atasat asta primavara (in angoasa mea) si pe care am redescoperit-o astazi.
Rosenstolz - Herzensschöner
Powered by Castpost
PS - Nimic deosebit, decat o piesa de care m-am atasat asta primavara (in angoasa mea) si pe care am redescoperit-o astazi.
Rosenstolz - Herzensschöner
Powered by Castpost
03 iulie 2006
Anunt umanitar
Puck a mai gasit acum cateva zile o pisicutza pe care din pacate nu o poate pastra. A ingrijit-o si o ofera spre adoptie. Ba chiar se ofera s-o aduca. O adopta cineva? As lua-o eu cu mare drag, dar sunt atat de departe...
02 iulie 2006
Foaie alba de hartie
Am mai pus titlul asta o data. Conteaza? Nu conteaza. Nu se pune. Acum as fi tentata sa aberez, mai ales ca nu am mai nimic palpabil de comunicat.
M-am apucat de o carticica noua si mi-am amintit de suprarealismul lui Boris Vian. In cazul de acum am dat de o varianta si mai greu de perceput, poate datorita formatiei preponderent filosofice a autorului. Astazi mi-am dat seama ca, desi citesc niste pagini excelente, mi-e cam incomod sa mai asimilez randurile aparent pline de nonsens ale suprarealistilor. Poate si din motivul ca am considerat nepotrivit acest roman de luat cu mine la strand. Asa se face ca am luat, inceput si terminat o alta carticica, ce-i drept destul de subtirica si lejera, numai buna de suportat soarele parpalitor al dupa-amiezii.
In alta ordine de idei, ca tot mi-am adus aminte, nu pot sa-i inteleg si basta pe cei care aleg sa-si scrie blogurile intr-o alta limba decat cea materna. Se cred mai interesanti? Se feresc de cineva? Habar nu am, cert este ca nu as alege aceasta varianta. Never say never. Na, ca nu am pronuntat cuvantul. Mai reflectez.
M-am apucat de o carticica noua si mi-am amintit de suprarealismul lui Boris Vian. In cazul de acum am dat de o varianta si mai greu de perceput, poate datorita formatiei preponderent filosofice a autorului. Astazi mi-am dat seama ca, desi citesc niste pagini excelente, mi-e cam incomod sa mai asimilez randurile aparent pline de nonsens ale suprarealistilor. Poate si din motivul ca am considerat nepotrivit acest roman de luat cu mine la strand. Asa se face ca am luat, inceput si terminat o alta carticica, ce-i drept destul de subtirica si lejera, numai buna de suportat soarele parpalitor al dupa-amiezii.
In alta ordine de idei, ca tot mi-am adus aminte, nu pot sa-i inteleg si basta pe cei care aleg sa-si scrie blogurile intr-o alta limba decat cea materna. Se cred mai interesanti? Se feresc de cineva? Habar nu am, cert este ca nu as alege aceasta varianta. Never say never. Na, ca nu am pronuntat cuvantul. Mai reflectez.
01 iulie 2006
A citi, citire
"[...] daca cititorul sare o singura fraza din romanul meu, nu-l va intelege - si totusi, unde mai exista pe lumea aceasta un cititor care nu sare nici-un rand? Nu sunt oare eu insumi cel mai mare saritor de randuri si pagini intregi?"
Milan Kundera, "Nemurirea"
Tot el, intr-un capitol anterior:
"Nebunul care se mai incumeta azi sa scrie romane si vrea sa le asigure protectia, trebuie sa le scrie in asa fel incat sa nu mai poata fi adaptate, altfel spus sa nu mai poata fi povestite. [...] mai toate romanele scrise pana in zilele noastre sunt prea supuse regulii de actiune. [...] toate se intemeiaza pe o unica inlantuire cauzala a actiunilor si evenimentelor. Aceste romane se aseamana cu o strada ingusta, de-a lungul careia personajele sunt gonite cu biciul. Tensiunea dramatica [...] transforma totul [...] intr-o simpla etapa ce duce la un deznodamant in care se concentreaza toata semnificatia celor intamplate anterior. Cuprins de flacarile propriei sale tensiuni, romanul se mistuie ca un snop de paie. [...] Romanul nu trebuie sa se asemene cu o cursa ciclista, ci cu un ospat cu multe feluri de mancare."
Uite asa se scuza autorul unui roman care risca sa fie catalogat drept plictisitor de catre cititorul abatut de la sirul povestii la care asista si confruntat cu cateva "feluri de mancare" nu neaparat mai greu digerabile, dar care parca - la prima vedere - nu si-ar avea locul. Tocmai aici e spilul. Ca povestea in sine e una cat se poate de banala. De altfel, in jurul ei apar acele mici povesti ("felurile de mancare") cu rostul lor complementar si moralist fara de care romanul nu ar mai sta in picioare.
Si acum ma intorc la primul citat. De ce se indoieste autorul de existenta cititorului care nu sare nici-un rand? Ori rade de mine, ori chiar se intreaba serios. Ori alba, ori neagra. Sau, cum mi-a fost dat sa aud, ori fata, ori baiat. Si daca se intreaba serios atunci ii raspund eu, ba chiar daca as avea email-ul lui i-as spune: EU! Eu sunt unul dintre cititorii care citeste tot fara sa scape o singura virgula. Si daca ar fi sa sar ceva, as sari restul cartii pana la capat, fiindca este realmente plictisitoare, greu de salvat.
Mai era unul, Cartarescu, intrebandu-se retoric intr-un editorial daca va mai citi cineva ultimul volum din Orbitor la care continua sa lucreze ca sa-si duca din respect opera pana la capat. Si lui tot asa i-as raspunde. Nu neaparat din respect, cat din placere si/sau din dorinta mea (de imprastiata) de a termina ceva inceput.
Ce rost are sa sari peste fragmente? Ce rost mai are sa spui ca ai citit o carte cand ti-ai furat palaria de la prima fraza pe care ai ignorat-o? Este cazul celor ce se afla, evident, la prima lectura a cartii respective. Mai are rost sa continui?
Legatura dintre cele doua fragmente citate? Poate nici-una. Poate fiindca era sa ma plictisesc, dar cred ca am scapat la timp. Prietenii stiu de ce. Citisem deja mai bine de jumatate din roman cand profesorul de germana (care l-a observat pe masa) ma tachina in acest sens. Nu a reusit sa ma convinga. Cu siguranta voia doar sa ma enerveze.
De fapt, m-am obisnuit cu cititul (ma refer la beletristica, sa fim intelesi), iar plictisitor mi s-ar mai parea poate doar Sadoveanu si altii ca el.
Gata, hai ca m-am carat!
Milan Kundera, "Nemurirea"
Tot el, intr-un capitol anterior:
"Nebunul care se mai incumeta azi sa scrie romane si vrea sa le asigure protectia, trebuie sa le scrie in asa fel incat sa nu mai poata fi adaptate, altfel spus sa nu mai poata fi povestite. [...] mai toate romanele scrise pana in zilele noastre sunt prea supuse regulii de actiune. [...] toate se intemeiaza pe o unica inlantuire cauzala a actiunilor si evenimentelor. Aceste romane se aseamana cu o strada ingusta, de-a lungul careia personajele sunt gonite cu biciul. Tensiunea dramatica [...] transforma totul [...] intr-o simpla etapa ce duce la un deznodamant in care se concentreaza toata semnificatia celor intamplate anterior. Cuprins de flacarile propriei sale tensiuni, romanul se mistuie ca un snop de paie. [...] Romanul nu trebuie sa se asemene cu o cursa ciclista, ci cu un ospat cu multe feluri de mancare."
Uite asa se scuza autorul unui roman care risca sa fie catalogat drept plictisitor de catre cititorul abatut de la sirul povestii la care asista si confruntat cu cateva "feluri de mancare" nu neaparat mai greu digerabile, dar care parca - la prima vedere - nu si-ar avea locul. Tocmai aici e spilul. Ca povestea in sine e una cat se poate de banala. De altfel, in jurul ei apar acele mici povesti ("felurile de mancare") cu rostul lor complementar si moralist fara de care romanul nu ar mai sta in picioare.
Si acum ma intorc la primul citat. De ce se indoieste autorul de existenta cititorului care nu sare nici-un rand? Ori rade de mine, ori chiar se intreaba serios. Ori alba, ori neagra. Sau, cum mi-a fost dat sa aud, ori fata, ori baiat. Si daca se intreaba serios atunci ii raspund eu, ba chiar daca as avea email-ul lui i-as spune: EU! Eu sunt unul dintre cititorii care citeste tot fara sa scape o singura virgula. Si daca ar fi sa sar ceva, as sari restul cartii pana la capat, fiindca este realmente plictisitoare, greu de salvat.
Mai era unul, Cartarescu, intrebandu-se retoric intr-un editorial daca va mai citi cineva ultimul volum din Orbitor la care continua sa lucreze ca sa-si duca din respect opera pana la capat. Si lui tot asa i-as raspunde. Nu neaparat din respect, cat din placere si/sau din dorinta mea (de imprastiata) de a termina ceva inceput.
Ce rost are sa sari peste fragmente? Ce rost mai are sa spui ca ai citit o carte cand ti-ai furat palaria de la prima fraza pe care ai ignorat-o? Este cazul celor ce se afla, evident, la prima lectura a cartii respective. Mai are rost sa continui?
Legatura dintre cele doua fragmente citate? Poate nici-una. Poate fiindca era sa ma plictisesc, dar cred ca am scapat la timp. Prietenii stiu de ce. Citisem deja mai bine de jumatate din roman cand profesorul de germana (care l-a observat pe masa) ma tachina in acest sens. Nu a reusit sa ma convinga. Cu siguranta voia doar sa ma enerveze.
De fapt, m-am obisnuit cu cititul (ma refer la beletristica, sa fim intelesi), iar plictisitor mi s-ar mai parea poate doar Sadoveanu si altii ca el.
Gata, hai ca m-am carat!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)